Connect with us

Transport

Sistemul de transport in comun se schimba complet in toata zona Bucurestiului

Publicat

on

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) introduce, pentru prima dată după 1990, conceptul de linii care funcţionează numai în anumite zile ale săptămânii, concept utilizat în mai multe oraşe europene, a anunţat, joi, asociaţia.

Proiectul de reorganizare a întregului sistem de transport din Regiunea Bucureşti – Ilfov se va desfăşura până în luna septembrie.

Astfel, începând cu data de 26 iunie 2021, linia 65 (de troleibuz) va funcţiona doar în zilele lucrătoare şi numai în orele de vârf (06:30 – 09:30 şi 16:00 – 20:00). Parcul de vehicule disponibilizat astfel va fi redistribuit pe linia 86, o linie foarte solicitată.

Advertisement

Tot din 26 iunie a.c., TPBI a dispus şi alte măsuri de optimizare a transportului public de călători şi de armonizare a acestuia cu cererea de transport, dar şi cu bugetul alocat de Unităţile Administrativ Teritoriale (UAT) membre.

„Linia 268 va fi suspendată, iar parcul va fi redistribuit pe liniile 168 şi 368. Pentru facilitarea transferului de călători, tramvaiele liniilor 23 şi 27 şi autobuzele liniei 232 vor efectua opriri în ambele sensuri în staţiile „Parcul Carol I” de pe traseul liniilor 7 şi 47 amplasate pe Str. 11 Iunie”, precizează TPBI într-un comunicat remis.

De asemenea, linia 163 va funcţiona pe un traseu modificat între terminalele „Giuleşti Sârbi” şi „Piaţa Operei”. Astfel, pe sensul spre Piaţa Operei: terminal „Giuleşti Sârbi”, traseu de bază până la intersecţia Calea Plevnei/ Str. Ştirbei Vodă, apoi pe un traseu modificat pe Strada Ştirbei Vodă, Splaiul Independenţei, Bulevardul Eroii sanitari, Piaţa Operei. Pe sensul către Giuleşti Sârbi: Piaţa Operei, Bulevardul Eroii Sanitari, Bulevardul Eroilor, Strada Ştirbei Vodă, Calea Plevnei, apoi traseul de bază până la terminal „Giuleşti Sârbi”.

Advertisement

Linia 117 va funcţiona pe sensul spre terminalul „Piaţa Sf. Vineri” pe un traseu modificat în perimetrul rondului George Coşbuc, autobuzele traversând intersecţia pe spaţiul carosabil central. Autobuzele vor efectua oprire în staţia „Piaţa Regina Maria”, amplasată pe Bd. Regina Maria, comun cu tramvaiele 32. Staţia „Piaţa Regina Maria”, amplasată în rond, se suspendă.

Linia 261 va funcţiona pe sensul către terminalul „Complex Comercial Băneasa” pe un traseu modificat de la intersecţia Şos. Bucureşti-Ploieşti/ Str. Elena Văcărescu, pe Şos. Bucureşti-Ploieşti până la Pasajul Băneasa, apoi traseul de bază. Celălalt sens nu se modifică.

Nu în ultimul rând, pe sensul de mers către terminalul „Valea Oltului”, autobuzele liniei 368 vor efectua opriri şi în staţia „Piaţa Romană” amplasată pe Bd. General Gheorghe Magheru, comun cu linia 381. Pentru codificarea variantelor de traseu Bis ale liniilor de transport public se va utiliza sufixul B. De exemplu: 331B, R447B.

Advertisement

TPBI este primul organism, creat la nivel regional, care a fost constituit sub forma unei structuri de cooperare a celor 42 de autorităţi publice locale din regiune, primind mandat din partea acestora pentru înfiinţarea, organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea şi gestionarea serviciului de transport public de călători pe toată aria de competenţă, conform Regulamentului CE, raportează agerpres.

Transport

Contract semnat pentru reabilitarea a 18 kilometri de linii de tramvai in Capitala

Publicat

on

Reabilitarea liniilor de tramvai 40, 27, 19, 36 și 23 din Capitală, are trec pe Bd. Theodor Pallady, Bd. 1 Decembrie, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, inclusiv Bucla Complex Titan, poate începe.

Nicușor Dan a anunțat că a fost atribuit contractul pentru refacerea tronsonului de 18 kilometri cu cale dublă de rulare.

Inițiativa face parte din proiectul amplu de reabilitare a aproximativ 50 km de infrastructură de tramvai din Capitală, potrivit primarului general.

Advertisement

Porr Construct este firma căreia i-a fost atribuit contractul de reabilitare al liniilor de tramvai, conform reprezentanților Municipalității, citați de Club Feroviar.

Subcontractanți declarați sunt firmele IMSAT, Elektra Invest, Rotermit, Compania Municipală Iluminat Public București.

Săptămâna trecută, proiectul modernizării liniei 40 a fost votat în Consiliul General și are o valoare de aproape 19 milioane de euro.

Advertisement
Continue Reading

Transport

Primele troleibuze solaris au început să circule în București

Publicat

on

Cincisprezece troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti au fost puse în circulaţie pe străzile Capitalei, anunţă sâmbătă primarul general, Nicuşor Dan. ”15 troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti sunt de azi în circulaţie pe străzile Capitalei.

Până la 1 martie vor fi 30 de troleibuze în circulaţie.

Potrivit sursei citate, troleibuzele Solaris au o lungime de 12 metri, aer condiţionat, rampă de acces pentru pasagerii cu mobilitate redusă, podea coborâtă, prize pentru încărcarea dispozitivelor mobile ale călătorilor, computer de gestiune management vehicul cu funcţii GPS şi comunicare online, sistem de informare audio-video şi sisteme de numărare a călătorilor.

Totodată, aceste troleibuze au o autonomie de 20 kilometri, având funcţia de autobuz pe trasee neelectrificate, iar conectarea/deconectarea la/de la reţeaua electrificată se face autonom, din cabina şoferului, arată Nicuşor Dan pe Facebook.

Advertisement

Pentru achiziţia celor 100 de troleibuze, Primăria Municipiului Bucureşti a obţinut fonduri nerambursabile de la Administraţia Fondului pentru Mediu.

Continue Reading

Transport

Tentativă de sinucidere la stația de metrou Orizont

Publicat

on

Tentativă de sinucidere, luni dimineață, la stația de metrou Orizont din Drumul Taberei. Persoana a fost salvată de angajații Metrorex, este conștientă și va fi transportată la spital pentru investigații. 

Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată în condiţii normale, transmite Metrorex.

„În jurul orei 08:15, în stația de metrou Orizont, pe direcția Valea Ialomiței a avut loc o tentativă de suicid. În acest moment circulația trenurilor a fost reorganizată și se circula alternativ între stațiile Eroilor – Orizont pe linia 1”, a transmis anterior compania.

„Personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru intervenție. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Vom reveni cu detalii referitoare la circulația trenurilor”, a adăugat sursa citată.

Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, au precizat reprezentanții companiei.

Din primele informații, se pare că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 47 de ani.

”În această dimineață, 5 februarie 2024, în jurul orei 08.30, polițiștii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-o stație de metrou, din Sectorul 6, o persoană s-ar fi aruncat în fața trenului, în timp ce acesta intra în stație.

La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Serviciului Metrou, fiind identificată persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 46 de ani.

De asemenea, un echipaj de prim ajutor i-a acordat bărbatului primele îngrijiri medicale, acesta fiind transportat la un spital pentru îngrijiri de specialitate.

Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, anunță DGPMB.

Continue Reading

La mare cautare

Copyright © 2012 Bucurestiul.ro