Bani
Vergil Chițac despre noua strategie de dezvoltare a Constanței: ”Prea mult timp au lipsit marile proiecte și investițiile importante în infrastructură”

Miercuri, 16 iunie a.c., a avut loc lansarea Strategiei de Dezvoltarea Durabilă a Județului Constanța 2021 – 2027, de către Asociația de Dezvoltare Durabilă (A.D.D.) a Județului Constanța, în parteneriat cu Consiliul Județean Constanța și Primăria Municipiului Constanța. Aceasta este rezultatul consultărilor dintre instituțiile publice, experți, mediul privat și societatea civilă și are la bază conceptul „Județul Constanța – un spațiu economic performant, cu un nivel superior al calității vieții, susținut de parteneriatul administrației județene cu toate mediile interesate în dezvoltarea durabilă și sustenabilă a teritoriului“, arată focuspress.ro.
În cadrul proiectului finanțat cu fonduri europene „Îmbunătățirea capacității administrative a Consiliului Județean Constanța“, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă, Consiliul Județean Constanța a realizat Strategia de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța pentru perioada 2021 – 2027. Premisele elaborării acesteia au fost necesitatea de a realiza un document strategic care să răspundă obiectivului principal de dezvoltare a capacității de reglementare și planificare strategică a administrației județene, coerența actului de guvernare la nivel județean și creșterea transparenței cheltuirii banului public, și, nu în ultimul rând, oportunitatea oferită de exercițiul financiar european 2021 – 2027, pentru administrațiile publice locale, în vederea realizării proiectelor de investiții necesare dezvoltării comunităților.
Strategia cuprinde viziunea, obiectivele și planul de acțiune ale Consiliului Județean în vederea implementării agendei pentru dezvoltarea regiunii Constanța, în următorii șase ani. Ea este rezultatul consultărilor dintre instituțiile publice, experți, mediul privat și societatea civilă.
„Județul Constanța are nevoie de o concepție coerentă asupra viitorului și, totodată, de implementarea de mari proiecte, care să vină în sprijinul nevoilor societății constănțene. În ultimii 20 de ani, aceste două lucruri au lipsit cu desăvârșire din peisajul local și regional, iar acest fapt se observă cu ochiul liber. Prin implementarea prezentei strategii, Constanța și întreaga regiune de sud-est a țării vor redeveni un important reper economic și social atât pe harta României, cât și pe cea a bazinului Mării Negre“, a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu.
Conceptul de dezvoltare strategică a județului Constanța are la bază trei piloni și trei obiective majore
Conceptul de dezvoltare strategică a județului Constanța 2021-2027 are la bază trei piloni principali. Primul face referire la dezvoltarea economică prin intermediul valorificării potențialului local și prin utilizarea inovării și a noilor tehnologii. Cel de-al doilea palier este reprezentat de măsuri privind creșterea calității condițiilor de locuire și reducerea disparităților dintre comunități, în vreme ce capitolul al treilea urmărește acțiuni în vederea dezvoltării turismului și a serviciilor conexe. Acestor trei puncte li se adaugă trei obiective majore stipulate în Strategia de Dezvoltarea Durabilă a Județului Constanța 2021 – 2027, ce vizează dezvoltarea infrastructurii pentru transportul public și de mărfuri, creșterea calității mediului și stimularea utilizării resurselor de energie regenerabilă, și modernizarea administrației publice si a capacității de implicare în dezvoltarea teritorială.
Fiecărui pilon principal îi corespund și câteva obiective care, odată atinse, conduc la realizarea celor trei obiective majore menționate. Astfel, pentru dezvoltarea economică prin valorificarea potențialului local și utilizarea inovării și a noilor tehnologii este nevoie de dezvoltarea transporturilor și a serviciilor conexe, a activităților industriale, a capitalului uman, dezvoltarea și susținerea mediului local de afaceri, valorificarea potențialului energetic local și modernizarea și dezvoltarea agriculturii, pescuitului și acvaculturii.
