Politica
Senatorul PSD care nu mai poate de grija coruptilor are VILA in Voluntariul lui Pandele, dar cere casa GRATIS de la stat! Sotia lui e platita cu 6000 de lei pe luna, bani publici!

Senatorul PSD Șerban Nicolae a captat total atenția publicului odată cu inițiativele sale legislative cu scopul de a-i scoate din închisoare pe cei care au comis fapte de corupție, prejudiciind românii cu sute de milioane de euro, anunta bugetul.ro.
Senatorul PSD, care este și președintele Comisiei Juridice, s-a făcut de râs și după ce a refuzat să părăsească un apartament pus la dispoziție de RAPPS în perioada în care a fost consilier al președintelui Ion Iliescu. Acesta plătea lunar doar 400 de lei ca și chirie pentru un apartament cu o suprafață de 150 de metri pătrați.
În anul 2010, cei de la RAPPS i-au recalculat chiria și au crescut-o la 4.000 de euro. PSD-istul nu a plătit și în plus de asta a refuzat să părăsească locuința, motiv pentru care instituția l-a dat în judecată pentru a reuși să-l evacueze. Judecatorii au decis definitiv că senatorul trebuie să plece, dar și să achite 25.000 de euro pentru perioada în care a folosit apartamentul fără drept.
Este inexplicabil gestul lui Nicolae în condițiile în care acesta deținea o vilă de 381 metri pătrați în Voluntari împreună cu soția sa, Adriana.
Pe lângă aceasta, mai deține un teren de 550 mp tot în Voluntari, un autoturism Citroen și bijuterii în valoare de 25.000 de euro.

Nicolae mai este asociat și la firma sa de avocatură Șerban și Asociații, dar și la Tempus Group -I.P.U.R.L., unde este unic asociat ca practician în insolvență.
Cu atâtea joburi, Nicolae mai are timp și să fie parlamentar, unde și-a concentrat mult activitatea în ultima perioadă pe legi care să favorizeze eliberarea corupților din închisori.
Are datorii în bănci de aproximativ 250.000 de euro și anul trecut a câștigat din salariul de parlamentar plus indemnizațiile de la firmele sale 181.806 lei adică 15 150 lunar (aproximativ 3.000 de euro).
Ca toate soțiile de politicieni, partenerea sa de viață lucrează evident la STAT, mai exact la S.C. INCERTRANS S.A., societate pe acțiuni sub egida Ministerului Cercetării și Inovării. Potrivit declarației de avere a lui Nicolae, aceasta câștigă lunar un salariu de aproape 6.000 de lei lunar, la care probabil se mai adaugă și alte sporuri și beneficii pe care funcționarii publici omit să le treacă în declarațiile de avere.
Politica
Vergil Chiţac rămâne favorit la Primăria Constanța

Primarul Constanței Vergil Chiţac (PNL) rămâne favorit pentru a continua în scaunul de edil cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3% / Alianţa PNL-PSD, cotă de 64,4% la europarlamentare.
Actualul primar al municipiului Constanţa Vergil Chiţac (PNL) conduce în topul intenţiilor de vot pentru Primărie, cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3%, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda PNL Constanţa. În ceea ce priveşte votul pentru Consiliul Local, pe primul loc se situează PNL – 36,3%, urmat de PSD – 29,5% şi de AUR – 13%. Clasamentul pentru Consiliul Judeţean este deschis tot de PNL – 37,8%, urmat de PSD – 29,7% şi AUR – 13,3%. Cele mai mari şase la preşedinţia CJ Constanţa le are candidatul PNL Florin Mitroi, cu 39,2% din intenţiile de vot, relevă sondajul. La alegerile europarlamentare, Alianţa PNL-PSD este creditată în Constanţa cu 64,4% din voturi.
Vergil Chiţac se situează pe primul loc cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3%, Stelian Ion (Alianţa Dreapta Unită) – 13,4%, Sorin Ovidiu Cupăa (AUR) – 9,8%, scorurile celorlalţi candidaţi situându-se fiecare sub 3,3%.
Opţiuni pentru Consiliul Local

