Transport
Ziua si accidentul in Pasajul Unirii: Inca un camion a ramas blocat!
Ziua și incidentul, în Pasajul Unirii din București. Dacă ieri a început să plouă prin tavan, la doar 4 luni de la renovare, astăzi încă un vehicul s-a înfipt în plafon, deși ambele intrări în pasaj sunt păzite Non-Stop de poliție după accidentul de autocar în care a murit un om.
După tragicul accident de autocar în care un turist grec și-a pierdut viața, intrările în Pasajul Unirii sunt păzite Poliția Locală Sector 4. Câte un echipaj stă în dreptul fiecărei intrări cu girofarul autospecialei pornit, măsoară din ochi vehiculele aflate în trafic și le opresc pe cele care li se pare că sunt prea înalte. Astfel, pe 29 decembrie, a fost evitat un incident cu un TIR turcesc.
Joi, 12 ianuarie, însă, pe ploaie, cu geamurile mașinii de poliție probabil aburite, agenții nu s-au prins la timp că un camion înalt ar putea avea probleme în pasaj și n-au reșit să-l oprească.
Vehiculul a trecut de limitatoarele de înălțime, a intrat în pasaj, a rulat câteva zeci de metri și s-a înfipt în tavan pe la mijloc.
„Pasajul Unirii, sensul dinspre Bd. Marăsesti catre Piața Universității, o autoutilitară a rămas blocată în interiorul pasajului. La fața locului au fost direcționați polițiști rutieri, pentru asigurarea măsurilor de fluență. În acest moment, traficul rutier este restricționat pe banda I de circulație”, a anunțat Brigada Rutieră a Capitalei.
Citește și: Viitoarele autobuze electrice din Capitală mai înalte ca cele Diesel. Pot trece prin Pasajul Unirii?
Pasajul Unirii are, conform autorităților, 3,5 metri înălțime. A fost redeschis după renovare la începutul lunii septembrie.
Doar în primele trei săptămâni de la „inaugurare”, de exemplu, patru vehicule au avut probleme cu înălțimea, lovind limitatorul de înălțime de la intrare sau înfigându-se direct în tavan: două autocare, un TIR și o autoutilitară.
Iar pe 23 decembrie 2022, chiar înainte de Crăciun, un autocar cu turiști greci a fost „decapotat” de limitatorul de înălțime de la intrarea în Pasajul Unirii dinspre Bd Mărășești, un bărbat pierzându-și viața.
După noul incident din Pasajul Unirii, bineînțeles devenit viral pe rețelele de socializare, comentariile internauților au început să curgă:
– „Sa il unga cu grasime inainte de intrare ”
– „Cacatu asta de pasaj refacut care efectiv te orbeste noaptea la intrarea in el nu are aceasi inaltime peste tot.”
– „Sa dezumfle rotile domne’… Cine a mai pomenit sa intre cu rotile umflate sub pasaj ”
– „Și asta tot asa? nu-și cunoaște înălțimea? Ah stai, a intrat și apoi i s-a dilatat camionul.”
– „Echipajul de locala ,pus la întrările in pasaj ,facea nani ???? Evident ,niște inutili”.
Transport
Contract semnat pentru reabilitarea a 18 kilometri de linii de tramvai in Capitala
Reabilitarea liniilor de tramvai 40, 27, 19, 36 și 23 din Capitală, are trec pe Bd. Theodor Pallady, Bd. 1 Decembrie, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, inclusiv Bucla Complex Titan, poate începe.
Nicușor Dan a anunțat că a fost atribuit contractul pentru refacerea tronsonului de 18 kilometri cu cale dublă de rulare.
Inițiativa face parte din proiectul amplu de reabilitare a aproximativ 50 km de infrastructură de tramvai din Capitală, potrivit primarului general.
Porr Construct este firma căreia i-a fost atribuit contractul de reabilitare al liniilor de tramvai, conform reprezentanților Municipalității, citați de Club Feroviar.
Subcontractanți declarați sunt firmele IMSAT, Elektra Invest, Rotermit, Compania Municipală Iluminat Public București.
Săptămâna trecută, proiectul modernizării liniei 40 a fost votat în Consiliul General și are o valoare de aproape 19 milioane de euro.
Transport
Primele troleibuze solaris au început să circule în București
Cincisprezece troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti au fost puse în circulaţie pe străzile Capitalei, anunţă sâmbătă primarul general, Nicuşor Dan. ”15 troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti sunt de azi în circulaţie pe străzile Capitalei.
Până la 1 martie vor fi 30 de troleibuze în circulaţie.
Totodată, aceste troleibuze au o autonomie de 20 kilometri, având funcţia de autobuz pe trasee neelectrificate, iar conectarea/deconectarea la/de la reţeaua electrificată se face autonom, din cabina şoferului, arată Nicuşor Dan pe Facebook.
Pentru achiziţia celor 100 de troleibuze, Primăria Municipiului Bucureşti a obţinut fonduri nerambursabile de la Administraţia Fondului pentru Mediu.
Transport
Tentativă de sinucidere la stația de metrou Orizont
Tentativă de sinucidere, luni dimineață, la stația de metrou Orizont din Drumul Taberei. Persoana a fost salvată de angajații Metrorex, este conștientă și va fi transportată la spital pentru investigații.
Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată în condiţii normale, transmite Metrorex.
„În jurul orei 08:15, în stația de metrou Orizont, pe direcția Valea Ialomiței a avut loc o tentativă de suicid. În acest moment circulația trenurilor a fost reorganizată și se circula alternativ între stațiile Eroilor – Orizont pe linia 1”, a transmis anterior compania.
„Personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru intervenție. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Vom reveni cu detalii referitoare la circulația trenurilor”, a adăugat sursa citată.
Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, au precizat reprezentanții companiei.
Din primele informații, se pare că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 47 de ani.
”În această dimineață, 5 februarie 2024, în jurul orei 08.30, polițiștii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-o stație de metrou, din Sectorul 6, o persoană s-ar fi aruncat în fața trenului, în timp ce acesta intra în stație.
La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Serviciului Metrou, fiind identificată persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 46 de ani.
De asemenea, un echipaj de prim ajutor i-a acordat bărbatului primele îngrijiri medicale, acesta fiind transportat la un spital pentru îngrijiri de specialitate.
Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, anunță DGPMB.