Timp liber
Unde ne distram weekend-ul acesta in Bucuresti si imprejurimi!

Zeci de mii de bucuresteni si turisti sunt asteptati in acest sfarsit de saptamana in Piata Constitutiei la mega-concertul Rihannei. Poate la fel de multi vor merge la Buftea, unde are loc festivalul Summer Well. Vedeti mai jos principalele recomandari de weekend in Bucuresti si imprejurimi.
CONCERT RIHANNA, Piaţa Constituţiei, 14 august
Concertul anului 2016 în România va avea loc în Piaţa Constituţiei şi face parte din The Anti World Tour 2016, turneu ce a început în toamna anului trecut în America şi care continuă şi pe parcursul acestui an, scrie Mediafax.
Cu peste 45 de milioane de albume vândute în întreaga lume şi peste 210 milioane de piese descărcate în variantă digitală, Rihanna a ajuns un idol al noii generaţii, dar şi un artist de renume mondial. Până în acest moment a lansat şapte albume în şapte ani, iar 13 dintre single-uri au ajuns number one. A câştigat opt premii Grammy şi a ajuns cea mai vizionată artistă pe Vevo/You Tube – cu 7 milioane de accesări.
Mai mult, este considerată şi cea mai “prietenoasă“ artistă pe Facebook – cu peste 81 de milioane de prieteni.
Pe lângă activitatea de muzician, Rihanna este şi un idol al modei, lansând de-a lungul anilor şase parfumuri, două colecţii de îmbrăcăminte Armani şi patru colecţii de îmbrăcăminte River Island, iar în acest moment este imaginea MAC & Viva Glam şi liderul de campanie Secret Garden pentru Dior.
Rihanna va prezenta la Bucureşti noul său album numit Anti, o producţie 2016, iar din repertoriu nu vor lipsi nici mega hiturile Umbrella, Rude Boy, Four Five Seconds şi We Found Love.
Astfel, publicul va avea parte de un show cu totul deosebit din partea acestei artiste care a cucerit întreaga planetă, iar prezenţa ei, în premieră în România, va fi un moment de neuitat de către fani.
Preturi bilete concert RIHANNA, 14 august 2016:
Early Bird 1: 151.20 lei
Early Bird 2: 172.80 lei
General Access: 194.40 lei
Golden Circle: 464.40 lei
Diamond Circle: 572.40 lei
Tribune: 648.00 lei
Preturi bilete 3 concerte: RIHANNA 14 August + ZUTOPIA (STEVE AOKI 15 August si SIA 17 August)
Early Bird: 210.6 lei
General Acces: 270 lei
Golden Circle: 518.40 lei
Diamond Circle: 702.00 lei
Tribune: 712.80 lei
Mai multe detalii, pe pagina de Facebook a evenimentului
FESTIVALUL SUMMER WELL, între 13-14 august, Buftea
A şasea ediţie Summer Well, ca de obicei, în al doilea weekend din august: 13 – 14 August 2016
Super Line-up: The Chemical Brothers, Hurts, Years & Years, The Neighbourhood, Crystal Fighters, Milky Chance, BØRNS, Blossoms, Sundara Karma şi HÆLOS.
Linia de transport Summer Well va pleca în fiecare dintre cele două zile de festival din staţia Muzeul Ţăranului Român (în apropiere de Piaţa Victoriei), începând cu ora 14:30 şi va funcţiona până în jurul orei 04:00. Plecarea din Buftea se va face din staţia amenajată lângă Domeniul Ştirbey. Durata unei călătorii este de aproximativ 30 minute. Doritorii vor putea ajunge la Summer Well şi cu maşinile proprii. Pentru aceasta pot folosi unul dintre cele trei trasee cunoscute: prin Chitila, Mogoşoaia sau Corbeanca. În Buftea există spaţii amenajate de parcare. O parte dintre acestea (aproximativ 350 locuri de parcare) se găsesc chiar în apropierea Domeniului Ştirbey. Pe lângă acestea, cei care vin cu maşinile vor putea parca pe străzile din apropierea Domeniului.
Mai multe detalii despre Festivalul Summer Well pe site-ul oficial.
TÂRG de Sfânta Maria la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. Intrarea Liberă
Piaţa Ţărănească şi Meşter(Eşti)! vă invită de vineri până duminică la Târgul de Sfânta Maria, din 12 până în 14 august, între orele 10,00 si 18,00 în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român, din Intrarea Monetăriei nr. 3. Şi-au anunţat prezenţa meşteri şi artizani din toate zonele ţării: ţesătoare, iconari, cusătorese, negustori cu mobilier şi unelte ţărăneşti, dar şi tineri artişti cu bijuterii, obiecte casnice şi de decor, vestimentaţie pictată manual, sticlă pictată, jucării, ceramică şi obiecte decorative. Negustori din toată ţara vor fi prezenţi cu ţesături, mobilier, ceramică şi alte obiecte ţărăneşti din toate zonele ţării, dar şi cu obiecte din perioada interbelică: cărţi, patefoane, porţelanuri, bronzuri, bijuterii. Ca de obicei, puteţi târgui fel de fel de bunăţăti: legume proaspete, turtă dulce şi covrigi, păjituri tradiţionale din Maramureş, plăcinte domneşti, miere şi produse apicole, ţuică bio de la Cuca, dulceţuri şi siropuri naturale de la Tărtăşeşti, vinuri de la Panciu. Gospodine pricepute din Dâmboviţa vor pregăti la ceaun: ciorbă de fasole cu afumătură, ciolan fiert în vin, varză călită cu cârnaţi, sarmale, legume şi ciuperci la grătar, lipie coaptă. Intrarea este liberă!
Mai multe detalii pe pagina de Facebook a evenimentului.
Timp liber
Gala Destinația anului 2024: MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral

