Connect with us

Politica

USR: 13 rele pe care le face Gabriela Firea chiar astazi!

Publicat

on

Consilierul USR Roxana Wring a trecut in revista, joi dimineata, cateva propuneri de proiecte care se afla pe ordinea de zi a sedintei Consiliului General al Municipiului Bucuresti de azi.
Intr-o postare pe Facebook, numita „13 rele pe care le face Gabriela Firea chiar astazi, de la ora 11:00”, Roxana Wring aminteste ca PMB „scumpeste statuia lui Ion C. Bratianu cu 4,7 milioane de lei. Motivul: „reducerea duratei de executie” astfel incat sa fie gata in acest an”.
Wring mai scrie ca un alt proiect prevede alocarea a 19 milioane de lei Administratiei Monumentelor pentru alte 7 noi statui si suplimentari la 4 deja in lucru. „AMPT ajunge sa aiba in acest an un buget de 200 milioane de lei, o suma egala cu bugetul pe care l-au avut TOATE cele 19 spitale din subordinea PMB in anul 2016”, noteaza consilierul.
„Mai face o statuie, in plus fata de cele deja aprobate pentru acest an. ‘Statuie / ansamblu monumental Nelson Mandela’. Nu intrebati de ce.
In urma rectificarii bugetare, suma pentru capitolul cultura, recreere si religie ajunge la 1 miliard de lei, adica a sasea parte din bugetul total al Capitalei pe acest an”, a adaugat Wring.
„Atinge ‘performanta’ unica de a nu fi cheltuit decat 4,5% din banii prevazuti pentru dezvoltare. Daca ne raportam la tot bugetul Capitalei pe 2018, inseamna ca Gabriela Firea a investit in dezvoltare doar 1,9% din total (adica 110 milioane lei dintr-un buget total de 5,7 miliarde de lei) „, subliniaza consilierul USR.
Wring mai informeaza ca primarul Gabriela Firea vrea sa majoreaze cu 15 milioane de lei capitalul social al Companiei Municipale Managementul Transportului Bucuresti, sa imprumute cu 4 milioane de lei Compania Municipala Cimitire Bucuresti si sa majoreze cu 7 milioane de lei capitalul social al Companiei Municipale Turistica. Compania avea deja un capital de 1,6 milioane, plus un imprumut de 2,8 milioane de lei.
Taie 39 de milioane de lei din banii alocati pentru aer conditionat in mijloacele de transport in comun„, mai scrie Wring.
Iata alte modificari propuse pentru sedinta:
– Pregateste terenul pentru ca Politia Locala si ALPAB sa poata incheia contracte de consultanta si reprezentare juridica (desi pana acum niciuna din cele doua institutii nu au parut sa aiba nevoie).
– Infiinteaza inca o institutie perfect inutila: Asociatia Centrul Municipal pentru Dialog Bucuresti. Scopul, desigur, este generos: „dezvoltarea socio-economica durabila a comunitatii”
– Da bani pentru biserici: 18 milioane de lei, din care 10 doar pentru Catedrala. Din 2011 si pana in prezent, Catedrala a inghitit – doar de la bugetul Capitalei – suma de 88 de milioane de lei (mai mult de un sfert din aceasta suma a fost data de Gabriela Firea) . Acestei sume i se adauga inca 125 de milioane de la Guvern si 50 de milioane de la primariile de sector.
Pe ordinea de zi a sedintei de joi se afla 87 de proiecte, iar consilierii generali au transmis ca miercuri seara au mai primit inca 17.

Politica

Vergil Chiţac rămâne favorit la Primăria Constanța

Publicat

on

Primarul Constanței Vergil Chiţac (PNL) rămâne favorit pentru a continua în scaunul de edil cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3% / Alianţa PNL-PSD, cotă de 64,4% la europarlamentare.

Actualul primar al municipiului Constanţa Vergil Chiţac (PNL) conduce în topul intenţiilor de vot pentru Primărie, cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3%, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda PNL Constanţa. În ceea ce priveşte votul pentru Consiliul Local, pe primul loc se situează PNL – 36,3%, urmat de PSD – 29,5% şi de AUR – 13%. Clasamentul pentru Consiliul Judeţean este deschis tot de PNL – 37,8%, urmat de PSD – 29,7% şi AUR – 13,3%. Cele mai mari şase la preşedinţia CJ Constanţa le are candidatul PNL Florin Mitroi, cu 39,2% din intenţiile de vot, relevă sondajul. La alegerile europarlamentare, Alianţa PNL-PSD este creditată în Constanţa cu 64,4% din voturi.

