Cultura
Scoala din Bucuresti data in judecata de parintii unui copil batut de colegi. Cer 15.000 de euro daune!

Școala 181 din Capitală a fost acționată în instanță de părinții unui copil de 11 ani, care a fost victimă a bullying-ului, după ce a fost bătut de un coleg și a ajuns în spital, familia cerând daune de 15.000 de euro.
Avocatul familiei, Adrian Cuculis, a precizat, pentru Mediafax, că altercația a avut loc în sala de clasă, în data de 5 decembrie 2019.
„După momentul acesta, părinții au fost nevoiți să-și opereze copilul, sub anestezie generală, la 11 ani. S-au adresat instituției de învățământ. Ei nu au vrut, de aceea am fost nevoiți să mergem cu o acțiune în instanță să conservăm aceste probe pentru că în 30 de zile s-ar fi șters”, a spus avocatul,
Conform sursei citate, învățătoarea nu a intervenit în altercația dintre cei doi elevi, dar nici angajați ai școlii.
„Acțiunea va viza inclusiv atragerea răspunderii școlii, pentru că o să vedeți înregistrarea – e reacția incredibilă a învățătoarei, care nu face nimic, și nici a gardianului, care sunt angajați ai școlii – și familia respectivului băiat agresor. DGASPC ar trebui să deschidă o anchetă să vadă dacă nu cumva se impută cumva părinților pentru că l-au crescut necorespunzător și să ia măsurile care se impun. Daunele pe care le solicităm sunt 15.000 de euro, morale și materiale”, explică Adrian Cuculis.
Copilul agresat nu a mai vrut să meargă la școală, iar profesorii i-au scăzut nota la purtare
Problema, spune apărătorul familiei, e cu atât mai gravă cu cât copilul agresat nu a mai vrut să meargă la școală, după ce a fost bătut, iar dascălii i-au scăzut atât de mult nota la purtare încât el nu mai poate fi transferat la altă unitate de învățământ.
„Victima, din frica de a nu mai merge la școală, tocmai pentru a nu da ochii cu colegii după întâmplarea asta și de rușine, vrând să se transfere, i-a fost scăzută nota la purtare atât de mult încât nu îl mai acceptă la altă școală”, a mai spus sursa menționată.
Copilul a suferit un traumatism de priamidă nazală
Potrivit certificatului medico-legal, copilul a suferit un traumatism de priamidă nazală cu fractura oaselor nazale.
Legea care interzice bullying-ul în școli a intrat în vigoare, în 22 noiembrie 2019, iar potrivit prevederilor este interzis orice comportament care constă în violență psihologică. Profesorii vor fi instruiți astfel încât să recunoască acest fenomen și să ia măsurile potrivite.
„În unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise comportamentele care constau în violenţa psihologică – bullying”, se arată în prevederea Legii educației.
Potrivit legii, bullying-ul (violența psihologică) poate fi definit ca: „acțiunea sau seria de acțiuni fizice, verbale, relaționale și/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârșite cu intenție, care implică un dezechilibru de putere, au drept consecință atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau grup de persoane și vizează aspecte de discriminare și excludere socială, care pot fi legate de apartenența la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile personale, acțiune sau serie de acțiuni, comportamente ce se desfășoară în unitățile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale”.
Cultura
Biblioteca Metropolitană București a inaugurat expoziția “Fondul Mircea Eliade – biblioteca de la Paris”. Diana Baciuna: Acest demers este unul lăudabil

Biblioteca Metropolitană București a inaugurat expoziția “Fondul Mircea Eliade – biblioteca de la Paris”, demers pe care Diana Baciuna, Secretar de Stat la Ministerul Culturii, îl consideră lăudabil și care „reușește să pună în lumină și să prețuiască la adevărata valoare un simbol național, un scriitor desăvârșit: Mircea Eliade”.
Diana Baciuna: „Am petrecut momente speciale la un eveniment impresionant, care a avut loc ieri, la Biblioteca Metropolitană București, unde doamna director Ramona Mezei a prezentat expoziția “Fondul Mircea Eliade – biblioteca de la Paris”. Fondul expus este unicat și conține documente, scrisori, manuscrise, jurnale, cărți, obiecte personale ce au aparținut marelui scriitor român”.
„Acest demers este unul lăudabil și reușește să pună în lumină și să prețuiască la adevărata valoare un simbol național, un scriitor desăvârșit: Mircea Eliade”, a spus Secretarul de Stat.
Patru manuscrise care i-au aparținut lui Mircea Eliade au fost achiziționate anul trecut de Ministerul Culturii
În cadrul evenimentului organizat de Biblioteca Metropolitană București, Diana Baciuna a amintit de achiziția făcută de Ministerul Culurii anul trecut, atunci când în patrimoniul statului au intrat cinci manuscrise care le-au aparținut lui Emil Cioran și Mircea Eliade.
„Nu am putut să nu amintesc de faptul că Ministerul Culturii, prin comisia de negociere pe care am avut onoarea să o conduc, a achiziționat anul trecut cinci manuscrise care le-au aparținut lui Mircea Eliade și Emil Cioran, patru dintre acestea fiind sub semnătura distinsului istoric al religiilor. Biblioteca Metropolitană București merită toate felicitările noastre pentru modul în care aduce în atenția noastră un colos al literaturii și deschide noi perspective prin care să explorăm viața, geniul și creativitatea acestui erudit care a fost Mircea Eliade”, a transmis Secretarul de Stat.
Cultura
Restrictii de trafic in Bucuresti: Incep filmarile la un film artistic

