Intra in contact cu noi

Sanatate

Sefa DSP Bucuresti arata ca Vlad Voiculescu vorbeste numai prostii: ”Când a venit ca ministru chiar el a modificat modul de calcul al ratei de incidenţă”

Publicat cu

pe

Dr. Oana Nicolescu, şefa DSP Bucureşti, a comentat pentru News.ro, afirmaţiile fostului ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu privind nealocarea a 4.000 de cazuri de COVID-19, ceea ce ar fi temperat cifrele care indicau incidenţa îmbolnăvirilor, chiar înaintea Congresului PNL.

Nicolescu a susţinut că fostul ministru este cel care a schimbat modul de calcul al incidenţei cazurilor în funcţie de care se stabilesc scenariile în care se află fiecare localitate, încă din luna martie. Atunci s-a stabilit, spune şefa DSP Bucureşti, ca rata de incidenţă să fie stabilită luând în calcul 14 zile, fără ultimele 3, tocmai pentru ca acele cazuri cu judeţ de provenienţă neidentificat să fie alocate şi raportate corespunzător.

Dr. Oana Nicolescu spune că sub nicio formă nu au fost ascunse cazuri chiar înainte de congresul PNL, că, într-adevăr, nu au fost făcute alocări pe fiecare judeţ în parte din lipsă de personal la DSP şi că aceste cazuri sunt totuşi toate prezente în aplicaţia Corona Forms. Şeful DSP mai spune că cele trei zile la care face referire fostul ministru al Sănătăţii – 23, 24 şi 25 septembrie – nu se regăsesc în rata de incidenţă decât începând din 26 septembrie.

Reclama

„Aflu astăzi că peste 4000 de teste pozitive din zilele de 23, 24, 25 septembrie nu au fost alocate de DSP Bucureşti, adică nu au apărut în cifrele oficiale. Incidenţa ar fi fost altfel semnificativ mai mare. Nealocat=dispărut din orice statistică oficială”, a scris duminică pe pagina sa de Facebook fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

„În primul rând că nu putem să vorbim despre aceste titulaturi de furt, de ascuns, întrucât ele se află în Corona Forms. Faptul că, într-adevăr, în acest moment o parte din ele nu au fost alocate, ca să înţelegem despre ce este vorba, avem un număr de teste, care sunt de exemplu în Bucureşti. Noi trebuie să luăm fiecare test în parte şi să îl alocăm fie unui sector pe Bucureşti, asta însemnând să-l sunăm pe fiecare şi să-l întrebăm în urma anchetei epidemiologice unde anume s-a infectat, şi să-l alocăm fie pe Bucureşti, fie de unde provine, pentru că toate aceste teste, să ştiţi că sunt lucrate pe Bucureşti, adică mare parte din testele pe care noi le realizăm în acest moment, aflăm în urma anchetelor epidemiologice că ei s-au infectat fie la Iaşi, fie în alte localităţi, doar că au venit în Bucureşti şi s-au infectat”, afirmă şefa DSP.

Dr. Oana Nicolescu: Cele trei zile la care face referire dl.ministru nu se regăsesc în rata de incidenţă decât de astăzi, astăzi este prima zi în care pozitivii din 23 se regăsesc în rata de incidenţă. Rata de incidenţă nu este calculată de DSP Bucureşti”Deci nu este vorba despre nicio fraudă, că nu se văd, sub nicio formă, ele sunt toate în Corona Forms, dar, în momentul în care vorbim de cum se calculează rata de incidenţă, sunt puţin surprinsă pentru că, în momentul în care a venit ca ministru, domnul Vlad Voiculescu a modificat acest lucru, iar în acest moment cele trei zile la care face referire dl ministru abia încep să se regăsească în rata de incidenţă. Astăzi este prima zi în care pozitivii din 23 septembrie se regăsesc în rata de incidenţă, în calculul ratei de incidenţă, pe de o parte. Pe de altă parte, rata de incidenţă nu este calculată de către DSP Bucureşti.În primul rând, ele se găsesc în Corona Forms, este o platformă securizată astfel încât absolut toată lumea care este implicată în acest proces îi poate vedea. Nu are legătură cu congresul PNL, în primul rând rata de incidenţă astăzi se calculează pentru pozitivii din data de 10-23 septembrie, cu 3 zile în urmă. Aşa şi calculul acelor zile, tot cu 3 zile în urmă. Repet, această rată a incidenţei nu este calculată de către DSP Bucureşti”, a explicat într-un interviu acordat News.ro şefa DSP Bucureşti.Nealocarea testelor, o problemă cauzată de lipsa de personal.