Vergil Chiţac se situează pe primul loc cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3%, Stelian Ion (Alianţa Dreapta Unită) – 13,4%, Sorin Ovidiu Cupăa (AUR) – 9,8%, scorurile celorlalţi candidaţi situându-se fiecare sub 3,3%.

Opţiuni pentru Consiliul Local

Advertisement


PNL – 36,3%, PSD – 29,5%, AUR – 13%, Alianţa Dreapta Unită – 12,8%.

Alegeri preşedintele Consiliului Judeţean


Pe primul loc este candidatul PNL Florin Mitroi – 39,2%, urmat de Cătălin Grasa (PSD) – 25,5%, Mohamad Murad (AUR) – 14,1%, Claudiu Iorga Palaz (Alianţa Dreapta Unită) – 12,3%.

Intenţia de vot pentru Consiliul Judeţean

Advertisement


PNL – 37,8%, PSD – 29,7%, AUR – 13,3%, Alianţa Dreapta Unită – 11,4%. Restul competitorilor electorali au sub 4% fiecare.

Alegeri europarlamentare


Alianţa PSD-PNL se situează pe primul loc cu 64,4% din intenţiile de vot. Pe poziţia a doua este Alianţa Dreapta Unită – 14,8%, AUR – 12,2%, SOS România – 4%, REPER – 3,2%.

Sondajul a fost realizat de INSCOP, la comanda PNL Constanţa, în perioada 9 – 19 mai, pe un eşantion de 1,100 de persoane, reprezentând populaţia rezidentă şi neinstituţionalizată din municipiul Constanţa. Datele au fost colecate pe bază de chestionar, prin interviuri faţă în faţă. Eroarea maximă tolerată este de +/-3%, intervalul de încredere fiind de 95%.

Advertisement
Continue Reading

Politica

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Publicat

on

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR!

Astfel, după reușita Alternativei Drepte de a se înscrie cu liste complete în competiția pentru europarlamentare s-a produs o nouă mutare politică în cadrul partidului condus de Adela Marza (Președinte) și Mircea Andrei (Secretar General). Astfel, senatorul Adrian Costea, care reprezintă județul Ialomița, a părăsit formațiunea AUR și s-a înscris in Partidul Alternativa Dreapta.

”Voi rămâne mereu constant liniei politice conservatoare, de promovare a identității naționale și a valorilor fundamentale ale poporului român. Opțiunea mea este pentru Partidul Alternativa Dreaptă deoarece acesta este un Autentic partid conservator și de dreapta.”
Deputatul AUR Enachi Raisa şi-a anunţat în plenul Camerei Deputaţilor demisia din partid, ea precizând că va activa ca independent. „Vă anunţ că de astăzi îmi dau demisia şi nu mai fac parte din grupul AUR. Voi activa ca deputat independent”, a spus deputatul în şedinţa plenului Camerei Deputaţilor.

Advertisement
Continue Reading

Politica

Președintele PMP Cristian Diaconescu sprijină candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1

Publicat

on

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, și Rizia Tudorache, secretar general al PMP, au anunțat, în cadrul evenimentului de lansare a candidaților Partidului Alternativa Dreaptă pentru alegerile din 2024, că PMP susține candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1.

În fața sutelor de simpatizanți și membrii AD, prezenți la eveniment, avocatul Mircea Florin-Andrei și-a lansat programul de candidatură la Primăria sectorului 1 și a dat un mesaj clar:

,,Inima Sectorului 1 a încetat să bată astăzi! Am vorbit în ultimul an cu mii de oameni, care sunt disperați să scape de Clotilde Armand. Voi intra în această competiție electorală cu bucurie, sunt pregătit să mă lupt pentru a scăpa Sectorul 1 de umilința la care ne-a supus Clotilde Armand. Și cu ocazia acestui eveniment public, vreau să-i spun doamnei primar un singur lucru: orice candidat e mai bun decât dumneavoastră!’’

Tot astăzi, Partidul Alternativa Dreaptă a anunțat și lista candidaților pentru alegerile europarlamentare, listă deschisă de Adela Mârza, președintele partidului.

Partidul Alternativa Dreaptă este singurul partid din România afiliat Grupului European al Conservatorilor și Reformiștilor- ECR- condus, în calitate de președinte, de Giorgia Meloni, premierul Italiei.

Continue Reading

La mare cautare

Copyright © 2012 Bucurestiul.ro