Transportatorii si taximetristii care fac parte din Confederatia Operatorilor si Transportatorilor Autorizati din Romania organizeaza miercuri si joi proteste in fata sediului Guvernului impotriva a ceea ce ei numesc „pirateria” de pe piata, desfasurata, in opinia lor, in special prin cadrul platformei Uber, a anuntat confederatia. COTAR mizeaza pe participarea la proteste a circa 6.000 de taxiuri, autobuze si microbuze.
Protestele, autorizate de Primaria Capitalei, se vor desfasura miercuri si joi intre orele 9.30 si 21.00.
„In cele doua zile de protest, 26 si 27 aprilie, transportatorii participanti la protest nu vor efectua nicio cursa. Ne cerem scuze pentru disconfortul pe care-l vom crea clientilor nostri, locuitorilor din Ilfov, care nu vor mai avea mijloace de transport in zilele de protest, si bucurestenilor”, a precizat confederatia intr-un comunicat citat de News.ro.
Transportatorii au repetat acuzatiile la adresa platformei de ride-sharing Uber.

<

„Pe 10 martie, domnul ministru al Transporturilor, Razvan Cuc, ne-a promis ca va promova OUG pentru modificarea a doua articole din Legea 38/2003, in asa fel incat activitatea neautorizata de transport sa fie sanctionata, iar aplicatiile de tip UBER sa fie obligate sa se autorizeze, astfel incat sa functioneze legal, daca vor sa-si desfasoare activitataea in Romania. Cat timp exista o legislatie clara, nu este posibil ca unii transportatori sa se supuna legilor si altii sa functioneze sfidand aceeasi legislatie, fara a fi sanctionati”, se arata in comunicatul COTAR.

Transportatorii acuza ca proiectul de Ordonanta de Urgenta s-a blocat pe traseul de avizare si cer inchiderea pietei doar pentru companiile care obtin trasee la licitatii si care ar trebui, sustine COTAR, sa beneficieze de monopol pe acele trasee.

„Cerem scoaterea in afara legii a platformelor tehnologice online care presteaza servicii de taximetrie in mod neautorizat, asa cum s-a intamplat in tarile europene, unde statul a vrut sa-si protejeje transportatorii autorizati. Cerem scoaterea in afara legii a tuturor platformelor online care fac servicii de transport de persoane nedeclarat, nefiscalizat in Romania si neautorizat conform legislatiei in vigoare. Cerem scoaterea in ilegalitate a tuturor firmelor care fac transport regulat, pe rute pentru care nu au participat la licitatii si nu au castigat dreptul de a le opera, conform legii”, solicita COTAR.

Transparenta face diferenta