Reclama

Dr. Oana Nicolescu: „În momentul de faţă la DSP lucrăm cu 100 de detaşaţi, într-o locaţie pe care efectiv eu am reuşit să o găsesc””Dar datele nu au fost alocate, într-adevăr, este o diferenţă, alocate pe judeţ, pe sector în parte. Dar apropo la ceea ce a făcut afirmaţii referitor la Congresul nostru, PNL, nu se susţin afirmaţiile, sub nicio formă.Aceste alocări nu au fost făcute întrucât, în momentul de faţă, la nivel de DSP, lucrăm cu 100 de detaşaţi, într-o locaţie pe care eu efectiv am reuşit să o găsesc, am cerut sprijn inclusiv şi săptămâna trecută în ultima videoconferinţă pe care am avut-o la Prefectură către toate entităţile, să ne susţină pentru a găsi un spaţiu mai mare, astfel încât să putem să avem suplimentar personal detaşat, încă suntem în căutări, iar în momentul def aţă lucrăm cu 100 de medici în program de 10 ore, 10-12 ore, de luni până duminică.Datele nu au fost alocate la timp din lipsă de resursă umană, dar ele nu influenţează rata de incidenţă avută până în acest moment, acest aspect aş vrea să-l subliniez”, a declarat şefa DSP Bucureşti.

Sanatate

Cele mai poluate locuri din Bucuresti in 2023

Publicat cu

pe

Poluarea aerului este una dintre principalele cauze care duc la afecțiuni pulmonare în cadrul cetățenilor, cei mai vulnerabili fiind copiii sau persoanele cu boli cronice. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, poluarea duce la peste 7 milioane de morți premature în fiecare an, informează Rador.

Bucureştiul este unul dintre cele mai unul dintre cele mai poluate orașe din Europa. Unul dintre factorii principali ce alimentează poluarea din capitala României este traficul auto (aproximativ 60%).

În cadrul proiectului „I’velo x Aerlive: Aer pentru bicicliști”, 10 stații I’velo din oraș București au fost monitorizate, în perioada august – noiembrie 2023, prin intermediul senzorilor Aerlive, informează Rador Radio România:

Ministerul Mediului: Bulevardul Libertății numărul 12, Sector 5,

Piața Alba Iulia: Bulevardul Unirii numărul 73,

Centrul Vechi: Strada Franceză numărul 62,

Piața Revoluției,

Kaufland: Strada Sergent Năstase Pamfil numărul 2,

Bulevardul Aviatorilor 72,

Piața Arcul de Triumf,

Sky Tower: Barbu Văcărescu numărul 260,

Piața Presei,

Piața Operei: Splaiul Independenței numărul 94.

Acestea sunt locații centrale ale orașului, intens circulate de mașini și de pietoni. Informațiile privind calitatea aerului colectate din aceste zone au fost relevante. În urma datelor colectate, s-a concluzionat că cel mai poluat loc din București este Centrul Vechi.

Continua sa citesti

Sanatate

Sedinta de vineri a Consiliului General al Capitalei: Spitalele Bucurestiului vor fi digitalizate

Publicat cu

pe

Consiliul General al Municipiului București urmează să dezbată în şedinţa de vineri, 28 iulie, nouă proiecte de investiţii în infrastructura digitală a spitalelor, pentru care Primăria Capitalei va solicita finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, scrie Agerpres.

Viceprimarul Horia Tomescu a precizat că proiectele vizează achiziţii de componente hardware, precum şi integrarea spitalelor din subordinea municipalităţii într-un sistem, cu informaţii despre medicamentele administrate, materialele folosite, dar şi fişele pacienţilor.

Proiectele totalizează 50,5 milioane lei şi vizează nouă spitale din subordinea PMB:

– Spitalul Clinic de boli infecţioase şi tropicale “Victor Babeş” – proiectul “Modernizarea infrastructurii digitale” în cuantum de 5.934. 411 lei (inclusiv TVA), dintre care cheltuieli nerambursabile în valoare totala de 5. 877. 410 lei (inclusiv TVA), iar contribuţia proprie a unităţii sanitare – 57.001 lei;

– Spitalul Clinic “Dr. Ion Cantacuzino” – proiectul “Modernizarea reţelei de calculatoare, asigurarea cerinţelor de securitate necesare funcţionării corespunzătoare a aplicaţiilor clinice şi non clinice şi digitalizarea fluxurilor de documente”, în valoare de 6.468.434 lei, dintre care cheltuieli nerambursabile 5. 876. 234 lei (inclusiv TVA), iar contribuţia proprie a Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti – 592.200 lei;

– Spitalul Clinic Colentina – proiectul “Digitalizarea fluxurilor interne de documente şi a modalităţii de interacţiune cu terţii” în cuantum de 5.876.234 lei (inclusiv TVA) – cheltuieli nerambursabile;

– Spitalul Clinic Filantropia – proiectul “Digitalizarea activităţii” în cuantum de 5.901.186 lei (inclusiv TVA), dintre care cheltuieli nerambursabile 5.877.386 lei (inclusiv TVA), iar contribuţia proprie – 23.800 lei (inclusiv TVA);

– Spitalul Clinic de Ortopedie, Traumatologie şi TBC Osteoarticular Foişor – proiectul “Implementarea unei platforme informatice integrate pentru creşterea adresabilităţii şi interoperabilităţii”, în valoare de 6.225.376 lei (inclusiv TVA), dintre care cheltuieli nerambursabile în valoare de 5.877.392 lei, iar contribuţia proprie – 347.984 lei;

