Intra in contact cu noi

Imobiliare

Solutia gasita de Nicusor Dan pentru una dintre cele mai mari probleme ale Bucurestiului

Publicat cu

pe

Primăriile de sector vor fi împuternicite să întocmească documentaţiile cadastrale şi înscrierea în cartea funciară, în numele Municipiului Bucureşti, a unor clădiri şi terenuri municipale.

Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie dezbătut în şedinţa de miercuri a Consiliului General al Capitalei.

Anterior întocmirii documentaţiilor cadastrale, sectoarele vor solicita acordul Municipiului Bucureşti. Cheltuielile pentru înscrierea în cartea funciară vor fi suportate din bugetele locale ale sectoarelor.

„Având în vedere solicitările Consiliilor Locale ale Sectoarelor 1-6 de transmitere în administrare a unor imobile aflate pe raza administrativ-teritorială a sectorului, întrucât nu s-a putut acoperi în integralitate întocmirea documentaţiilor cadastrale, municipiul Bucureşti axându-se pe întocmirea documentaţiilor cadastrale pentru bulevarde, străzi principale, bunuri care fac obiectul contractelor de delegare către Societatea de Transport Bucureşti, Compania Municipală Termoenergetica, bunuri aflate în administrarea ALPAB, etc., pentru a veni în sprijinul acestora, este necesar sa se împuternicească Sectoarele 1 – 6 ale Municipiului Bucureşti, prin autorităţile publice locale, să întocmească documentaţiile cadastrale şi să le înscrie în cartea funciară, în numele Municipiului Bucureşti”, se menţionează în referatul de aprobare semnat de viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL).

Reclama

Acesta a arătat şi într-o postare pe Facebook că inventarierea şi înscrierea în cartea funciară a bunurilor care aparţin municipiului Bucureşti este o activitate care „durează de foarte mulţi ani”, fiind „dificil de realizat” doar de către Primăria Capitalei. Conform propunerii sale, PMB va intabula şi înscrie în cartea funciară străzile, parcurile, spaţiile verzi aferente marilor artere, iar primăriile de sector vor putea întocmi documentaţii cadastrale pentru înscrierea în cartea funciară a unor clădiri şi terenuri municipale, care se află pe raza administrativă a sectoarelor. Bujduveanu a menţionat că sectoarele au agreat soluţia.

„Singuri, am reuşit să accelerăm procesul de inventariere a patrimoniului oraşului. Numai în anul 2021 au fost recepţionate documentaţii cadastrale de înscriere a proprietăţilor Municipiului Bucureşti în carte funciară pentru o suprafaţă de cca 1.591.000 mp. De asemenea, au fost consemnate sumele pentru exproprierea unor terenuri necesare unor investiţii mari. Astăzi avem o evidenţă mult mai exactă a patrimoniului şi putem să îl utilizăm pentru a creşte veniturile municipale! Ca să finalizăm mai rapid şi mai eficient acest proces avem nevoie de sprijin din partea primăriilor de sector. Împreună cu acestea vom finaliza mai rapid inventarierea întregii suprafeţe care aparţine domeniului public şi privat al Municipiului Bucureşti”, a precizat Bujduveanu.

Reclama

Imobiliare

Armata vrea sa inceapa un proiect imobiliar nou in Bucuresti

Publicat cu

pe

Un teren pustiu, ocupat sezonier de un patinoar, acum dezafectat, stă ca un ghimpe în coasta locuitorilor din cartierul bucureșten Drumul Taberei care de ani de zile se întreabă ce are de gând primarul cu el.

Închis între garduri, terenul nu are nicio utilizare în prezent, „se află în stare de conservare”, potrivit unui răspuns al MApN, pentru B365, întrucât spațiul la care locuitorii nu au acces se află în proprietatea privată a Armatei, iar primarul Sectorului 6 sau primarul general nu au nicio putere administrativă asupra lui.

Terenul se află într-un loc central al cartierului, pe str. Brașov nr. 21 A, sector 6, mai exact vizavi de Parcul Drumul Taberei, cel mai mare parc din Sectorul 6.