PNL – 36,3%, PSD – 29,5%, AUR – 13%, Alianţa Dreapta Unită – 12,8%.
Alegeri preşedintele Consiliului Judeţean
Pe primul loc este candidatul PNL Florin Mitroi – 39,2%, urmat de Cătălin Grasa (PSD) – 25,5%, Mohamad Murad (AUR) – 14,1%, Claudiu Iorga Palaz (Alianţa Dreapta Unită) – 12,3%.
Intenţia de vot pentru Consiliul Judeţean

PNL – 37,8%, PSD – 29,7%, AUR – 13,3%, Alianţa Dreapta Unită – 11,4%. Restul competitorilor electorali au sub 4% fiecare.
Alegeri europarlamentare
Alianţa PSD-PNL se situează pe primul loc cu 64,4% din intenţiile de vot. Pe poziţia a doua este Alianţa Dreapta Unită – 14,8%, AUR – 12,2%, SOS România – 4%, REPER – 3,2%.
Sondajul a fost realizat de INSCOP, la comanda PNL Constanţa, în perioada 9 – 19 mai, pe un eşantion de 1,100 de persoane, reprezentând populaţia rezidentă şi neinstituţionalizată din municipiul Constanţa. Datele au fost colecate pe bază de chestionar, prin interviuri faţă în faţă. Eroarea maximă tolerată este de +/-3%, intervalul de încredere fiind de 95%.
Politica
Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR!
Astfel, după reușita Alternativei Drepte de a se înscrie cu liste complete în competiția pentru europarlamentare s-a produs o nouă mutare politică în cadrul partidului condus de Adela Marza (Președinte) și Mircea Andrei (Secretar General). Astfel, senatorul Adrian Costea, care reprezintă județul Ialomița, a părăsit formațiunea AUR și s-a înscris in Partidul Alternativa Dreapta.
”Voi rămâne mereu constant liniei politice conservatoare, de promovare a identității naționale și a valorilor fundamentale ale poporului român. Opțiunea mea este pentru Partidul Alternativa Dreaptă deoarece acesta este un Autentic partid conservator și de dreapta.”
Deputatul AUR Enachi Raisa şi-a anunţat în plenul Camerei Deputaţilor demisia din partid, ea precizând că va activa ca independent. „Vă anunţ că de astăzi îmi dau demisia şi nu mai fac parte din grupul AUR. Voi activa ca deputat independent”, a spus deputatul în şedinţa plenului Camerei Deputaţilor.
Politica
Președintele PMP Cristian Diaconescu sprijină candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, și Rizia Tudorache, secretar general al PMP, au anunțat, în cadrul evenimentului de lansare a candidaților Partidului Alternativa Dreaptă pentru alegerile din 2024, că PMP susține candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1.
În fața sutelor de simpatizanți și membrii AD, prezenți la eveniment, avocatul Mircea Florin-Andrei și-a lansat programul de candidatură la Primăria sectorului 1 și a dat un mesaj clar:
,,Inima Sectorului 1 a încetat să bată astăzi! Am vorbit în ultimul an cu mii de oameni, care sunt disperați să scape de Clotilde Armand. Voi intra în această competiție electorală cu bucurie, sunt pregătit să mă lupt pentru a scăpa Sectorul 1 de umilința la care ne-a supus Clotilde Armand. Și cu ocazia acestui eveniment public, vreau să-i spun doamnei primar un singur lucru: orice candidat e mai bun decât dumneavoastră!’’
Tot astăzi, Partidul Alternativa Dreaptă a anunțat și lista candidaților pentru alegerile europarlamentare, listă deschisă de Adela Mârza, președintele partidului.
Partidul Alternativa Dreaptă este singurul partid din România afiliat Grupului European al Conservatorilor și Reformiștilor- ECR- condus, în calitate de președinte, de Giorgia Meloni, premierul Italiei.








You must be logged in to post a comment Login