– Spitalul Clinic de Copii “Doctor Victor Gomoiu” – proiectul “Îmbunătăţirea infrastructurii digitale”, în cuantum de 5.865.655 lei (inclusiv TVA) – cheltuieli nerambursabile;

– Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie “Prof. Dr. Panait Sîrbu” – proiectul “Creşterea nivelului de digitalizare”, în cuantum de 5.877.410 lei (inclusiv TVA) – cheltuieli nerambursabile;

– Spitalul Clinic “Sfânta Maria” – proiectul “Sistem integrat de guvernanţă a datelor”, în cuantum de 5.856.620 lei (inclusiv TVA);

– Centrul de Evaluare şi Tratament a Toxicodependenţelor pentru Tineri “Sf. Stelian” – proiectul “Îmbunătăţirea activităţii specifice medicale a spitalului prin implementarea unei platforme securizate de creştere a siguranţei pacientului şi a unei platforme pentru managementul fluxului de documente” în cuantum de 2.938.117 lei (inclusiv TVA) – cheltuieli nerambursabile.

Într-o postare pe Facebook, viceprimarul Capitalei Horia Tomescu arată că acesta este ultimul apel de proiecte pentru componenta “Sănătate” din PNRR.

El menţionează că municipalitatea a depus până în prezent patru proiecte de spitale noi cu o valoare de finanţare de 1,1 miliarde lei pentru componenta “Infrastructură spitalicească nouă”, dintre care a fost aprobat unul de 51 milioane lei.

Potrivit lui Tomescu,  au mai fost depuse 11 proiecte cu o valoare de 196 milioane lei pentru componenta “Unităţi de asistenţă medicală ambulatorie”, fiind aprobate şase în valoare de 24 milioane lei.

Pentru componenta “Reducerea riscului de infecţii nosocomiale”, au fost depuse zece proiecte cu o valoare de 216 milioane lei, iar cinci în valoare de 46 milioane lei au fost aprobate.

Proiectele care nu au fost aprobate sunt trecute pe lista de rezervă.

Horia Tomescu completează că trei proiecte cu o valoare de 67 milioane lei pentru componenta “Secţii de terapie intensivă pentru nou-născuţi” se află în evaluare la ministerul de resort.

“Proiectele care nu au primit finanţare prin PNRR nu vor fi uitate la sertar, avem soluţii de finanţare din alte fonduri europene şi le vom face să devină realitate”, transmite viceprimarul Capitalei.

Continua sa citesti

Sanatate

Viceprimarul Stelian Bujduveanu: Continuăm activitatea de vânzare a cabinetelor medicale din București

Publicat cu

pe

Stelian Bujduveanu, viceprimarul liberal al Capitalei, anunță continuarea activității care are ca scop vânzarea de cabinete medicale.

„Vor fi scoase la vânzare alte 4 cabinete medicale, situate în Policlinicile Vitan și Apusului (sectoarele 3 și 6 din București).

Toate detaliile referitoare la spațiile, procedurile și termenele de depunere a documentelor sunt publice și le găsiți aici.

Reclama

Punem la lucru patrimoniul orașului, în interesul locuitorilor Capitalei”, transmite viceprimarul municipiului București.

Continua sa citesti
Reclama
Bani20 de ore in urma

Guvernul iar face manevre pe spatele contribuabililor la buget! Marii producători din industria tutunului, susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor cu nicotină!

BAT și Philip Morris România, mari producători din industria tutunului, susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor cu nicotină și solicită...

Sectorul 120 de ore in urma

Surpriză majoră la Sectorul 1! Andrei Florin-Mircea de la Alternativa Dreaptă are 21% în sondaje

Potrivit unui sondaj, dacă duminca viitoare ar avea loc alegeri locale Clotilde Armand (USR PMP FD) ar lua cele mai...

Bucuresti21 de ore in urma

Vine vara bine-mi pare! Locurile de joacă din Sectorul 1 se închid! Clotilde Armand nu își asumă…

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, susține că de luni locurile de joacă din sectorul pe care îl administrează ar putea...

Culturao săptămână in urma

Bucură-te de Zilele Teatrului la Țăndărică

Luna martie este foarte importantă pentru iubitorii de teatru, deoarece cuprinde trei evenimente importante care celebrează această formă de artă,...

Banio săptămână in urma

BAT construiește o companie a viitorului, in care sustenabilitatea are un rol principal!

BAT construiește o companie a viitorului,in care sustenabilitatea are un rol principal iar obiectivele BAT in domeniul sustenabilitatii sunt clare:...

Timp libero săptămână in urma

Avertizări meteo de vreme rea in Bucuresti

ANM a emis, marţi, o informare de vreme rea, cu precipitaţii slabe, dar şi ninsori la munte, însoţite de rafale...

Reclama

La mare cautare