Connect with us

Transport

Politia Locala trimite agenti in civil sa se plimbe cu RATB-ul pentru a prinde hotii de buzunare!

Publicat

on

De aproape doua saptamani Politia Locala a inceput sa trimita agenti, atat in civil cat si in uniforme, sa se plimbe cu RATB-ul pentru a prinde eventualii hoti de buzunare sau cersetori.
In fiecare zi, agentii de politie s-au confruntat cu cel putin doi contravenienti sau cu situatii care pun in pericol siguranta calatorilor.
Politistii au depistat, in doar doua saptamani, hoti de buzunare, cersetori, comercianti neautorizati, persoane violente, indivizi care vandalizeaza mijloacele de transport sau fac mizerie in acestea.
politia
Persoanele care au savarsit infractiuni, hotii de buzunare, cei care au comis loviri si alte violente, au fost predate Politiei, iar contravenientii au primit avertismente, urmand ca, in cazul in care vor recidiva, sa fie amendati.
” Avem echipaje in civil, care ii pot surprinde in flagrant pe  contravenienti sau pe cei care savarsesc infractiuni, dar avem si echipaje in uniforma, pentru ca principalul nostru obiectiv este acela de a preveni, de a descuraja savarsirea de fapte care incalca legea, fie ca sunt ele contraventii sau infractiuni.
Preferam ca hotii sa-i vada pe politistii nostri si sa nu se mai urce in tramvaiul respectiv, decat sa fure si, apoi, sa-i prindem eventual. Aceasta este o actiune de preventie, in primul rand ” , a declarat Margareta Dumitrescu pentru Bucuresti Fm.
Saptamana trecuta, agentii Politiei Locale au actionat in tramvaiele liniilor 1 si 41, iar, in aceasta saptamana, Operatiunea  „RATB” se desfasoara in tramvaiele liniilor 8 si 32.
Operatiunea va continua, in saptamanile urmatoare, cand politistii locali vor avea in colimator linii de autobuz cu probleme, precum 104, 139, 141.

Transport

Contract semnat pentru reabilitarea a 18 kilometri de linii de tramvai in Capitala

Publicat

on

Reabilitarea liniilor de tramvai 40, 27, 19, 36 și 23 din Capitală, are trec pe Bd. Theodor Pallady, Bd. 1 Decembrie, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, inclusiv Bucla Complex Titan, poate începe.

Nicușor Dan a anunțat că a fost atribuit contractul pentru refacerea tronsonului de 18 kilometri cu cale dublă de rulare.

Inițiativa face parte din proiectul amplu de reabilitare a aproximativ 50 km de infrastructură de tramvai din Capitală, potrivit primarului general.

Advertisement

Porr Construct este firma căreia i-a fost atribuit contractul de reabilitare al liniilor de tramvai, conform reprezentanților Municipalității, citați de Club Feroviar.

Subcontractanți declarați sunt firmele IMSAT, Elektra Invest, Rotermit, Compania Municipală Iluminat Public București.

Săptămâna trecută, proiectul modernizării liniei 40 a fost votat în Consiliul General și are o valoare de aproape 19 milioane de euro.

Advertisement
Continue Reading

Transport

Primele troleibuze solaris au început să circule în București

Publicat

on

Cincisprezece troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti au fost puse în circulaţie pe străzile Capitalei, anunţă sâmbătă primarul general, Nicuşor Dan. ”15 troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti sunt de azi în circulaţie pe străzile Capitalei.

Până la 1 martie vor fi 30 de troleibuze în circulaţie.

Potrivit sursei citate, troleibuzele Solaris au o lungime de 12 metri, aer condiţionat, rampă de acces pentru pasagerii cu mobilitate redusă, podea coborâtă, prize pentru încărcarea dispozitivelor mobile ale călătorilor, computer de gestiune management vehicul cu funcţii GPS şi comunicare online, sistem de informare audio-video şi sisteme de numărare a călătorilor.

Totodată, aceste troleibuze au o autonomie de 20 kilometri, având funcţia de autobuz pe trasee neelectrificate, iar conectarea/deconectarea la/de la reţeaua electrificată se face autonom, din cabina şoferului, arată Nicuşor Dan pe Facebook.

Advertisement

Pentru achiziţia celor 100 de troleibuze, Primăria Municipiului Bucureşti a obţinut fonduri nerambursabile de la Administraţia Fondului pentru Mediu.

Continue Reading

Transport

Tentativă de sinucidere la stația de metrou Orizont

Publicat

on

Tentativă de sinucidere, luni dimineață, la stația de metrou Orizont din Drumul Taberei. Persoana a fost salvată de angajații Metrorex, este conștientă și va fi transportată la spital pentru investigații. 

Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată în condiţii normale, transmite Metrorex.

„În jurul orei 08:15, în stația de metrou Orizont, pe direcția Valea Ialomiței a avut loc o tentativă de suicid. În acest moment circulația trenurilor a fost reorganizată și se circula alternativ între stațiile Eroilor – Orizont pe linia 1”, a transmis anterior compania.

„Personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru intervenție. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Vom reveni cu detalii referitoare la circulația trenurilor”, a adăugat sursa citată.

Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, au precizat reprezentanții companiei.

Din primele informații, se pare că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 47 de ani.

”În această dimineață, 5 februarie 2024, în jurul orei 08.30, polițiștii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-o stație de metrou, din Sectorul 6, o persoană s-ar fi aruncat în fața trenului, în timp ce acesta intra în stație.

La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Serviciului Metrou, fiind identificată persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 46 de ani.

De asemenea, un echipaj de prim ajutor i-a acordat bărbatului primele îngrijiri medicale, acesta fiind transportat la un spital pentru îngrijiri de specialitate.

Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, anunță DGPMB.

Continue Reading

La mare cautare

Copyright © 2012 Bucurestiul.ro