Investigația asupra terenului suspect de pustiu a pornit de la sesizarea unui cititor al B365, publicație de București, potrivit căruia: ”în Drumul Taberei pe locul fostului patinoar, gunoaie au apărut pe terenul UM02547.”

Reclama

La momentul comentariului său, se strângeau echipamentele fostului chiriaș, proprietarul afacerii patinoarului, însă între timp terenul a fost curățat, dar tot împrejmuit cu garduri a rămas, scrie B365.ro

Continua sa citesti

Imobiliare

Nicusor Dan cere demolarea unui bloc cu 90 de apartamente construit ilegal: Locatarii sa fie despăgubiţi de Primăria de Sector

Publicat cu

pe

Întrebat de ce nu emite certificat de urbanism pentru ca blocul cu 90 locuinţe din Sectorul 5, de pe Strada Nicolae Drăgan 5A, să poată fi racordat din nou la curent, primarul general al capitalei, Nicuşor Dan, a spus că imobilul ar trebui demolat, iar locatarii despăgubiţi de Primăria de Sector, cea care a permis construirea ilegală.

„Acea clădire trebuie demolată în opinia mea pentru că acolo dacă izbucneşte un incendiu e foarte greu de intervenit. Acea clădire, aşa cum este construită azi, are nenumărate probleme de legalitate şi în opinia mea, singura soluţie este desfiinţarea ei pe cheltuiala şi cu despăgubirea locatarilor de către emitent, de către Primăria Sectorului 5”, a declarat pentru TVR primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

Mai mult decât atât, edilul a afirmat că emiterea certificatului de urbanism ar fi un act ilegal, motiv pentru care urmează să demareze o acţiune în instanţă împotriva Sectorului 5 care ar fi eliberat câteva autorizaţii în afara cadrului legal.

Dincolo de cele afirmate de Primarul General, un lucru este însă sigur. Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) l-a amendat până acum de trei ori pe acesta pentru refuzul emiterii certificatului de urbanism.

Reclama

Certificatul de urbanism este necesar pentru ca blocul în care locuiesc acum 90 de familii să poată fi racordat la rețeaua de electricitate. Imobilul a fost construit în anul 2012 fără forme legale. Timp de nouă ani a fost folosit curentul „organizării de şantier”. În urmă cu mai bine de un an, în momentul în care furnizorul de electricitate a depistat instalația periculoasă, a întrerupt alimentarea cu energie electrică.

Potrivit surselor G4Media.ro, investitorul care a construit blocul a ridicat mai multe imobile în Sectorul 5, tot fără forme legale. În 2018, unul dintre acestea, un bloc de 54 de apartamente, a luat foc tot din cauza instalației electrice improvizate. Zeci de familii au rămas atunci pe drumuri. Nici acest bloc nu era racordat la rețeaua de electricitate. Era alimentat de la o proprietate din zonă.

În prezent, cei care locuiesc în blocul debranșat își duc traiul așa cum pot. Primăria Sectorului 5 le-a împrumutat un generator pe motorină. La acesta sunt legate doar 20 de locuințe din cele 90. Restul locatarilor au generatoare mai mici sau panouri fotovoltaice montate pe balcoane sau au trase cabluri de la casele din zonă.

Reclama

Specialiștii în administrație publică consultați de G4Media.ro sunt de părere că în această speță vina este atât a autorităților, care ar fi trebuit să nu permită construcția imobilului, cât și a proprietarilor, care, bucurându-se că fac un chilipir, au știut la ce se înhamă. Locuințele au fost cumpărate cu prețuri cuprinse între 20.000 și 40.000 de euro. Cu mult sub preţul pieţei.

În ceea ce priveşte refuzul municipalităţii de a emite certificatul de urbanism, reprezentanţii Asociaţiei pentru Dreptul Urbanismului, care susţin cauza locatarilor, sunt de părere că acesta este neîntemeiat.

