Un jandarm aflat în timpul liber a prins, astăzi, un bărbat care a sustras banii unei femei în autobuz în Sectorul 4.
Sublocotenentul Albert Crâșmaru, ofițer în cadrul Jandarmeriei Capitalei, este absolvent al Academiei de Poliție în promoția 2014.
„I-au atras atenția strigătele oamenilor din jur și, uitându-se, a observat un tânăr sărind dintr-un autobuz. Acesta a sustras de la o femeie, aflată în mijlocul de transport, o sumă de bani și a încercat să fugă. Jandarmul a pornit în urmărirea făptuitorului, care a încercat să își piardă urma într-o zonă greu accesibilă din imediata apropiere. A sărit un gard, dar a fost ajuns din urmă și imobilizat, în timp ce striga către jandarm să nu-l atingă, pentru că „este infectat cu HIV”. Colegul nostru nu s-a lăsat intimidat și l-a reținut pe făptuitor până la sosirea sprijinului solicitat prin 112″, se menționează într-un comunicat de presă al Jandarmeriei Capitalei.
Banii sustrași de la victimă, aproximativ 700 de lei, au fost aruncați pe timpul urmării și, ulterior, au fost înapoiați femeii. Autorul, recidivist, a fost preluat de organele specializate și au fost întocmite actele necesare începerii cercetărilor.
sursa: Agerpres
Transparenta face diferenta