Pentru creșterea calității condițiilor de locuire și reducerea disparităților dintre comunități se au în vedere regenerarea infrastructurii edilitare și a serviciilor publice, dezvoltarea și modernizarea infrastructurii și a serviciilor educaționale, a serviciilor de sănătate publică, de îngrijire și protecție socială și dezvoltarea infrastructurii culturale și de petrecere a timpului liber. Dezvoltarea turismului și a serviciilor conexe vizează dezvoltarea capacității de management al dezvoltării turistice și a infrastructurii turistice și valorificarea potențialului local.
„Atât județul Constanța, cât și municipiul Constanța au nevoie de implementarea unor strategii coerente de dezvoltare și de lucruri bine făcute. Prea mult timp au lipsit marile proiecte și investițiile importante în infrastructură. De aceea, mă raliez cu toată convingerea demersurilor Consiliului Județean și ale Guvernului României pentru dezvoltarea Constanței și privesc cu încredere perspectivele ce ni se arată. Prin această strategie, proiectăm Constanța viitorului și mai punem o cărămidă la construirea orașului pe care ni-l dorim cu toții“, a declarat și primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, în cadrul evenimentului de lansare a strategiei.
Consiliul Județean și Primăria au înființat Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța
Un prim pas făcut de Consiliul Județean Constanța pentru implementarea Strategiei de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța a fost înființarea Asociației de Dezvoltare Durabilă (A.D.D.) a județului, alături de Primărie.
Astfel, în primăvara acestui an, a demarat acest important proiect de dezvoltare economică și socială a județului, fiind pentru prima oară când cele două instituții s-au asociat într-un proiect de amploare, care va atrage parteneri din domenii esențiale, precum mediu de afaceri, educație, sănătate, cultură, societate civilă.
Prin intermediul A.D.D., vor fi dezvoltate, între altele, serviciile de interes public aflate în administrarea C.J. și a Primăriei Constanța. În acest sens, Asociația va implementa proiecte cu finanțări externe.
„Prin această strategie, căutăm să oferim județului Constanța un cadru sănătos pentru dezvoltare, care să asigure întregii regiuni un viitor coerent și durabil. Acest document a fost elaborat de specialiști ai societății constănțene și urmărește să satisfacă nevoile constănțenilor și ale întregii regiuni de sud-est a României“, a declarat președintele A.D.D. Constanța, Ana-Maria Vătămanu.
Serviciile de consultanță pentru elaborarea și implementarea strategiei sunt oferite de RomActiv Business Consulting.
Strategia de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța 2021 – 2027 a fost lansată, miercuri, 16 iunie a.c., în dezbatere publică. Propunerile și sugestiile pot fi transmise pe adresa de e-mail [email protected].
Sursa: focuspress.ro
Bani
Autoritățile române au capturat peste 90 de milioane de țigarete de contrabandă în primele 9 luni ale anului 2023

Autoritățile române au capturat peste 90 de milioane de țigarete de contrabandă în primele 9 luni ale anului 2023, aproape dublul volumului capturilor înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut. Valoarea totală a acestora pe piața neagră este de peste 15 milioane de euro, potrivit datelor centralizate pe www.stopcontrabanda.ro, singurul centralizator în timp real al capturilor de țigarete de contrabandă din România. BAT lansează o nouă campanie de informare privind cadrul legislativ și riscurile contrabandei și contrafacerii, în parteneriat cu Poliția de Frontieră Română și Autoritatea Vamală Română.
Traficul cu produse contrafăcute s-a triplat în primele șase luni ale anului 2023, potrivit Analizei activităţii Poliţiei de Frontieră Române pe semestrul I al anului 2023. Între produsele cel mai frecvent contrafăcute se numără țigaretele, articolele vestimentare și de încălțăminte sau produsele cosmetice. Fiecare vânzare a unui produs contrafăcut generează pierderi la bugetul de stat și un pericol real la adresa siguranței consumatorilor.
