Transport
Sofer oprit azi-noapte de Politie dupa mai multe focuri de arma in Bucuresti
Polițiștii Capitalei au tras de două ori focuri de armă în plan vertical, luni dimineață, pentru a opri un șofer băut, care a simulat oprirea, apoi a accelerat, fiind urmărit de agenți de pe Șoseaua Giurgiului până în zona Vitan Bârzești, unde a acroșat o mașină după ce a trecut pe roșu.
Reprezentanții Poliției Capitalei au precizat că luni, în jurul orei 00.30, poliţişti din cadrul Secției 16 Poliție au observat pe o stradă din Sectorul 4 al Capitalei un autoturism cu mai mulţi ocupanţi, care se deplasa sinuos pe carosabil.
Polițiștii au vrut să oprească mașina, moment în care șoferul a simulat oprirea, apoi a accelerat.
„Imediat, s-a pornit în urmărirea autoturismului, iar la o intersecție , un echipaj de la Secția 15 Poliție, solicitat ca sprijin, a încercat să oprească maşina, însă după refuzul şoferului de a opri, au folosit armamentul din dotare, executând focuri de avertisment în plan vertical, autoturismul neoprind nici de această dată. Ajuns la o altă intersecţie, şoferul a pătruns pe culoarea roșie a semaforului electric acroșând un alt autoturism care se deplasa regulamentar, fiind interceptat și oprit de poliţişti. Cei patru ocupanți au coborât și au început să alerge, moment în care, pentru prinderea şi imoblizarea acestora, s-a folosit din nou armamentul din dotare, executându-se în plan vertical focuri de avertisment”, arată Poliția Capitalei, potrivit Mediafax.
În urma primelor verificări, s-a stabilit că șoferul autoturismului nu deține permis de conducere, iar, în urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o alcoolemie de 0,78 g/% în aerul expirat.
„Menţionăm că, în ambele cazuri, în urma folosirii armamentului din dotare nu au rezultat victime sau pagube materiale”, precizează Poliția.
Transport
Primele troleibuze solaris au început să circule în București
Cincisprezece troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti au fost puse în circulaţie pe străzile Capitalei, anunţă sâmbătă primarul general, Nicuşor Dan. ”15 troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti sunt de azi în circulaţie pe străzile Capitalei.
Până la 1 martie vor fi 30 de troleibuze în circulaţie.
Totodată, aceste troleibuze au o autonomie de 20 kilometri, având funcţia de autobuz pe trasee neelectrificate, iar conectarea/deconectarea la/de la reţeaua electrificată se face autonom, din cabina şoferului, arată Nicuşor Dan pe Facebook.
Pentru achiziţia celor 100 de troleibuze, Primăria Municipiului Bucureşti a obţinut fonduri nerambursabile de la Administraţia Fondului pentru Mediu.
Transport
Tentativă de sinucidere la stația de metrou Orizont
Tentativă de sinucidere, luni dimineață, la stația de metrou Orizont din Drumul Taberei. Persoana a fost salvată de angajații Metrorex, este conștientă și va fi transportată la spital pentru investigații.
Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată în condiţii normale, transmite Metrorex.
„În jurul orei 08:15, în stația de metrou Orizont, pe direcția Valea Ialomiței a avut loc o tentativă de suicid. În acest moment circulația trenurilor a fost reorganizată și se circula alternativ între stațiile Eroilor – Orizont pe linia 1”, a transmis anterior compania.
„Personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru intervenție. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Vom reveni cu detalii referitoare la circulația trenurilor”, a adăugat sursa citată.
Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, au precizat reprezentanții companiei.
Din primele informații, se pare că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 47 de ani.
”În această dimineață, 5 februarie 2024, în jurul orei 08.30, polițiștii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-o stație de metrou, din Sectorul 6, o persoană s-ar fi aruncat în fața trenului, în timp ce acesta intra în stație.
La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Serviciului Metrou, fiind identificată persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 46 de ani.
De asemenea, un echipaj de prim ajutor i-a acordat bărbatului primele îngrijiri medicale, acesta fiind transportat la un spital pentru îngrijiri de specialitate.
Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, anunță DGPMB.
Transport
Doua tramvaie s-au ciocnit violent in zona Lizeanu din Bucuresti
Doua tramvaie s-au ciocnit duminica dimineata, in Sectorul 2 din Bucuresti. Ambii vatmani au fost raniti si au ajuns la spital. Potrivit informatiilor de la Brigada Rutiera, astazi, 24 decembrie a.c, in jurul orei 05:50, Brigada Rutiera a fost sesizata prin apel 112 cu privire la un accident de circulatie care a avut loc la intersectia dintre sos. Stefan cel Mare si str. Lizeanu.
Conducatorul tramvaiului liniei 1 care circula pe sos. Stefan cel Mare dinspre str. Vasile Lascar a intrat in coliziune cu tramvaiul liniei 5 care se deplasa pe sos. Stefan cel Mare dinspre Piata Obor in momentul in care acesta din urma a efectuat virajul la stanga.
In urma accidentului de circulatie a rezultat ranirea ambilor conducatori de tramvaie si a unui calator, care au fost transportati la spital pentru acordarea de ingrijiri medicale.
Conducatorii de tramvaie au fost testati cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind 0.
In continuare efectueaza cercetari pentru determinarea cu exactitate a cauzelor si conditiilor in care s-a produs accidentul de circulatie.
Pe durata efectuarii cercetarii la fata locului circulatia tramvaielor pe ambele sensuri de deplasare ale soselei Stefan cel Mare a fost restrictionata.
- Sectorul 14 săptămâni in urma
Surpriză majoră la Sectorul 1! Andrei Florin-Mircea de la Alternativa Dreaptă are 21% în sondaje
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Vine vara bine-mi pare! Locurile de joacă din Sectorul 1 se închid! Clotilde Armand nu își asumă…
- Bani4 săptămâni in urma
Guvernul iar face manevre pe spatele contribuabililor la buget! Marii producători din industria tutunului, susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor cu nicotină!
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Salarii mărite la Primăria Capitalei! Cine sunt fericiții câștigători?
- Politicao săptămână in urma
Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!
- Bucuresti3 săptămâni in urma
Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!
- Bucurestio săptămână in urma
Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore
- Bucurestio săptămână in urma
Salonul Bicicletei revine în Capitală
Notice: Undefined variable: user_ID in /home/bucuresti/public_html/wp-content/themes/zox-news/comments.php on line 49
Trebuie să fii autentificat pentru a posta un comentariu Conecteaza-te