Medicul Gheorghe Burnei a fost condamnat la 2 ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru luare de mită, decizia Curții de Apel București fiind definitivă.

<

Magistrații au mai decis reducerea perioada de interzicere a drepturilor de la 5 ani, la 2 ani.

În decembrie 2019, Tribunalul București îl condamnase pe medicul Gheorghe Burnei la 3 ani de închisoare cu suspendare. Totodată, instanța îi interzicea, pe o perioadă de 5 ani, exercitarea profesiei de medic în sistemul public de sănătate şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Procurorii îl acuză pe Burnei că ar fi mascat mita cerută de la părinţi în contracte de donaţii, iar pe unii copii i-ar fi operat pentru afecţiuni inexistente în realitate, el şi familia sa primind chiar şi deplasări în străinătate de la firma care îi furniza proteze neomologate.

Anchetatorii au găsit în biroul medicului de la spitalul „Marie Curie” sumele de 13.343 de lei, 5.015 de euro şi 750 de dolari, bani ce ar fi fost primiţi de la părinţii copiilor operaţi, drept mită. Autoritățile susţin că la dosar există numeroase declaraţii de la martori, înregistrări ambientale dar şi înscrisuri care ar proba infracţiunile în cazul medicului.

Aceştia descriu „modul de operare” şi vorbesc despre experimente făcute pe copii, despre copii care erau întorşi de la operaţii pentru a crea presiune, iar astfel părinţii să plătească.