„Nicidecum nu se poate pune problema desfiinţării acestui imobil. El este legal, are autorizație de construire. Într-adevăr, nu a fost totul în regulă la momentul respectiv, dar aşa a fost intabulat şi, pe cale de consecinţă, a devenit legal. Deci nu are niciun motiv ca el (n.r.-primarul) să refuze emiterea certificatului de urbanism în scopul branşării la curent electric”, a declarat pentru G4Media Alexandru Pânişoară, preşedintele Asociaţiei pentru Dreptul Urbanismului.

Reclama
Continua sa citesti

Imobiliare

Primaria Capitalei renoveaza inca doua cladiri emblematice pentru Bucuresti

Publicat cu

pe

Consiliul General al Municipiului București a aprobat miercuri indicatorii tehnico- economici pentru renovarea Palatului Dacia, o clădire simbol a Capitalei, unde va funcționa Pinacoteca Municipiului București, potrivit unui comunicat al primăriei.

Valoarea totală a lucrărilor este de 49 de milioane de lei fără TVA, iar durata de execuție este de 21 de luni calendaristice.

Situată în str. Lipscani nr. 18-20, în zonă protejată, clădirea Pinacoteca Municipiului București este monument istoric, fiind cunoscută sub denumirea Palatul fostei Societăți de Asigurări Dacia.

Imobilul, realizat la sfârșitul secolului al XIX-lea (perioada 1884-1888) a fost afectat de cutremure, fiind obligatorie executarea lucrărilor de intervenție, potrivit comunicatului citat.

Reclama

Muncitorii vor consolida fundațiile, structura de rezistență, instalațiile electrice, finisajele interioare și exterioare.

În Palatul Dacia se vor regăsi capodoperele din colecția Pinacotecii Bucureștiului, care deține 2.543 lucrări de pictură românească şi europeană, 402 lucrări de sculptură, 87 lucrări de artă decorativă şi 2.425 lucrări de grafică.

Tot miercuri, consilierii generali au aprobat transmiterea Muzeului Gheorghe Tattarescu din administrarea Muzeului Municipiului București în administrarea Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu risc Seismic pentru ca această instituție să poată demara procedurile în vederea execuției lucrărilor de consolidare seismică și renovare energetică.

Reclama

Clădirea Muzeului Gheorghe Tattarescu este situată pe str. Domnița Anastasia nr. 7, Sector 5, a fost construită în anul 1855 și este înscrisă în lista monumentelor istorice.

Continua sa citesti
Reclama
Bucuresti3 ore in urma

Colonel in Armata Romana, admirator al extremismului rus, premiat de PSD cu un spatiu tocmai in sediul Politiei Locale din Sector 1

In februarie 2019, Politia Locala Sector 1 a semnat, prin fostul director, Ionut Diaconu, un protocol cu Sindicatul Cadrelor Militare...

Bani3 ore in urma

Spitalul Bagdasar Arseni a plătit numai pentru electricitate 300 de mii de lei. Facturi uriase in Bucuresti

Facturile uriașe la energie sărăcesc spitalele din București. Medicii spun că ar putea rămâne fără tratamente vitale pentru pacienți deoarece...

Sanatate3 ore in urma

Viceprimarul Bucurestiului anunta ca primaria vinde cabinete medicale la licitatie

Primăria Capitalei vinde patru cabinete medicale prin licitaţie publică deschisă cu strigare, anunţă viceprimarul Stelian Bujduveanu. „Prima licitaţie publică deschisă...

Bucuresti3 ore in urma

Interlopul bucurestean care a batut o femeie in direct pe facebook s-a trezit cu mascatii in casa

Polițiștii bucureșteni au făcut o percheziție la domiciliul unui bărbat cercetat într-un dosar penal de lipsire de libertate în mod...

Bucuresti20 de ore in urma

Peste 640 de blocuri afectate: Termoenergetica anunta lucrari masive in Bucuresti, in prag de iarna

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti anunţă că, începând de luni, se desfaşoară lucrări pentru remedierea unor avarii apărute pe conductele din...

Bani22 de ore in urma

Primarul Nicușor Dan: Arena Națională a adus la bugetul local în ultimele nouă luni mai multi bani decat in doi ani cu Firea

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat, luni, că Arena Națională a adus 5 milioane de lei la bugetul...

Reclama

La mare cautare