Intra in contact cu noi

Stiri Bucuresti actualitate

Singura zona a Bucurestiului unde oamenii sunt obligati sa selecteze gunoiul

Publicat cu

pe

Consilierii municipali ai Capitalei au adoptat vineri proiectul privind salubrizarea, igienizarea şi înfrumuseţarea Centrului Istoric, care prevede colectarea selectivă a deşeurilor în această zonă, restrângerea teraselor în fiecare dimineaţă şi obligativitatea amenajării vitrinelor, relatează Agerpres.
Potrivit hotărârii, persoanele juridice care desfăşoară activitatea în spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă în Centrul Istoric vor avea obligativitatea de a colecta deşeurile menajere şi asimilabile exclusiv în saci de plastic, pe tipuri de deşeuri: hârtie; plastic, PET, doze de aluminiu; sticlă; deşeu umed (biodegradabile şi deşeuri alimentare).
Sacii de plastic vor fi puşi la dispoziţie contra cost de operatorul de salubrizare.
Persoanele juridice vor avea obligaţia de a deţine contract de colectare deşeuri cu operatorul care efectuează serviciul public de salubrizare stradală pe aceste artere, mai prevede hotărârea CGMB.
Operatorul serviciului public de salubrizare va colecta deşeurile pe baza următorului program: luni, miercuri, vineri – hârtie, carton; marţi, joi, sâmbătă – plastic, PET, doze de aluminiu, sticlă; zilnic – biodegradabile şi deşeuri alimentare. Tot zilnic se va efectua golirea coşurilor de deşeuri stradale, iar o dată pe săptămână acestea vor fi spălate.
Deşeurile colectate vor fi predate exclusiv operatorului care efectuează serviciul public de salubrizare stradală pe arterele din Centrul Istoric, în baza bonului de confirmare, care va sta la baza facturării serviciului.
Colectarea deşeurilor se va realiza între orele 4,00 – 10,00. În acest scop, operatorul va folosi autovehicule cu capacitate maximă de 3,5 tone.
Domeniul public afectat de amenajarea teraselor va fi eliberat până la ora 4,00, astfel încât între orele 4,00 – 10,00 să se măture manual şi să se spele artera de către operatorul serviciului public de salubrizare.
Terasele, cu tot ce conţin acestea, vor fi restrânse/depozitate, pe o suprafaţă de maxim un metru de la frontul clădirii unde îşi desfăşoară activitatea, urmând să fie reamplasate numai după ora 10,00. Nerespectarea acestor prevederi va duce la retragerea avizului de amplasament al terasei pentru anul în curs.
În afara intervalului orar 4,00 – 10,00, responsabilitatea menţinerii stării de salubrizare va reveni deţinătorului/administratorului terasei.
Totodată, deţinătorul/administratorul terasei sau al unui spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuinţă din Centrul Istoric va avea următoarele obligaţii: să asigure la intrarea în spaţiu coşuri pentru deşeuri, cu două compartimente (pentru deşeuri uscate şi umede); să spele zilnic (cu excepţia zilelor când temperatura diurnă este sub 10 grade Celsius) trotuarul aferent spaţiului comercial, între orele 10,00 – 10,30; pe durata iernii să evacueze zăpada şi să aplice tratament pentru combaterea poleiului pe trotuarul aferent spaţiului comercial; să spele vitrinele şi să le amenajeze corespunzător; să amenajeze vitrinele în perioada sărbătorilor de iarnă; să asigure recipienţi pentru colectarea uleiului uzat şi să îl predea reciclatorilor.
De asemenea, operatorul de salubrizare va avea obligaţia să raporteze lunar la Primăria Municipiului Bucureşti, pentru fiecare agent economic în parte, cantităţile de deşeuri colectate şi operaţia de valorificare la care a fost supuse.
Hotărârea mai prevede că persoanele fizice care domiciliază în Centrul Istoric vor avea, de asemenea, obligaţia de a colecta deşeurile menajere în saci de plastic, separat pe următoarele categorii: hârtie; plastic, PET, doze de aluminiu; sticlă, iar în europubele vor fi colectate deşeurile biodegradabile şi cele alimentare.
Apa Nova Bucureşti va curăţa şi spăla canalele de serviciu şi gurile de scurgere cel puţin o dată pe lună în perioada mai – octombrie şi o dată la trei luni în perioada noiembrie – aprilie.
Deţinătorii/administratorii de spaţii comerciale dezafectate/nefuncţionale aflate la parterul imobilelor vor avea obligaţia de a menţine vitrinele şi faţadele curate.
Toaletele ecologice din Centrul Istoric, indiferent de deţinător, vor fi spălate zilnic în perioada mai – octombrie şi de două ori pe săptămână în perioada noiembrie – aprilie.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se va face de către Direcţia Generală de Poliţie Locală a Municipiului Bucureşti şi Direcţiile de Poliţie Locală ale Sectoarelor 3 şi 5, contravenientul putând achita, în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, jumătate din minimul amenzii prevăzute.
În Centrul Istoric, persoanelor fizice şi juridice le sunt interzise abandonarea deşeurilor de orice fel pe domeniul public sau privat, pentru nerespectarea acestor prevederi fiind prevăzute amenzi cuprinse între 500 şi 5.000 de lei.

