Politica
Sighiartău, PNL: Ministrul finanțelor publice să declanșeze urgent debirocratizarea și informatizarea sistemului fiscal

Robert Sighiartău, deputat și secretar general al PNL, a adresat o scrisoare deschisă domnului Eugen Teodorovici, ministrul finanțelor publice, solicitându-i să declanșeze imediat procesul de debirocratizare și informatizare a relației dintre autoritățile publice și contribuabili:
”Unul dintre angajamentele pe care vi le-ați asumat când ați fost învestit în funcția de ministru al finanțelor a fost că veți depune eforturi consistente pentru debirocratizarea și informatizarea relației dintre autoritățile publice pe care le aveți în subordine și contribuabilii români.
Ne apropiem de sfârșitul anului 2018, iar rezultatele concrete ale demersurilor dumneavoastră în acest sens întârzie să apară. Sistemele informatice ale Ministerului Finanțelor Publice și ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală au demonstrat serioase deficiențe de funcționare. Finanțările externe pentru modernizarea acestor sisteme au fost utilizate în special pentru servicii de consultanță a căror eficiență stă sub un mare semn de întrebare. Contribuabilii suportă, în continuare, povara unor proceduri birocratice inutile, greoaie și umilitoare. Oamenii sunt obligați și acum să solicite de la ANAF sau de la MFP adeverințe sau alte documente, în format tipărit, pentru a le depune la ghișeele altor autorități.
Dacă angajamentul dumneavoastră nu a fost doar unul pur declarativ, vă solicit să începeți de undeva, chiar de anul acesta. Ați putea, de pildă, să puneți capăt procedurilor care-i obligă pe angajatori să naveteze între ANAF și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cu formulare pe hârtie și cu solicitări de adeverințe, pe care angajatorii să le ia de la un ghișeu ca să le depună la alt ghișeu, ștampilate, în condițiile în care toate informațiile pot fi transmise automat între cele două autorități. Știți bine că este o problemă de care se plâng sistematic investitorii privați, tracasați de acest hățiș birocratic care-i face să piardă timp și bani. Domnule ministru, dați o dovadă că țineți cont de vocea antreprenorilor români și străini, care susțin din greu bugetul României: simplificați și debirocratizați, până la sfârșitul anului, procedurile de decontare, către angajatori, a sumelor acordate pentru concedii sau indemnizații medicale! Ar fi un punct bun de plecare, care s-ar putea generaliza și asupra altor relații dintre autorități și contribuabili.
De asemenea, vă solicit să prezentați public: a) investițiile care s-au realizat pentru modernizarea sistemelor informatice ale ANAF și MFP în anii 2017-2018; b) cât de mare este riscul ca aceste sisteme să se prăbușescă definitiv, în condițiile în care numai în acest an au avut multiple probleme de funcționare și întreruperi foarte lungi; c) ce fonduri s-au alocat pentru consultanța specifică modernizării sistemelor informatice și modul cum s-au cheltuit acești bani (cine au fost beneficiarii și ce activități au prestat aceștia pentru sumele plătite până acum).”
Politica
Vergil Chiţac rămâne favorit la Primăria Constanța

Primarul Constanței Vergil Chiţac (PNL) rămâne favorit pentru a continua în scaunul de edil cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3% / Alianţa PNL-PSD, cotă de 64,4% la europarlamentare.
Actualul primar al municipiului Constanţa Vergil Chiţac (PNL) conduce în topul intenţiilor de vot pentru Primărie, cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3%, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda PNL Constanţa. În ceea ce priveşte votul pentru Consiliul Local, pe primul loc se situează PNL – 36,3%, urmat de PSD – 29,5% şi de AUR – 13%. Clasamentul pentru Consiliul Judeţean este deschis tot de PNL – 37,8%, urmat de PSD – 29,7% şi AUR – 13,3%. Cele mai mari şase la preşedinţia CJ Constanţa le are candidatul PNL Florin Mitroi, cu 39,2% din intenţiile de vot, relevă sondajul. La alegerile europarlamentare, Alianţa PNL-PSD este creditată în Constanţa cu 64,4% din voturi.
Vergil Chiţac se situează pe primul loc cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3%, Stelian Ion (Alianţa Dreapta Unită) – 13,4%, Sorin Ovidiu Cupăa (AUR) – 9,8%, scorurile celorlalţi candidaţi situându-se fiecare sub 3,3%.
Opţiuni pentru Consiliul Local

