Bucuresti
Singurele fapte concrete realizate de Gabriela Firea de cand e la primarie, declarate ILEGALE de Curtea de Apel!
Gabriela Firea suferă o importantă înfrângere, în instanță! Curtea de Apel București a hotărât anularea hotărârilor de înființare a celor 22 de companii municipale.
”Admite recursurile formulate. Casează în parte sentinţa atacată şi, în rejudecare,: Admite acţiunea şi, în consecinţă, anulează actele administrative contestate în cauză. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22.11.2018.”, se arată în decizia magistraților în dosarul început în 2017.
Procesul a fost intentat de Roxana Wring, consilier general din partea USR, Ana Maria Ciceală, consilier general din partea USR și Uniunea Salavați România.
Preşedinte USR Bucureşti, Roxana Wring, consilier municipal şi semnatar al acţiunii în instanţă, a apreciat că aceste companii sunt „un eşec managerial şi financiar de proporţii”.
„Instanţa a decis astăzi că toate companiile au fost înfiinţate de Gabriela Firea cu încălcarea legii, aşa cum am spus şi noi încă de anul trecut. Este o veste foarte proastă pentru găştile din Voluntari care îşi văd năruit visul de a pune mâna pe Bucureşti bucată cu bucată. Este în schimb o veste foarte bună pentru bucureşteni pentru că aceste companii nu vor mai înghiţi sute de milioane de euro aşa cum au făcut-o până acum. Aceste companii sunt un eşec managerial şi financiar de proporţii pentru care Gabriela Firea trebuie să răspundă”, a susţinut Wring.
Ea a adăugat că actualul primar general „a girat şi a forţat împotriva legii” înfiinţarea acestor companii.
„Actualul primar este cel care a dat peste jumătate de miliard de euro către aceste structuri înfiinţate peste noapte. Şi actualul primar trebuie să plătească. Gabriela Firea este singurul vinovat pentru cel mai mare dezastru edilitar şi financiar din Bucureşti din ultimii 30 de ani. Am avertizat de fiecare dată că legea este încălcată şi i-am cerut Gabrielei Firea să nu se aventureze într-un astfel de experiment. Din păcate nu a ascultat şi a împins oraşul şi banul public într-o groapă de unde vom ieşi foarte greu”, a opinat ea.
Ana Ciceală, consilier municipal USR şi semnatar al acţiunii în instanţă, a precizat că în urma acestei decizii banii bucureştenilor trebuie să se întoarcă la bugetul Capitalei.
„Companiile Gabrielei Firea ar fi putut deveni 22 de ‘tel-drumuri’ nu mai mici, ci chiar mai mari decât cunoscuta companie din Teleorman. Pentru că, dacă instanţa nu ar fi pus stop acestei ilegalităţi în formă continuată, o majoritate simplă PSD-ALDE ar fi putut să vândă pe nimic aceste companii unor indivizi bine conectaţi la camarila Gabrielei Firea. Am fi putut vedea cum cele 500 de milioane de euro ajung după o schemă deja consacrată în buzunarele unor indivizi care nu au nicio legătură cu binele şi cu interesul public. Din fericire, acest risc nu mai există. Instanţa a decis că toate companiile sunt înfiinţate ilegal, ceea ce înseamnă că banii bucureştenilor trebuie să se întoarcă la bugetul Capitalei”, a subliniat ea.
Bucuresti
Salonul Bicicletei revine în Capitală
Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa din Capitală.
Pe parcursul celor trei zile se vor găsi, în zona de test, biciclete și trotinete/vehicule electrice și vor avea loc concursuri cu premii.
De asemenea, va fi amenajată o zonă pentru accesorii handmade si va fi oferită o revizie gratuită pentru toți cei care vizitează expoziția.
Pe lângă expoziția propriu-zisă, a fost gândită și o zonă de educație rutieră pentru copii.
Pretul unui bilet este de 30 de lei, iar programul de vizitare este între orele 10:00 – 19:00.
Beneficiază de gratuitate copiii sub 7 ani și persoanele care au donat sânge înainte de eveniment.
Bucuresti
Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore
Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut legături cu o elevă care era minoră în momentul începerii relaţiei.
Poliţiştii Capitalei, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară şi un mandat de aducere, în Municipiul Bucureşti, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată, scrie Agerpres.
„La data de 9 aprilie, Secţia 9 Poliţie a fost sesizată de către directorul unei instituţii de învăţământ din Sectorul 2 cu privire la faptul că în spaţiul public ar fi apărut imagini în care o elevă, în vârstă de 18 ani, ar fi alături de un cadru didactic, în vârstă de 62 de ani”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).
În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că persoana în vârstă de 62 de ani este profesor în cadrul instituţiei menţionate.
De asemenea, din investigaţii a reieşit faptul că între elevă şi profesor ar fi început o relaţie din luna decembrie 2023, când aceasta avea vârsta de 17 ani.
În vederea administrării materialului probator, vineri a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, bănuitul fiind depistat şi condus la audieri.
Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.
„Cercetările sunt continuate de către Secţia 9 Poliţie, sub supravegherea procurorului specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată”, arată sursa citată.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Bucuresti
Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!
Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Nici pentru profesori, nici pentru elevi sau părinții lor. Poliția locală trebuie să revină pe stradă, la intrările în școli, la patrularea prin parcuri și să nu fie nevoită să acționeze drept “bodyguard” pentru primar/primăriță. Auzim, des, în campaniile electorale, că învățământul va deveni modern, inteligent, atractiv, european! Asta ar fi normalitatea.
Andrei Florin-Mircea, candidatul Partidului Alternativa Dreaptă:
“Poliția Locală înapoi în stradă! Aceasta este promisiunea mea pentru părinții din Sectorul 1!
Poliția școlilor este proiectul pe care îl voi implementa, cu prioritate, în calitate de Primar al sectorului 1 și are în vedere ca fiecare unitate de învățământ din Sectorul 1 să aibă permanent o patrulă a Poliției Locale în proximitate.
Siguranța copiilor și liniștea părinților lor trebuie să devină o prioritate în sectorul nostru.
Polițistul local va fi persoana de contact prin care locuitorii Sectorului 1, de la cel mai mic la cel mai în vârstă, vor fi permanent în relație directă cu Poliția, atât locală, de sector, dar și cu cea națională. Polițistul va avea contact atât cu cetățenii, dar și cu instituțiile publice și private din zona sa.
Nu mai avem timp de pierdut cu promisiuni fantastice și demagogie! Avem nevoie de măsuri simple, ușor de aplicat imediat și cu efecte pe termen lung! Iar eu pot, vreau și știu cum să fac aceste lucruri să devină realitate!”
- Sectorul 13 săptămâni in urma
Surpriză majoră la Sectorul 1! Andrei Florin-Mircea de la Alternativa Dreaptă are 21% în sondaje
- Bucuresti3 săptămâni in urma
Vine vara bine-mi pare! Locurile de joacă din Sectorul 1 se închid! Clotilde Armand nu își asumă…
- Bani3 săptămâni in urma
Guvernul iar face manevre pe spatele contribuabililor la buget! Marii producători din industria tutunului, susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor cu nicotină!
- Bucuresti3 săptămâni in urma
Salarii mărite la Primăria Capitalei! Cine sunt fericiții câștigători?
- Bucuresti2 săptămâni in urma
Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!
- Politicao săptămână in urma
Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!
- Bucurestio săptămână in urma
Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore
- Bucuresti5 zile in urma
Salonul Bicicletei revine în Capitală