Transport
UBER anunta ca reduce la jumatate tarifele pentru cursele in Pipera

Compania Uber a anunţat joi că va reduce la jumătate costul curselor din şi către Pipera în perioada 15-17 iulie, în care Metrorex va închide staţia de metrou Pipera.
“Uber a luat decizia să reducă la jumătate costul curselor din şi către Pipera pe perioada celor trei zile şi să încurajeze oamenii să împartă o maşină în drum spre serviciu sau spre casă. Astfel, în zilele de 15-17 iulie, cursele care au ca destinaţie sau punct de plecare zona Pipera şi pentru care a fost utilizată opţiunea de Împărţire tarif (Split Fare), vor fi cu 50% mai ieftine”, se arată într-un comunicat transmis de companie și citat de News.ro.
Utilizatorii trebuie să introducă în aplicaţie un cod şi să călătoreasca alături de unul sau mai mulţi colegi sau cunoscuţi, folosind opţiunea de împărţire tarif din aplicaţie. În condiţii de trafic normal, o cursă Uber de la Piaţa Unirii până la staţia de metrou Pipera costă aproximativ 20 de lei.
Dacă un pasager alege să călătorească cu cineva şi împarte tariful cursei direct din aplicaţie, fiecare dintre pasageri va achita 11 lei.
Folosind codul promoţional, costul cursei Uber către birou sau casă se reduce cu 50%, ceea ce înseamnă că fiecare dintre pasageri va achita 5,5 lei.
Codul promoţional trebuie introdus în aplicaţie o singură dată şi se va aplica automat la următoarele 10 curse, dacă sunt împărţite cu cineva.
Metrorex a reamintit marţi că, în perioada 15 – 17 iulie, se va închide staţia de metrou Pipera pentru modernizarea sistemului de control acces. Staţia va fi închisă timp de trei zile, din care doar o zi lucrătoare.
În această perioadă trenurile de metrou vor circula cu călători doar până la/de la staţia Aurel Vlaicu.
La sfârşitul lunii iunie, Metrorex a decis reducerea de la şapte la trei zile a perioadei de realizare a lucrărilor de modernizare la staţiile cu o singură intrare.
Astfel, în staţia Pipera, lucrările vor avea loc în perioada 15 – 17 iulie, în Aurel Vlaicu 29 iulie – 1 august, în Constantin Brâncoveanu 22 – 25 iulie, în Tineretului şi Apărătorii Patriei 2 – 5 septembrie, în Dimitrie Leonida şi Costin Georgian 9 – 12 septembrie, în Pantelimon şi Berceni 16 – 19 septembrie.
Transport
Contract semnat pentru reabilitarea a 18 kilometri de linii de tramvai in Capitala

Reabilitarea liniilor de tramvai 40, 27, 19, 36 și 23 din Capitală, are trec pe Bd. Theodor Pallady, Bd. 1 Decembrie, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, inclusiv Bucla Complex Titan, poate începe.
Nicușor Dan a anunțat că a fost atribuit contractul pentru refacerea tronsonului de 18 kilometri cu cale dublă de rulare.
Inițiativa face parte din proiectul amplu de reabilitare a aproximativ 50 km de infrastructură de tramvai din Capitală, potrivit primarului general.
Porr Construct este firma căreia i-a fost atribuit contractul de reabilitare al liniilor de tramvai, conform reprezentanților Municipalității, citați de Club Feroviar.
Subcontractanți declarați sunt firmele IMSAT, Elektra Invest, Rotermit, Compania Municipală Iluminat Public București.
Săptămâna trecută, proiectul modernizării liniei 40 a fost votat în Consiliul General și are o valoare de aproape 19 milioane de euro.
Transport
Primele troleibuze solaris au început să circule în București

Cincisprezece troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti au fost puse în circulaţie pe străzile Capitalei, anunţă sâmbătă primarul general, Nicuşor Dan. ”15 troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti sunt de azi în circulaţie pe străzile Capitalei.
Până la 1 martie vor fi 30 de troleibuze în circulaţie.
Totodată, aceste troleibuze au o autonomie de 20 kilometri, având funcţia de autobuz pe trasee neelectrificate, iar conectarea/deconectarea la/de la reţeaua electrificată se face autonom, din cabina şoferului, arată Nicuşor Dan pe Facebook.
Pentru achiziţia celor 100 de troleibuze, Primăria Municipiului Bucureşti a obţinut fonduri nerambursabile de la Administraţia Fondului pentru Mediu.
Transport
Tentativă de sinucidere la stația de metrou Orizont

Tentativă de sinucidere, luni dimineață, la stația de metrou Orizont din Drumul Taberei. Persoana a fost salvată de angajații Metrorex, este conștientă și va fi transportată la spital pentru investigații.
Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată în condiţii normale, transmite Metrorex.
„În jurul orei 08:15, în stația de metrou Orizont, pe direcția Valea Ialomiței a avut loc o tentativă de suicid. În acest moment circulația trenurilor a fost reorganizată și se circula alternativ între stațiile Eroilor – Orizont pe linia 1”, a transmis anterior compania.
„Personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru intervenție. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Vom reveni cu detalii referitoare la circulația trenurilor”, a adăugat sursa citată.
Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, au precizat reprezentanții companiei.
Din primele informații, se pare că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 47 de ani.
”În această dimineață, 5 februarie 2024, în jurul orei 08.30, polițiștii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-o stație de metrou, din Sectorul 6, o persoană s-ar fi aruncat în fața trenului, în timp ce acesta intra în stație.
La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Serviciului Metrou, fiind identificată persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 46 de ani.
De asemenea, un echipaj de prim ajutor i-a acordat bărbatului primele îngrijiri medicale, acesta fiind transportat la un spital pentru îngrijiri de specialitate.
Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, anunță DGPMB.
You must be logged in to post a comment Login