BAT, un partener dedicat al autorităților în lupta împotriva contrabandei și contrafacerii
BAT demarează și în acest an o nouă campanie de informare cu privire la cadrul legal și riscurile contrabandei și contrafacerii la adresa siguranței individuale și a comunităților. Începând cu 21 septembrie, toate punctele de frontieră și vamale vor oferi materiale informative privind cantitățile de țigarete cu care se poate călători în spațiul UE și non-UE, sancțiunile aplicabile pentru contrabandă și contrafacere, precum și elemente de identificare a produselor ilegale și contrafăcute. Campania se derulează în parteneriat cu Poliția de Frontieră Română și Autoritatea Vamală Română.
“În contextul în care datele la zi ale anului curentindică o sporire alarmantă a activității infracționale și diversificarea metodelor de introducere pe piață a produselor de contrabandă și contrafăcute, siguranța consumatorilor, frânarea fenomenelor rețelelor infracționale și asigurarea sustenabilității veniturilor la bugetul de stat trebuie să se regăsească cu prioritate pe agenda publică a țării. Credem cu tărie într-o informare continuă și corectă asupra riscurilor contrabandei și contrafacerii și continuăm să susținem eforturile autorităților în combaterea acestui fenomen cu implicații severe asupra dezvoltării economice și a siguranței comunităților”, declară Ileana Dumitru, Director juridic și relații publice, Aria Europa de Sud – Est din cadrul BAT.
Pe fondul eforturilor intense de combatere a activităților ilicite la graniță, BAT, cel mai mare jucător de pe piața tutunului din România, a plătit anul trecut o contribuție totală de 10,5 miliarde lei (2,1 miliarde euro) în accize și taxe la bugetul de stat. Această sumă se adaugă la cele 24 miliarde de euro contribuție directă a BAT la bugetul de stat în primii 25 de ani de activitate pe piața locală.
„Acțiunile de amploare derulate pentru combaterea contrabandei se reflectă în datele consemnate în primele opt luni ale anului în curs, înregistrând rezultate foarte bune care constau în capturi semnificative de țigarete și destructurarea de rețele de crimă organizată. În perioada ianuarie – august au fost reținute în vederea confiscării, 3,4 milioane pachete de ţigări cu o valoare de 62,7 milioane lei şi peste 27 de tone tutun vrac şi pentru narghilea. Eforturile în vederea reducerii fenomenului traficului ilegal vor continua la fel de susținut, în colaborare cu toate instituțiile statului cu competențe în combaterea contrabandei, precum şi cu partenerii din industria de profil”, a declarat inspectorul general al Poliției de Frontieră, chestor de poliţie IVAŞCU Victor-Ştefan.

Autoritatea Vamală Română și BAT au reînnoit în data de 08 septembrie 2022 Protocolul de colaborare semnat în 2014, fiind stabilit un cadru general pentru intensificarea eforturilor comune de a preveni și combate contrabanda cu produse din tutun, fabricarea, comerțul și distribuția ilegală a produselor din tutun contrafăcute, precum și pentru stabilirea modalităților de colaborare și a schimbului de informații și asistență.
Experiența operativă ne-a arătat că traficul ilicit cu produse accizabile este un fenomen ce poate fi combătut eficient prin colaborare și parteneriat, iar Autoritatea Vamală Română derulează permanent acțiuni specifice de combatere a traficului ilegal cu țigarete și produse din tutun, prin mijloacele avute la dispoziție, inclusiv prin colaborarea cu instituțiile și autoritățile de aplicare a legii și cu autoritățile internaționale de profil ( OLAF, EUROPOL, SELEC, Organizația Mondială a Vămilor).
Traficul ilicit cu țigarete și produse din tutun este un femonen global, complex și constituie o amenințare permanentă pentru concurențialitatea pieței legale, interne și europene, de natură să afecteze substanțial bugetul de stat consolidat al fiecărui stat membru, interesele financiare ale Uniunii Europene și, în egală măsură, comerțul ilicit cu țigarete. Traficul ilicit cauzează pierderi financiare importante, care se datorează neachitării taxelor vamale, precum și a altor taxe, inclusiv taxa pe valoarea adăugată (TVA) și accize.
