O familie a fost evacuată dintr-o aeronavă Tarom după ce soția ar fi scuipat și jignit echipajul care a rugat-o să elibereze locul pe care îl ocupa în dreptul ieșirii de urgență și care nu-i era alocat. Mai mult ea nu vorbea nici limba engleză, nici limba echipajului, în acest caz română, condiție obligatorie pentru pasagerii care ocupă acest loc. 
Totul s-a întâmplat în aeronava care efectua o cursă spre Cairo.
Potrivit unui comunicat de presă, Compania Tarom îşi exprimă părerea de rău faţă de situaţia creată în cadrul zborului ROT 101 Otopeni-Cairo din data de 17 Iulie 2019, dar este obligată să respecte reglementările aviatice internaţionale privind siguranţa şi securitatea pasagerilor.

Precizările Tarom: 
Ieşirile de urgenţă servesc unor situaţii care cer evacuarea pasagerilor din aeronavă în cel mai scurt timp. Prin urmare, pasagerii care ocupă un loc în imediata apropiere a acesteia trebuie să fie dispuşi să ajute în caz de urgenţă şi să vorbească limba engleză (de asemenea, limba companiei respective este un plus), pentru a fi capabili să înţeleagă comenzile echipajului în caz de evacuare şi instrucţiunile de deschidere a acelor uşi; această regulă se aplică, de asemenea, în cazul situaţiei existente în cadrul acestui zbor.
Pasagerilor aflaţi în apropierea ieşirilor de urgenţă li se face un instructaj pe care aceştia trebuie să fie capabili să îl înţeleagă.
În cazul de faţă, pasagera perturbatoare nu înţelegea şi nu vorbea nici limba română, nici limba engleză. Totodată, menţionăm că locul pe care îl ocupa nu îi fusese alocat şi a refuzat să se identifice.
Pentru siguranţa zborului şi a pasagerilor, echipajul de cabină a acţionat conform procedurilor în vigoare, rugând pasagera turbulentă să se mute pe locul alocat la îmbarcare.
Menţionăm că pasagera nu a adoptat o atitudine adecvată, motiv pentru care, conform procedurilor în vigoare, au fost chemaţi agenţii de securitate ai aeroportului. Reiterăm faptul că pentru Compania TAROM, indiferent de context, priorităţile esenţiale rămân siguranţa şi securitatea pasagerilor, a zborului şi a echipajului.
Transparenta face diferenta