Intra in contact cu noi

Bucuresti

VIDEO – Momentul in care tavanul scolii 141 din Bucuresti se prabuseste! Parintii sunt INGROZITI si nu mai vor sa-si lase copiii la ore!

Publicat cu

pe

Incidentul care a avut loc la Şcoala 141 din Sectorul 5 al Capitalei, unde un tavan s-a prăbuşit, i-a revoltat pe părinţii. Ca urmare, Federaţia Asociaţiilor de părinţi face verificări pentru a stabili cui aparţine vina că elevii au fost salvaţi doar de programul „Săptămâna Altfel”, arata Mediafax.

„Să cadă un tavan pe atâta lungime de culoar. Dacă se întâmpla să nu fie „Şcoala Altfel” există riscul să vorbim despre zeci de copii morţi. Este crunt ce se întâmplă şi am atras atenţia, în numeroase adrese, şi către minister. Spuneam că banii nu se cheltuie cu chibzuinţă, nu se justifică, se câştigă lucrările de amenajare şi de reparaţie a şcolilor în baza unor clientele politice, acea clientelă o transmite altei firme şi vă daţi seama că se subţiază foarte mult calitatea lucrări. Nu vom lăsa lucrurile aşa”, a declarat pentru MEDIAFAX Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Părinţi.

Mai mult, asociaţia a demarat verificări proprii pentru a stabili cui aparţine vina.

Reclama

„Din ce am văzut eu, e clar că acel acoperiş a dat semne de oboseală atât timp cât la peretele lateral se vedea că exista infliltraţii cu apa. L-am rugat pe colegul meu să se ducă la Şcoala 141 să vorbească cu conducerea respectivă şi să întrebe dacă s-au făcut demersurile necesare de către primăria de sector. L-am rugat să se intereseze la comisia de securitate şi sănătate a muncii să vadă şi dacă dânşii din şcoală şi-au făcut datoria şi au făcut demersurile necesare pentru consilidarea acelui perete, acelui tavan sau a structurii sau, dacă era cazul , trebuia să solicite mutarea din acea şcoală”, a mai spus Iulian Cristache.

Consiliul Local Sector 5 a aprobat, joi seară, rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli, aprobând pentru Şcoala Gimnazială nr. 141 un buget de aproape 400.000 de lei pentru amenajarea şi consolidarea unităţii de învăţământ. Măsura a venit, însă, după ce tavanul şcolii s-a prăbuşit. Victime nu au existat doar pentru că elevii participau la programul Şcoala Altfel şi nu erau în unitatea de învăţământ. Dacă programul ar fi fost unul normal, cel mai probabil, ar fi existat şi victime.

„Holul acela arăta impecabil, nu dădea niciun semn de faptul că tavanul acela suspendat ar fi putut să se prăbuşească. Clădirea fusese expertizată de primărie pentru că acolo nu mai fuseseră făcute lucrări din 2004”, a declarat Marina Manea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Bucureşti. Întrebată de ce elevii înca mai învăţau acolo dacă se cunoştea vulnerabilitatea clădirii, aceasta a răspuns: „De ce nu sunaţi la primărie să vă explice, că ei au făcut expertiza, de ce nu au luat măsuri în acest sens.”

Primăria Sectorului 5 a refuzat să facă comentarii despre subiect, precizând doar că situaţia este într-un proces de evaluare. Edilul Capitalei preciza, joi seara, că primăria de sector nu a cerut fonduri pentru unitatea de învăţământ.

Reclama
Continua sa citesti
Reclama
Click pentru comentarii

Notice: Undefined variable: user_ID in /home/bucuresti/public_html/wp-content/themes/zox-news/comments.php on line 49

Trebuie să fii autentificat pentru a posta un comentariu Conecteaza-te

Lasa un raspuns

Bucuresti

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Publicat cu

pe

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa din Capitală.

Pe parcursul celor trei zile se vor găsi, în zona de test, biciclete și trotinete/vehicule electrice și vor avea loc concursuri cu premii.

De asemenea, va fi amenajată o zonă pentru accesorii handmade si va fi oferită o revizie gratuită pentru toți cei care vizitează expoziția.