Cele mai mari 3 capturi de țigarete de contrabandă au fost înregistrate anul acesta în județele Arad, Giurgiu și Vâlcea, volumele reținute în aceste județe reprezentând peste 70% din totalul capturilor în primele 9 luni ale lui2023.
Autoritățile au destructurat anul acesta și grupări majore care activau în domeniul contrafacerii de produse din tutun, în special în zonele de sud ale țării. La jumătatea anului, în urma unor percheziții în județele Ilfov, Călărași șiDolj, autoritățile au descoperit grupări care au organizat și introdus pe teritoriul României 64 de transporturi ce au avut ca obiect aproape 330 tone de tutun neprelucrat, în scopul prelucrării acestuia în diferite unități clandestine. În luna august, de asemenea, au fost descoperite două instalații de procesare clandestină a tutunului și peste 2.000 de kilograme de tutun, dintre care aproximativ 600 de kilograme era deja prelucrat.
Datele despre evoluția capturilor de țigarete de pe teritoriul României sunt centralizate în timp real pe platforma www.stopcontrabanda.ro, o inițiativă BAT care are scopul de a susține eforturile autorităților, prin centralizarea capturilor din întreaga țară, dar și de a informa consumatorii cu privire la efectele contrabandei cu țigări asupra societății. Campania este desfășurată în parteneriat cu Poliția Română, Poliția de Frontieră Română, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Autoritatea Vamală Română. Campania „Stop contrabanda” a fost lansată de BAT în 2017, pentru a crea un punct unic de informare cu privire la contrabanda cu țigări.
Despre BAT în România
• BAT, cel mai mare jucător de pe piața tutunului din România, a avut un impact total în economie de peste 125 de miliarde de euro* în primii 25 de ani de prezență pe piața locală. Din această sumă, aproximativ 24 de miliarde de euro reprezintă contribuția directă la bugetul de stat sub formă de taxe și accize.
• BAT este unul dintre cei mai mari contribuabili ai României, cu o contribuție totală de 10,5 miliarde lei (2,1 miliarde euro) în accize și taxe la bugetul de stat în 2022.
• Investițiile totale ale companiei în fabrica din Ploiești au depășit pragul de 500 de milioane de euro de la construcția sa în 1996.
• BAT are în prezent peste 3.000 de angajați în cele trei entități economice ale grupului din România și generează peste 30.000 de locuri de muncă pe lanțul de distribuție.
• România are 2.000 de km de graniță cu țări non-UE, în care prețul tutunului poate fi de până la trei ori mai mic, iar fiecare container de țigări ilegale înseamnă un milion de euro profit pentru rețelele de contrabandă. Date ale Interpol arată că traficul ilicit de țigări este un catalizator pentru traficul de droguri, arme, persoane și chiar activități teroriste.
Despre BAT la nivel global
BAT este o companie de top, cu mai multe categorii de bunuri de larg consum, al cărei obiectiv este de a construi un viitor mai bun (A Better Tomorrow™) prin reducerea impactului asupra sănătății, ceea ce presupune angajamentul de a oferi consumatorilor adulți o gamă variată de produse cu risc redus*.
Compania susține clar că țigările cauzează riscuri majore la adresa sănătății și că singura modalitate prin care acestea pot fi evitate este renunțarea la fumat. BAT îi încurajează pe cei care continuă să fumeze să facă trecerea complet la alternative cu risc redus dovedit științific*. Pentru a realiza acest lucru, BAT se transformă într-o afacere cu multiple categorii de bunuri de larg consum, centrată cu adevărat pe consumatori.
Obiectivul BAT este ca 50 de milioane de consumatori să aleagă produsele sale care nu implică arderea tutunului până în 2030 și de a genera venituri de 5 miliarde de lire sterline din noile categorii până în 2025. BAT și-a stabilit o serie de obiective ambițioase de sustenabilitate, precum neutralitatea emisiilor de carbon pentru Scopurile 1 și 2 până în 2030, eliminarea utilizării plasticului de unică folosință non-necesar și realizarea tuturor ambalajelor din plastic reutilizabil, reciclabil sau compostabil până în 2025.