Excelență, eleganță, rafinament și multă creativitate în industria turismului românesc. Sunt cele 4 ingrediente care au stat la baza Galei Destinația Anului 2024.
Stațiunea MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral, distincție care a fost oferită de Mihai Barsan, Președintele Consiliului de Brand Turistic Național, Fondator al competiției Destinația Anului.
Reprezentanții Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța au declarat că este o onoare și totodată un semn de recunoaștere pentru întreg efortul depus de la înființarea organizației și până în prezent:
„Stațiunea Mamaia a început încă de anul trecut un amplu proces de rebranding. Competiția Concurs LOGO Mamaia ne-a sprijinit să îi găsim Destinației o nouă identitate vizuală. Ne onorează acest premiu, cu atât mai mult cu cât reprezintă exact logo-ul stațiunii Mamaia. Identitar, plină de culoare, eleganță și jucăușă, Mamaia are nevoie de strălucirea de altădată. Ne dorim ca eforturile noastre să pună destinația noastră pe harta turismului internațional și a celor mai iubite stațiuni turistice din Europa”, a declarat George Măndilă, Președintele Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.
Ziua de 21 mai 2024 a fost dedicată la București managementului și marketingului de destinație.
Conferința Destinații Vizionare a reprezentat inspirație de la liderii destinațiilor de succes din România și învățarea marketingului de destinație.
Seara la Ateneul Român a avut loc premierea celor mai iubite destinații, câștigătoarele Destinația Anului 2024.
Gala Destinația anului 2024 și Conferința Internațională Destinații Vizionare a fost organizată de IOV-Institutul pentru orașe vizionare & Destinația Anului.
Timp liber
Avertizări meteo de vreme rea in Bucuresti

ANM a emis, marţi, o informare de vreme rea, cu precipitaţii slabe, dar şi ninsori la munte, însoţite de rafale de vânt, valabilă până joi seara, la nivelul întregii ţări.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 19 martie, ora 10:00 – 21 martie, ora 20:00, temporar vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare în nordul şi centrul Moldovei şi mixte în sudul Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul şi estul Transilvaniei.
În Carpaţii Orientali şi Meridionali va ninge local moderat cantitativ (10 – 15 l/mp) şi se va depune strat nou de zăpadă.
De asemenea, vor fi intensificări ale vântului cu rafale în general de 40 – 50 km/h în estul, sud-estul ţării şi la munte, iar în cursul zilei de marţi şi în vest.
Timp liber
West Side Christmas Market are program special de Craciun

Primăria Sectorului 6 a transmis programul special de Crăciun de la West Side Christmas Market, din Parcul Drumului Taberei (perioada 18 – 24 decembrie). Vor urca pe scenă Moonlight Breakfast, The Motans, Vunk, Costina Lica, Minelli și Romanița.
Distracția continuă până duminică, 24 decembrie. Concertele au loc zilnic, de la ora 19:30, iar accesul este gratuit.
Programul concertelor:
- The Motans – miercuri, 20 decembrie;
- Vunk – joi, 21 decembrie;
- Costina Lica / Corul Universității București – vineri, 22 decembrie;
- Minelli – sâmbătă, 23 decembrie;
- Romanița – duminică, 24 decembrie.
Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei și toate atracțiile vor fi deschise și în perioada Crăciunului.
Dacă ajunul îl petrecem cu Romanița, în prima zi de Crăciun, de la ora 19.30, Irina Sârbu va susține un concert special. Pe 26 decembrie, Olivia Addams urcă pe scena West Side Christmas Market, de la ora 19:30. Miercuri, de la aceeași oră, sărbătorile se încheie alături de Eva Timush, transmite Primăria Sectorului 6.
Programul West Side Christmas Market în perioada sărbătorilor:
- Duminică, 24 decembrie, între orele 11:00 – 20:00;
- Luni, 25 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
- Marți, 26 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
- Miercuri, 27 decembrie, între orele 13:00 – 22:30.
Pentru a evita aglomerația, organizatorii recomandă vizitatorilor să folosească mijloacele de transport în comun pentru a ajunge la Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei.
În 2022, tărâmul de poveste West Side Christmas Market a atras un milion de vizitatori și a fost desemnat cel mai frumos târg de Crăciun din România, în urma unui top realizat la nivel național.
You must be logged in to post a comment Login