Eveniment șocant în Drumul Taberei! Un bărbat cu un copil în brațe amenință că se aruncă în gol de pe un bloc cu opt etaje.

<

Din primele informații, se pare că bărbatul se află în proces de divorț cu soția sa.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție, dar și negociatori. Oamenii legii încearcă să îl convingă pe bărbat să nu recurgă la acest gest.

ACTUALIZARE:

La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiști ai Secției 25 Poliție și salvatori din cadrul ISUBIF. A fost solicitat sprijinul negociatorilor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale, care au ajuns la adresă în cel mai scurt timp. Negociatorii au intrat în dialog cu bărbatul de 32 de ani și l-au determinat să renunțe la gest. Copilul a fost preluat în siguranță și se află împreună cu mama sa în evaluare medicală.
Bărbatul a fost condus la secția de poliție, fiind declanșate cercetări. Se analizează situația de fapt și de drept, urmând a fi dispuse măsuri legale.
În cadrul acțiunii am beneficiat și de suportul Serviciul Intervenții și Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.