bilete Ed Sheeran
20 de milioane de lei pentru modernizarea autobazei RATB Giurgiului – Bucurestiul
Ramai alaturi de noi
bilete Ed Sheeran

Bani

20 de milioane de lei pentru modernizarea autobazei RATB Giurgiului

Autobaza RATB Giurgiului ar putea fi reabilitată şi modernizată cu o investiţie de 92,7 milioane de lei (peste 20 de milioane de euro), potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) de joi. Lucrările vor fi făcute în termen de un an, iar proiectul de investiţii vine în contextul în care în următorii ani Bucureştiul va primi noi autobuze Otokar şi este necesară creşterea capacităţii de garare a RATB.

Autobaza Giurgiului a fost dată în folosinţă în 1970, iar în prezent se află în stare de conservare.

Capacitatea de parcare actuală în cele opt autobaza ale RATB este de maximum 1.240 de autobuze, fiind ocupată în prezent de 1.000 de autobuze Mercedes Citaro în circulaţie şi 147 de autobuze marca DAF şi ROCAR scoase din funcţiune, arată municipalitatea.

Odată cu achiziţionarea celor 400 de autobuze noi cu lungimi de 10 metri, 12 metri şi, respectiv 18 metri, este necesară mărirea capacităţii de parcare existente la minimum 1.400 de locuri de parcare.

Astfel, autobaza RATB Giurgiului va trebui să asigure parcarea, alimentarea, întreţinerea şi scoaterea pe traseele repartizate a unui număr de 175 de autobuze. Pentru început, autobuza va gara autobuzele deja existente, urmând ca, pe măsură ce vin autobuzele noi Otokar, cele vechi să fie casate.

Suprafaţa terenului pe care se află autobaza este de 42.940 de metri pătraţi, în timp ce suprafaţa construită este de 4.091 de metri pătraţi. Autobaza are o hală de întreţinere, birouri, vestiare, ateliere, staţia de alimentare, cea de mişcare, cabine de pază şi magazii.

Conform expertizei realizate de RATB, este necesară refacerea tuturor instalaţiilor, înlocuirea tâmplăriei faţadelor, refacerea finisajelor interioare, consolidarea stâlpilor şi grinzilor, refacerea tuturor tencuielilor, consolidarea fisurilor, realizarea unei hidroizolaţii la nivelul terasei.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 92,7 milioane de lei (peste 20 de milioane de euro), iar lucrările vor fi realizare în aproximativ doi ani.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru lucrările de reabilitare şi modernizare a autobazei RATB Giurgiului va fi dezbătut şi votat joi în şedinţa CGMB.

bilete Ed Sheeran
bilete Ed Sheeran
Loading...
bilete Ed Sheeran

Ultimele stiri

Actualitate12 ore inainte

Cunoscutul avocat Cristian Bacanu explica alegerea intrebarilor pentru Referendum

Administrația Prezidențială a anunțat întrebările referendumului pentru justiție ce va avea loc în data de 26 mai odată cu alegerile europarlamentare. ...

Transport17 ore inainte

Soc! Ministrul Transporturilor a decoperit că pe Aeroportul Otopeni este „o mizerie de nedescris”

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, cere demiterea șefului Aerportului Henri Coandă, Gabriel Stroe, după ce a joi dimineată a făcut un...

Transport22 de ore inainte

Accident teribil pe autostrada A2

Potrivit Centrului Infotrafic, joi dimineaţă, pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, la kilometrul 168, în zona localităţii Cernavodă, a avut...

Sectorul 622 de ore inainte

Cooperativa munca in zadar: Angajatii Primariei Sectorului 6 se amendeaza intre ei pentru copacii mutati de pe Maniu!

Administrația Domeniului Public a  Sectorului 6 a fost amendată de Poliţia Locală pentru mutarea arborilor pe de Bulevardul Iuliu Maniu....

Bani1 zi inainte

Cat mai costa sa investesti in Romania? 200.000 de euro e numai spaga la vecini!

Compania Prime Kapital, care va investi 80 de milioane euro într-un centru comercial şi într-o pasarelă auto-pietonală la Piteşti, a...

Bucuresti2 zile inainte

Sofer STB filmat cu ambele maini ocupate la volan!

Un bucureștean a avut parte de un moment mai puțin plăcut atunci când circula cu tramvaiul 91. Mai precis, Mihai...

Actualitate2 zile inainte

Si-a bagat PSD nasul? Numele avocatei lui Dragnea apare in scandalul licitatiei pentru corvete!

Înainte de suspendarea licitației pentru corvete, reprezentantul Fincantieri (companie participantă la licitație) în România prelua o firmă de la fiul...

Sport2 zile inainte

Firea a mai gasit o scuza pentru nerealizari: USR s-a opus modernizării bazelor sportive din Capitală!

Primăria Generală a Bucureștiului a emis un comunicat în care a informat că s-a aprobat un proiect de hotărâre care...

Sectorul 52 zile inainte

Bataie de joc in Sectorul 5! Bugetul aruncat in deradere pe o coala A4

Liberalii critică dur Bugetul Primăriei Sectorului 5. Prin vocea prim-vicepreședintelui PNL, Marius Vintilă, ei susțin că totul a fost încă...

Transport2 zile inainte

Cum va circula metroul in noaptea de Înviere

Metrorex anunţă că, în noaptea de Înviere, garniturile vor circula la un interval de aproximativ zece minute, până la ora...

Share Page

Close