Acasă Sanatate Variola maimutei a ajuns in Romania: Primul caz confirmat in Bucuresti

Variola maimutei a ajuns in Romania: Primul caz confirmat in Bucuresti

113

Ministerul Sănătății anunță primul caz de variola maimuței confirmat în România. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 26 de ani din București.

Reprezentanții Ministerului Sănătății anunță confirmarea primului caz de variola maimuței în țara noastră, la un bărbat de 26 de ani. Acesta a fost diagnosticat în cursul zilei de astăzi în urma investigațiilor de laborator. Boala a debutat în urmă cu 4 zile iar pacientul s-a prezentat la spital în cursul nopții precedente. Starea bărbatului este bună. Pacientul primește tratament simptomatic și se află în izolare. Din anamneză, rezultă că partenerul persoanei infectate a călătorit în ultima perioadă în mai multe țări din Europa unde există numeroase cazuri de infecție cu variola maimuței.

Experții spun că oricine are contact apropiat cu cineva cu variola maimutei se poate infecta. Este important de înțeles că variola maimutei nu se răspândește cu ușurință între oameni, ci necesită un contact apropiat. Majoritatea cazurilor recente s-au prezentat la clinicile pentru boli cu transmitere sexuală unde au fost testati negativ pentru infecții cu transmitere sexuală obismuite.
Simptomele pot fi ușoare sau severe, iar leziunile pot fi foarte pruriginoase sau dureroase. Acestea includ erupții cutanate veziculoase pe întreg corpul sau leziuni concentrate pe orice parte a corpului.

Majoritatea cazurilor care s-au prezentat recent la clinicile de sănătate sexuală din Europa au prezentat erupții cutanate și leziuni la nivelul organelor genitale și anusului. Erupția cutanată sau leziunile pot fi însoțite de febră, durere în gât, ganglioni limfatici umflați și leziuni la nivelul gurii și ochilor.  Majoritatea pacienților se recuperează în câteva săptămâni, fără tratament. 
Orice persoană care prezintă o erupție cutanată neobișnuită ar trebui să consulte medicul.

Luna trecută, Comisia Europeană a anunțat că va achiziționa vaccinuri și tratamente pentru această boală. România a solicitat o primă tranșă de o mie de doze din acest vaccin. 

<