EXPLOZIE IN Sectorul 6!

ACTUALIZARE 18.32: Răniţii au fost internaţi la Spitalul de Arsuri, la Spitalul Floreasca şi la Spitalul Universitar. Un barbat de 72 de ani a fost intubat şi respiră acum cu ajutorul aparatelor. Alţi doi dintre pacienţii în stare gravă vor fi trataţi în unitatea pentru Arşi Grav de la Floreasca, cea care a fost inaugurată de mai multe ori. Unul dintre răniţi, un bărbat de 52 de ani a fost operat.
„Cel mai grav are arsuri al nivel de membre și de torace, iar ceilalți prezintă arsuri al nivelul membrelelor superioare și inferioare”, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, Bogdan Opriță, citat de digi24.ro.
ACTUALIZARE 15.27. În urma incendiului, 12 persoane au fost rănite, nouă fiind internate în spital. Unul dintre răniţi are răni pe aproximativ 50% din corp.
La nivelul Ministerului Sănătăţii se va reuni Celula de criză. Vor fi chemaţi medicii de la Spitalul Floreasca, specializaţi în Franţa.
A fost chemat, în urma exploziei, personalul care a fost la modulele de training din Franța, mă refer la trei plasticieni, doi anesteziști și mai multe asistente.Toate rezervele sunt funcţionale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Laurențiu Colintineanu.
Sapte persone au fost ranite, duminica, in Bucuresti, dupa ce o butelie de la un gratar de mici a explodat intr-un targ de vechituri zona Valea Cascadelor, Sectorul 6, a declarat, pentru HotNews, purtatorul de cuvant al Insectoratului pentru Situatii de Urgenta Bucuresti, Daniel Vasile.
Potrivit acestuia, unul dintre raniti a fost dus la Spitalul de Arsuri cu o ambulanta, iar ceilalti sase se aflau in evaluare si urmau sa fie transportati si ei la spital, la ora transmiterii stirii.
Explozia a fost urmata de incendiu, focul fiind lichidat imediat de catre pompieri, care au intervenit cu 2 autospeciale de stingere.
Victimele ar avea arsuri de gradul II, conform primelor estimari.
piata

<