PNL – 36,3%, PSD – 29,5%, AUR – 13%, Alianţa Dreapta Unită – 12,8%.
Alegeri preşedintele Consiliului Judeţean
Pe primul loc este candidatul PNL Florin Mitroi – 39,2%, urmat de Cătălin Grasa (PSD) – 25,5%, Mohamad Murad (AUR) – 14,1%, Claudiu Iorga Palaz (Alianţa Dreapta Unită) – 12,3%.
Intenţia de vot pentru Consiliul Judeţean

PNL – 37,8%, PSD – 29,7%, AUR – 13,3%, Alianţa Dreapta Unită – 11,4%. Restul competitorilor electorali au sub 4% fiecare.
Alegeri europarlamentare
Alianţa PSD-PNL se situează pe primul loc cu 64,4% din intenţiile de vot. Pe poziţia a doua este Alianţa Dreapta Unită – 14,8%, AUR – 12,2%, SOS România – 4%, REPER – 3,2%.
Sondajul a fost realizat de INSCOP, la comanda PNL Constanţa, în perioada 9 – 19 mai, pe un eşantion de 1,100 de persoane, reprezentând populaţia rezidentă şi neinstituţionalizată din municipiul Constanţa. Datele au fost colecate pe bază de chestionar, prin interviuri faţă în faţă. Eroarea maximă tolerată este de +/-3%, intervalul de încredere fiind de 95%.
Politica
Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR!
Astfel, după reușita Alternativei Drepte de a se înscrie cu liste complete în competiția pentru europarlamentare s-a produs o nouă mutare politică în cadrul partidului condus de Adela Marza (Președinte) și Mircea Andrei (Secretar General). Astfel, senatorul Adrian Costea, care reprezintă județul Ialomița, a părăsit formațiunea AUR și s-a înscris in Partidul Alternativa Dreapta.
”Voi rămâne mereu constant liniei politice conservatoare, de promovare a identității naționale și a valorilor fundamentale ale poporului român. Opțiunea mea este pentru Partidul Alternativa Dreaptă deoarece acesta este un Autentic partid conservator și de dreapta.”
Deputatul AUR Enachi Raisa şi-a anunţat în plenul Camerei Deputaţilor demisia din partid, ea precizând că va activa ca independent. „Vă anunţ că de astăzi îmi dau demisia şi nu mai fac parte din grupul AUR. Voi activa ca deputat independent”, a spus deputatul în şedinţa plenului Camerei Deputaţilor.
Politica
Președintele PMP Cristian Diaconescu sprijină candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, și Rizia Tudorache, secretar general al PMP, au anunțat, în cadrul evenimentului de lansare a candidaților Partidului Alternativa Dreaptă pentru alegerile din 2024, că PMP susține candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1.
În fața sutelor de simpatizanți și membrii AD, prezenți la eveniment, avocatul Mircea Florin-Andrei și-a lansat programul de candidatură la Primăria sectorului 1 și a dat un mesaj clar:
,,Inima Sectorului 1 a încetat să bată astăzi! Am vorbit în ultimul an cu mii de oameni, care sunt disperați să scape de Clotilde Armand. Voi intra în această competiție electorală cu bucurie, sunt pregătit să mă lupt pentru a scăpa Sectorul 1 de umilința la care ne-a supus Clotilde Armand. Și cu ocazia acestui eveniment public, vreau să-i spun doamnei primar un singur lucru: orice candidat e mai bun decât dumneavoastră!’’
Tot astăzi, Partidul Alternativa Dreaptă a anunțat și lista candidaților pentru alegerile europarlamentare, listă deschisă de Adela Mârza, președintele partidului.
Partidul Alternativa Dreaptă este singurul partid din România afiliat Grupului European al Conservatorilor și Reformiștilor- ECR- condus, în calitate de președinte, de Giorgia Meloni, premierul Italiei.