Brigada Rutieră a Capitalei va restricţiona, miercuri seara, traficul pe Str. Nicolae Golescu.
Începând cu ora 20.00, pentru realizarea unor filmări ale unor secvențe din cadrul unui film artistic, se va restricționa traficul rutier pe Str. Nicolae Golescu, segmentul de drum cuprins între Str. Episcopiei și Str. C.A. Rosetti, anunță Brigada Rutieră, notează Mediafax.
Filmările se vor realiza cu întreruperea cu intermitențe de 5 minute a traficului rutier, sub supravegherea polițiștilor rutieri.
„Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudență, să păstreze o distanță suficientă pentru a putea frâna în condiții de siguranță, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate și să respecte semnalele și indicațiile polițiştilor rutieri”, arată sursa citată.
Cultura
Pe 1 martie începe construcția Grivița 53, primul teatru din România care se naște de la zero prin efortul și implicarea comunității

Pe 1 martie, la ora ora 12:30 începe construcția edificiului Grivița 53, primul teatru din România care se naște de la zero prin efortul și implicarea comunității.
“Pare ireal și totuși se întâmplă. Începe șantierul! Avem șansa unui constructor care s-a îndrăgostit de demersul nostru și care va depune tot efortul ca până în Aprilie 2024 să ducă teatrul la bun sfârșit. Grivița 53 a atras în jurul ei oameni care nu văd proiectul doar ca pe un simplu job, ci și ca pe un manifest personal. Eu am avut inițiativa dar fiecare dintre oamenii implicați o transformă în realitate. Este visul nostru și va fi exemplul pe care-l dăm împreună. Cred cu tot sufletul că atunci când va fi gata, Grivița 53 va fi un reper pentru generațiile viitoare și victoria tuturor celor care au crezut și au contribuit la realizare.”, spune Chris Simion – Mercurian.
Proiectul a demarat în 2016 când regizoarea și scriitoarea Chris Simion – Mercurian a vândut casa bunicii sale și cu banii câștigați (200.000 Euro) a cumpărat terenul din Calea Griviței 53. Primul care a încurajat-o și a intrat în proiect a fost soțul ei, Tiberiu Mercurian. Lor li s-au alăturat prieteni, colegi, parteneri, sponsori, oameni care s-au regăsit în acest demers impresionant și și-au dorit să pună o cărămidă sau mai multe cărămizi pentru realizarea lui. În cei 6 ani de la debut, Grivița 53 a strâns o comunitate de peste 11.000 de ctitori, de la personalități binecunoscute care fac performanță în domeniul lor de activitate, la persoane care au dorit să-și păstreze anonimatul.
În 2021 Grivița 53 a obținut o finanțare nerambursabilă în valoare de 1.903.989 Euro din Granturile SEE 2014 – 2021 prin Programul RO-CULTURA. Din campaniile pe care le-a desfășurat din 2017 până în prezent proiectul a adunat 505.210 Euro.
Grivița 53 continuă campania “Vindem cărămizi. Construim un teatru” deoarece bugetul inițial al proiectului realizat în 2017 nu mai corespunde cu realitatea prezentă. Grivița 53 vinde cărămizi în continuare și își caută noi parteneri pentru a acoperi diferența de 700.000 Euro venită din creșterea prețurilor la materialele de construcție, cheltuieli imposibil de estimat la momentul demarării proiectului.
În 2017 Grivița 53 a participat la cea mai importantă competiție de arhitectură sustenabilă din Europa, la Marsilia, unde din 5085 proiecte înscrise a obținut unul din cele 7 premii: “Acknowledgement Prize”. A fost prima dată în istoria concursului când România a urcat pe podium.
- Bucuresti3 săptămâni in urma
Jurnalistii englezi, uimiti de ce au gasit in Piata Obor din Capitala: Nici in Londra nu vezi asa ceva!
- Stirile Zilei3 săptămâni in urma
VIDEO-Carne din plastic vanduta intr-un supermarket din Bucuresti
- Bucuresti3 săptămâni in urma
Incident socant pe Aeroportul Otopeni: O femeie cu un copil in brate a incercat sa se agate de un avion la decolare!
- Politica3 săptămâni in urma
După celebra sârmă, Gabriela Firea se face de râs cu șurubul. Internauți: Nu știe două boabe de engleză!
- Politica4 săptămâni in urma
Sondaj la nivelul Bucurestiului: Cine ar vota bucurestenii daca duminica ar avea loc alegeri
- Opinii3 săptămâni in urma
Dan Motreanu, favorit sa preia sefia PNL Bucuresti
- Transport4 săptămâni in urma
O tanara din Bucuresti a fost implicata in doua accidente in doua zile
- Cultura3 săptămâni in urma
Pe 1 martie începe construcția Grivița 53, primul teatru din România care se naște de la zero prin efortul și implicarea comunității