Reclama

Pe lângă expoziția propriu-zisă, a fost gândită și o zonă de educație rutieră pentru copii.

Pretul unui bilet este de 30 de lei, iar programul de vizitare este între orele 10:00 – 19:00.

Beneficiază de gratuitate copiii sub 7 ani și persoanele care au donat sânge înainte de eveniment.

Reclama
Continua sa citesti

Bucuresti

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Publicat cu

pe

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut legături cu o elevă care era minoră în momentul începerii relaţiei.

Poliţiştii Capitalei, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară şi un mandat de aducere, în Municipiul Bucureşti, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată, scrie Agerpres.

„La data de 9 aprilie, Secţia 9 Poliţie a fost sesizată de către directorul unei instituţii de învăţământ din Sectorul 2 cu privire la faptul că în spaţiul public ar fi apărut imagini în care o elevă, în vârstă de 18 ani, ar fi alături de un cadru didactic, în vârstă de 62 de ani”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Reclama

În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că persoana în vârstă de 62 de ani este profesor în cadrul instituţiei menţionate.

De asemenea, din investigaţii a reieşit faptul că între elevă şi profesor ar fi început o relaţie din luna decembrie 2023, când aceasta avea vârsta de 17 ani.

În vederea administrării materialului probator, vineri a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, bănuitul fiind depistat şi condus la audieri.

Reclama

Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.

„Cercetările sunt continuate de către Secţia 9 Poliţie, sub supravegherea procurorului specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată”, arată sursa citată.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Reclama
Continua sa citesti

Bucuresti

Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!

Publicat cu

pe

Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Nici pentru profesori, nici pentru elevi sau părinții lor. Poliția locală trebuie să revină pe stradă, la intrările în școli, la patrularea prin parcuri și să nu fie nevoită să acționeze drept “bodyguard” pentru primar/primăriță. Auzim, des, în campaniile electorale, că învățământul va deveni modern, inteligent, atractiv, european! Asta ar fi normalitatea.

Reclama

Andrei Florin-Mircea, candidatul Partidului Alternativa Dreaptă:

“Poliția Locală înapoi în stradă! Aceasta este promisiunea mea pentru părinții din Sectorul 1!

Poliția școlilor este proiectul pe care îl voi implementa, cu prioritate, în calitate de Primar al sectorului 1 și are în vedere ca fiecare unitate de învățământ din Sectorul 1 să aibă permanent o patrulă a Poliției Locale în proximitate.

Reclama

Siguranța copiilor și liniștea părinților lor trebuie să devină o prioritate în sectorul nostru.

Polițistul local va fi persoana de contact prin care locuitorii Sectorului 1, de la cel mai mic la cel mai în vârstă, vor fi permanent în relație directă cu Poliția, atât locală, de sector, dar și cu cea națională. Polițistul va avea contact atât cu cetățenii, dar și cu instituțiile publice și private din zona sa.

Nu mai avem timp de pierdut cu promisiuni fantastice și demagogie! Avem nevoie de măsuri simple, ușor de aplicat imediat și cu efecte pe termen lung! Iar eu pot, vreau și știu cum să fac aceste lucruri să devină realitate!”

Reclama
Continua sa citesti
Reclama
Bani5 zile in urma

Record de capturi de țigări de contrabandă în județele Dolj și Giurgiu în 2024!

În primele 3 luni ale anului 2024, autoritățile au capturat peste 14 milioane de țigarete, în valoare de peste 15...

Stirile Zilei5 zile in urma

Municipiul București intră în finala competiției ”Destinația Anului 2024”

Municipiul București intră în finala competiției Destinația Anului 2024, la categoria ”Orașe care inspiră”, iar Proiectul cultural ”Străzi deschise –...

Bani2 săptămâni in urma

Fără țigări minorilor! BAT și ANPC promovează comerțul responsabil cu țigări!

BAT in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), demareaza luna aceasta campania anuala „Alege Asumat un Comportament Comercial...

Bucuresti2 săptămâni in urma

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa...

Politica2 săptămâni in urma

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR! Astfel, după reușita Alternativei Drepte...

Bucuresti2 săptămâni in urma

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut...

Reclama

La mare cautare