BAT are peste 50.000 de angajați. Grupul BAT a generat venituri de 27,65 miliarde de lire sterline în 2022 și un profit din operațiuni de 10,52 miliarde lire sterline.
Portofoliul strategic al companiei include mărcile sale globale de țigarete și o categorie tot mai largă de produse cu risc redus* din tutun și nicotină, precum și produse tradiționale din tutun care nu implică ardere. Portofoliul include produse precum țigări electronice, produse de încălzire a tutunului, produse moderne pentru uz oral, inclusiv produse cu nicotină pentru uz oral fără tutun, precum și produse orale tradiționale, cum ar fi snus și snuff umed. În 2022, 22,5 milioane de consumatori au ales noile categorii de produse BAT care nu implică arderea tutunului, o creștere de 4,2 milioane față de anul precedent.
Bani
InvestiMetru 2023: ”Avem nevoie de date pentru o mai bună înțelegere a profilului potențialilor investitori”

Pentru al doilea an consecutiv, Investimental a realizat un studiu menit să identifice eventualele schimbări în comportamentul investitorilor activi, precum și barierele de intrare în piață ale celor care intenționează să intre pe piața de capital (intenderii).
Studiul InvestiMetru, realizat de EXACT Business Solutions pentru Investimental, aflat la a doua editie, evidențiază câteva modificări semnificative față de anul trecut. Schimbările vizează perioada de tranzacționare, orizontul de timp al investițiilor, procentul din venituri alocat investițiilor în cazul celor care intenționează să tranzacționeze, precum și principala temere a acestora.
Studiul a fost realizat pe un eșantion de 327 de respondenți adulți, cu vârste cuprinse între 25 și 65 de ani, din zonele urbane ale României, cu un venit lunar de peste 4.500 de lei și economii de peste 3.000 de euro, cu studii superioare și familiarizați cu tehnologia. S-a desfășurat între 2 și 15 februarie prin metodologia CAWI.
“În contextul în care interesul pentru piața de capital este în continuă creștere – iar IPO-ul Hidroelectrica nu a făcut decât să întărească trendul – ne-am propus să continuăm să facem din acest studiu o tradiție. Avem nevoie de date pentru o mai bună înțelegere a profilului potențialilor investitori, precum și a traderilor activi. Demersul nostru face parte din efortul Investimental de a construi un business solid pe termen lung, care să contribuie la dezvoltarea pieței românești de capital”, a explicat Mihaela Bîciu, CEO Investimental.
Studiul releva faptul că aproximativ 6 din 10 respondenți tranzacționează de mai puțin de 3 ani, 39% fiind activi de o perioadă de 2-3 ani, iar 18% de un an sau mai puțin. Observăm, astfel, o scădere semnificativă – 30% in 2022 vs. 18% in 2023 – a utilizatorilor cu o experientă de un an sau mai mică.
În ceea ce privește investițiile pe termen scurt, comparativ cu 2022, investitorii activi mențtionează, într-o proporție semnificativ mai mică, că investesc pe termen scurt. Nu același lucru putem spune despre intenderi, adică cei care intenționează să facă pasul spre bursă, care par dispuși, semnificativ mai mult, să investească pe termen scurt.
Pe de altă parte, ponderea intenderilor care ar fi dispuși să investească 10% din veniturile lunare este în creștere – aproape 40% în 2023, față de 28% în 2022. Cât despre cei care vor să pună la lucru, pe bursă, peste 30% din venituri, procentul rămâne neschimbat.
Interesant este și faptul că principala temere a celor care au de gând să investească a devenit pierderea întregului capital. Din cercetarea anterioară, reieșea că principalul obstacol era lipsa accesului la cele mai bune informații.
