Transport
Trenurile metropolitane ale Bucurestiului intra in linie dreapta. Bilete accesibile

Bucureștiul va avea în 2024 trenuri metropolitane așa cum au marile orașe europene, promite primarul general.
Nicusor Dan spune că împreună cu Ministerul Transporturilor a identificat centura feroviară și alte căi ferate pe unde trenurile vor aduce pasageri din Ilfov în Capitală. Oamenii își vor continua drumul în oraș cu mașinile Societății de Transport București, care a propus astăzi trecerea la noi abonamente. De pildă, 3 lei pe oră sau 500 de lei pe un an.
Aşa arată trenurile metropolitane din Marea Britanie, cu care sute de mii de oameni vin zilnic până în centrul Londrei. Astfel de trenuri, curate, îngrijite şi care ajung la timp, există în tot vestul Europei că alternativă la traficul de coşmar.
Primăria Capitalei şi Ministerul Transporturilor vor să aducă ideea în zona metropolitană a Bucureştiului. Mai ales că avem liniile de cale ferată, multe dintre ele abandonate.
Autorităţile au identificat localităţile din Ilfov care pot fi legate de Centură Feroviară a oraşului. Din Snagov, Grădiştea, Buftea, Domneşti, Vidra, Cernica şi Brăneşti oamenii pot ajunge cu trenul până în centrul Capitalei.
Nicusor Dan, primarul Capitalei: “Asta înseamnă să amenajez nişte gări, asta înseamnă că primarii din respectivele localităţi să amenajeze nişte linii de autobuz care să aducă oamenii până la gară. În interiorul Bucureştiului avem o linie circulară de tren şi avem gări interioare. Se conectează cu aşa-numitele park and ride-uri, locuri în care oamenii vin cu maşina din Ilfov, urca în tren şi ajung la Pipera, Gara de Nord, Obor.”
Biletul de tren ar urma să fie folosit şi pentru transportul din Bucureşti. STB a propus o schimbare a tarifelor: să dispară cele pe călătorii şi să fie folosite cele pentru un interval de timp. 3 lei ora, de pildă. Iar în această oră, călătorul să poată folosi cu acelaşi bilet mai multe mijloace de transport în comun. Cel mai scump ar fi abonamentul de un an, de 500 de lei.
Adrian Criț, directorul STB: “Partea de integrare tarifară este cea mai simplă. Haideţi să vedem infrastructura realizată, haideţi să vedem materialul rulant necesar”.
Banii ar fi în mare parte europeni, spera autorităţile.
Primăria Capitalei şi Ministerul Transporturilor ar urma să investească în jur de 100 de milioane de euro în reabilitarea centurii feroviare a Capitalei. Alte 300 de milioane de euro ar urma să fie investiţi în materialul rulant, în celebrele săgeţi albastre. Dacă nu vor fi găsiţi bani sau nu vor fi atraşi bani din fondurile europe pentru aceste trenuri, primăria se gândeşte să convingă firme private care să ofere acest serviciu de transport bucureştenilor.
Reporter: Până la sfârșitul mandatului dvs. ar trebui să avem acest tren metropolitan?
Nicușor Dan, primarul Capitalei: Fără discuție, fără discuție. Eu sunt foarte optimist că o să-l avem. Dificultatea cea mare este pe bani cu achiziția materialului rulant.
Luna viitoare ar începe studiul de fezabilitate, iar lucrările ar putea demara în 2023. Linia de 310 kilometri de reţea ar avea un potenţial de 250.000 de pasageri.
Transport
Contract semnat pentru reabilitarea a 18 kilometri de linii de tramvai in Capitala

Reabilitarea liniilor de tramvai 40, 27, 19, 36 și 23 din Capitală, are trec pe Bd. Theodor Pallady, Bd. 1 Decembrie, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, inclusiv Bucla Complex Titan, poate începe.
Nicușor Dan a anunțat că a fost atribuit contractul pentru refacerea tronsonului de 18 kilometri cu cale dublă de rulare.
Inițiativa face parte din proiectul amplu de reabilitare a aproximativ 50 km de infrastructură de tramvai din Capitală, potrivit primarului general.
Porr Construct este firma căreia i-a fost atribuit contractul de reabilitare al liniilor de tramvai, conform reprezentanților Municipalității, citați de Club Feroviar.
Subcontractanți declarați sunt firmele IMSAT, Elektra Invest, Rotermit, Compania Municipală Iluminat Public București.
Săptămâna trecută, proiectul modernizării liniei 40 a fost votat în Consiliul General și are o valoare de aproape 19 milioane de euro.
Transport
Primele troleibuze solaris au început să circule în București

Cincisprezece troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti au fost puse în circulaţie pe străzile Capitalei, anunţă sâmbătă primarul general, Nicuşor Dan. ”15 troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti sunt de azi în circulaţie pe străzile Capitalei.
Până la 1 martie vor fi 30 de troleibuze în circulaţie.
Totodată, aceste troleibuze au o autonomie de 20 kilometri, având funcţia de autobuz pe trasee neelectrificate, iar conectarea/deconectarea la/de la reţeaua electrificată se face autonom, din cabina şoferului, arată Nicuşor Dan pe Facebook.
Pentru achiziţia celor 100 de troleibuze, Primăria Municipiului Bucureşti a obţinut fonduri nerambursabile de la Administraţia Fondului pentru Mediu.
Transport
Tentativă de sinucidere la stația de metrou Orizont

Tentativă de sinucidere, luni dimineață, la stația de metrou Orizont din Drumul Taberei. Persoana a fost salvată de angajații Metrorex, este conștientă și va fi transportată la spital pentru investigații.
Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată în condiţii normale, transmite Metrorex.
„În jurul orei 08:15, în stația de metrou Orizont, pe direcția Valea Ialomiței a avut loc o tentativă de suicid. În acest moment circulația trenurilor a fost reorganizată și se circula alternativ între stațiile Eroilor – Orizont pe linia 1”, a transmis anterior compania.
„Personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru intervenție. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Vom reveni cu detalii referitoare la circulația trenurilor”, a adăugat sursa citată.
Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, au precizat reprezentanții companiei.
Din primele informații, se pare că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 47 de ani.
”În această dimineață, 5 februarie 2024, în jurul orei 08.30, polițiștii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-o stație de metrou, din Sectorul 6, o persoană s-ar fi aruncat în fața trenului, în timp ce acesta intra în stație.
La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Serviciului Metrou, fiind identificată persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 46 de ani.
De asemenea, un echipaj de prim ajutor i-a acordat bărbatului primele îngrijiri medicale, acesta fiind transportat la un spital pentru îngrijiri de specialitate.
Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, anunță DGPMB.