Stiri Bucuresti actualitate

Atentie la cine va suna pe WhatsApp: Un român s-a trezit fără niciun ban și cu un credit la bancă de 37.800 lei

Publicat cu

pe

Un bărbat din Suceava s-a trezit dator la bancă cu 37.800 lei și a pierdut 3.750 lei după ce a sunat la un număr de telefon de pe Facebook, la un anunț care promitea câștiguri fabuloase în schimbul unor investiții în acțiuni Romgaz.

Un bărbat din Suceava a sesizat poliția că a fost păcălit cu o sumă mare de bani după ce a răspuns unui anunț fals de pe Facebook, care promitea câștiguri mari prin cumpărarea de acțiuni la Romgaz, scrie Obiectiv de Suceava.

Păgubitul a pierdut 3.750 lei și s-a trezit cu un credit bancar de 37.800 lei, doar pentru că a sunat la acel număr de pe Facebook și a crezut ce-i spun escrocii.

Reclama

Bărbatul a povestit polițiștilor că, în luna septembrie 2023, a văzut pe Facebook un anunț prin care se oferea oportunitatea investirii în societatea respectivă. Bărbatul a apelat numărul de telefon din anunț, ocazie cu care a discutat cu o persoană ce s-a recomandat a fi din cadrul Romgaz.

În timpul discuției telefonice, persoana vătămată a acceptat să învestească suma de 1.250 lei, motiv pentru care i-a comunicat acelei persoane, telefonic, datele înscrise pe cardul bancar precum și cele de pe cartea de identitate.

În continuare, după ce i-a fost retrasă suma de 1.250 din contul bancar, persoana vătămată a fost contactată telefonic, de către o altă persoană, ce s-a recomandat a fi din partea aceleiași societății energetice, aceasta solicitându-i bărbatului depunerea a încă 2.500 lei la un ATM de monede virtuale, pentru a putea retrage câștigul inițial. Bărbatul din Vadu Moldovei s-a deplasat în municipiul Suceava și a depus la ATM suma de 2.500 lei.

Reclama

Pe 11 decembrie, la solicitarea telefonică a unei alte persoane ce s-a recomandat reprezentant al Romgaz, bărbatul și-a deschis cont bancar separat, în cursul aceleiași zile fiind contactat telefonic de aceeași persoană ce i-a solicitat deschiderea contului și permițând accesul acesteia la telefon, prin aplicația informatică Any Desk, care permite control de la distanță, potrivit Monitorul de Suceava.

Pe 14 decembrie 2023, cu ocazia deplasării la sucursala bancară unde și-a deschis contul, omul din Vadu Moldovei a aflat faptul că pe 11 decembrie 2023 a solicitat un credit în valoare de 37.800 lei.

Conform extrasului de cont, în contul persoanei vătămate a fost virată la data de 11.12.2023 suma de 37.800 lei, la aceeași dată fiind și transferată aceeași sumă către alt cont.

Reclama

Păgubitul a povestit că persoana care l-a contactat și s-a recomandat a fi reprezentant al Romgaz i-a solicitat să efectueaze mai multe acțiuni, respectiv fotografierea cărții de identitate și o fotografie de tip selfie, în timp ce aceasta prin intermediul aplicației informatice efectua diferite acțiuni în telefonul persoanei vătămate.

Polițiștii au întocmit dosar penal privind comiterea infracțiunilor de înșelăciune, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Cum se pune în practică o fraudă cu investiții?

Polițiștii suceveni au explicat că prin intermediul unor reclame și anunțuri promovate pe rețelele de socializare referitoare la servicii de investiții financiare, în care se folosește imaginea unor companii cunoscute listate la bursă sau false mărturii ale unor celebrități pentru a-i atrage pe oameni să investească în escrocheriile lor.

Reclama

Se promit câștiguri imediate foarte mari prin ”cumpărarea de acțiuni” care vor ”genera dividende” de zeci de mii de lei ”direct pe cardul” utilizatorilor. În astfel de cazuri, atacatorii se folosesc de link-uri malițioase cu ajutorul cărora încearcă să obțină date personale și financiare de la utilizatori.

Victimele furnizează date de contact pe formularele puse la dispoziție în acele reclame. Ulterior sunt contactate telefonic de persoane necunoscute, care, după discuții repetate, reușesc, de obicei, să convingă victimele să se înscrie pe diferite platforme de investiții online.

Dacă sună prea bine pentru a fi adevărat, este mai mult decât posibil să fie o fraudă.

Reclama

”Insistăm tocmai pentru a preveni victimizarea persoanelor și în acest sens reamintim că educația financiară este primordială pentru protecție în cazul investițiilor financiare”, spun polițiștii suceveni.