Sunt și lucruri care se schimbă mai greu. De exemplu, profilul investitorilor – aceștia sunt, preponderent, bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 45 de ani, care locuiesc în București sau în alte orașe mari, antreprenori sau angajați, cu un venit mediu de 9.000 de lei pe lună. Fac tranzacții cel puțin o dată pe lună, în proporție de 67%, procent valabil atât pentru 2023, cât și pentru 2022.
În concluzie, românii care se uită spre bursă pentru a-și investi banii o fac din trei mari motive – siguranță, independență financiară și faptul că reprezintă un venit pasiv. Dacă în 2022, tranzacționarea era percepută detașat ca fiind o rezervă, în 2023 aceasta este văzută în egală măsură ca o rezervă, dar și ca o siguranță financiară pe termen lung. Îmbunătățirea stilului de viață și independența financiară sunt motivele care se regăsesc și în topul Intenderilor.
Bani
Cum te fură hoții când scoți bani de la bancomat în București

Un bărbat este cercetat de poliţişti după ce a montat la mai multe bancomate din București un dispozitiv cu ajutorul căruia a reuşit să fure bani
Un bărbat este cercetat de poliţişti după ce a montat la mai multe bancomate din Bucureşti un dispozitiv cu ajutorul căruia a reuşit să fure bani, iar anchetatorii au stabilit că cei care mergeau să extragă divese sume se trezeau cu banii blocaţi în dispozitivul respectiv.
Poliţia Capitalei a anunţat că poliţiştii au făcut vineri, o percheziţie domiciliară, în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat (7 acte materiale).
“În fapt, la data de 23 iulie 2023, Secţia 20 Poliţie a fost sesizată, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că, în timp ce a retras bani de la un bancomat, situat la o adresă din Sectorul 6, i-ar fi fost sustraşi o parte din ei, prin montarea unui dispozitiv artizanal pe fanta ATM-ului respectiv. Ulterior, la data de 31 iulie 2023, la nivelul Serviciului Investigaţii Criminale – Sector 5, a fost înregistrată plângerea unui alt bărbat, care sesiza faptul că, imediat după ce a retras 4.000 de lei, de la un bancomat, situat la parterul unui bloc din Sectorul 5, a constatat faptul că pe fanta de ieşire este montat un dispozitiv care a blocat o mare parte din bani, aceştia fiind, ulterior, recuperaţi de bărbat prin intermediul băncii aferente”, a precizat Poliţia Capitalei.
Poliţiştii au stabilit că suspect de comiterea faptelor este un bărbat de 43 de ani.
“În urma extinderii cercetărilor, s-a stabilit că bănuitul ar fi sustras diverse sume din bancomate, prin montarea unui dispozitiv peste fanta de eliberarea a numerarului, în sarcina acestuia fiind stabilite două astfel de fapte comise în Sectorul 5, iar alte 5 ar fi fost săvârşite în Sectorul 6.
În vederea completării materialului probator, la data de 1 septembrie 2023, cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, fiind identificate şi ridicate mai multe bunuri de interes în cauză”, a precizat sursa citată.
- Monden3 săptămâni in urma
Drama unei actrite din Bucuresti care a trebuit sa plece din oras din cauza fostului soț, ofițer SRI, care o teroriza: Își lega copiii și le punea scotch pe gura!
- Bucuresti3 săptămâni in urma
Nicușor Dan face economii serioase: Primaria Capitalei desfiinteaza 5 institutii
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Polițist condamnat la închisoare pentru că i-a spus unui cunoscut unde sunt radare pe Autostrada Soarelui
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Soferul drogat care a omorat o femeie in Popesti-Leordeni este pensionar special, fost sef la crimă organizată în București
- Bani4 săptămâni in urma
Cum te fură hoții când scoți bani de la bancomat în București
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Stima de sine, incluziune și democrație pentru liceenii din București
- Stirile Zilei4 săptămâni in urma
Imagini socante din Gara de Nord: O femeie a murit in mijlocul trecatorilor!
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Decizie aberantă a ministrului Grindeanu: modernizarea Gării de Nord, lăsată pe mâna unei firme cu un singur angajat. Unde se duc 90 de milioane de euro