Sursa: StirilePROTV


 

Reclama
Continua sa citesti

Stiri Bucuresti actualitate

Spaga de 9.000 de euro in Politia Capitalei pentru cateva favoruri

Publicat cu

pe

Un polițist de la Centrul de Reținere și Arest Preventiv București a fost reținut de procurori, fiind acuzat că ar fi primit mită peste 9.000 de euro de la un bărbat arestat preventiv, în schimbul mai multor favoruri. Banii ar fi fost primiți în tranșe de la deținut sau iubita acestuia, pe o perioadă de un an și jumătate.

Conform Parchetului Tribunalului București, polițistul a fost reținut pentru 24 de ore și va fi dus în instanță cu propunerea de arestare preventivă pentru luare de mită în formă continuată.

Procurorii spun că în perioada mai 2022 – decembrie 2023 bărbatul, în calitate de agent de poliție la Poliția Capitalei – Serviciul de Reținere și Arestare Preventivă, a cerut și primit, în mai multe rânduri, de la un bărbat arestat preventiv sume de bani cuprinse între 500 și 3.600 de euro. În total, el a cerut suma de 9.600 de euro, din care a primit 9.200 de euro, banii fiind dați direct de către bărbatul aflat în arest, care este și denunțătorul, sau prin intermediul prietenei acestuia.

Polițistul a fost prins în flagrant joi, în timp ce primea 300 de euro de la deținutul respectiv.

Potrivit anchetatorilor, în schimbul banilor polițistul i-a permis celui aflat în arest să primească pachete care să depășească limita de greutate impusă de regulament, l-a pontat suplimentar pentru muncaa din arest̆, i-a permis să părăsească centrul fără documentația necesară în acest sens, i-a cumpărat produse alimentare și băuturi alcoolice sau a facilitat mutarea unor deținuți în alte celule.

Polițistul ar fi primit în continuare mită de la bărbatul respectiv și după plasarea acestuia în arest la domiciliu, în octombrie-noiembrie 2023, ca „recompensă pentru avantajele acordate”.

Continua sa citesti

Stiri Bucuresti actualitate

O vară întreagă de promisiuni deșarte: Zeci de mii de bucureșteni au rămas fără căldură și apă caldă!

Publicat cu

pe

Mai multe zone din sectoarele 2 și 3 ale Capitalei, în care locuiesc zeci de mii de oameni, au rămas, marți seara, fără apă caldă și căldură, din cauza unei avarii. Termoenergetica a transmis că avaria nu se va remedia mai devreme de noaptea de joi spre vineri. Potrivit prognozelor meteo, termometrele nu vor arăta mai mult de 6 grade Celsius în cursul zilei de miercuri.

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) SA anunţă, marți, că din cauza unei avarii produse în cursul acestei după-amiezi pe Magistrala III Sud, furnizarea agentului termic pentru apă caldă și încălzire va fi sistată în zonele: Mihai Bravu, Mașina de Pâine, Doamna Ghica, Șoseaua Fundeni și Petricani, din Sectorul 2 al Capitalei.

De asemenea, avaria afectează și vor funcționa sub parametrii normali zone din Sectorul 3 (Vitan, 1 Decembrie, Nicolae Grigorescu, Camil Ressu, Rebreanu și Lucrețiu Pătrășcanu).

„Se vor efectua manevrele de trecere a alimentării punctelor termice din Șoseaua Ștefan Cel Mare, între Calea Floreasca și Piața Obor, pe CTE Grozăvești. Avaria s-a produs pe conducta Magistralei III Sud, la intersecția străzii Drumețului cu Calea Vitan. Au fost începute în regim de urgență lucrările de golire a conductei, de aerisire și ulterior vor fi realizate sudurile pentru reparația avariei”, informează Termoenergetica.

Termenul estimat pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării agentului termic este joi, ora 23.30.

Marți după-amiază au fost terminate lucrările de reparații pe Magistrala 1 Sud și a început încărcarea conductelor cu apă, urmând ca funcționarea pentru zonele afectate să fie reluată miercuri dimineață.

Continua sa citesti
Reclama
Bani3 zile in urma

Record de capturi de țigări de contrabandă în județele Dolj și Giurgiu în 2024!

În primele 3 luni ale anului 2024, autoritățile au capturat peste 14 milioane de țigarete, în valoare de peste 15...

Stirile Zilei3 zile in urma

Municipiul București intră în finala competiției ”Destinația Anului 2024”

Municipiul București intră în finala competiției Destinația Anului 2024, la categoria ”Orașe care inspiră”, iar Proiectul cultural ”Străzi deschise –...

Banio săptămână in urma

Fără țigări minorilor! BAT și ANPC promovează comerțul responsabil cu țigări!

BAT in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), demareaza luna aceasta campania anuala „Alege Asumat un Comportament Comercial...

Bucurestio săptămână in urma

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa...

Politica2 săptămâni in urma

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR! Astfel, după reușita Alternativei Drepte...

Bucuresti2 săptămâni in urma

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut...

Reclama

La mare cautare