Transport
Sauna gratis: 90% dintre tramvaie şi 40% dintre troleibuze nu au aer condiţionat!

Cei care nu au avut încotro şi au fost nevoiţi să circule astăzi cu tramvaiele sau cu troleibuzele STB au făcut saună la propriu. Având în vederea că maxima înregistrată în Capitală, potrivit meteorologilor ANM, a fost de 36 grade Celsius, temperaturile resimţite de călători au fost mult mai mari.
În tramvaiele care circulau la orele amiezii pe linia 41, termometrele indicau peste 40 de grade Celsius. Nici geamurile deschise nu făceau aerul mai suportabil.
„E caniculă dar ce putem face? Nu putem face nimic. Facem baie de aburi. Uitaţi, cu evantaiul, cu apa. Ce să fac? Astea sunt conditiile.”, ne spune unul dintre călători.
Am stat de vorbă şi cu vatmanul. Acesta ne-a spus că în astfel de zile caniculare, în cabina sa, temperatura ajunge şi până la 50 de grade Celsius. Pentru a putea face faţă toropelii, este nevoit să meargă cu uşa deschisă şi să aibă la el în permanenţă bidoane cu apă îngheţată.
„E foarte cald, numai că îmi iau gentuţă frigorifică de acasă în care pun sticle gata îngheţate de la congelator şi ţin până la ora asta. (14.00 – n.r.) Aici în cabină, sunt cam 50 de grade acum. „, a declarat pentru G4Media.ro unul dintre vatmanii care circulă pe linia 41. (FOTO)
Dincolo de condiţiile inumane în care sunt nevoiţi să lucreze în astfel de zile toride, conducătorii vehiculelor STB se plâng că atunci când ajung la capătul liniilor nu pot folosi toaletele destinate angajaţilor STB din cauza faptului că aceste sunt adevărate focare de infecţie. (FOTO: toaletă STB/capătul liniei 41).
Potrivit STB, din cele 267 de tramvaie pe care le are, doar 25 au aparate de aer condiţionat, iar din cele 151 troleibuze, doar 95. În cee ce priveşte autobuzele, conduceare STB susţine că toate (1.021) au aparate de aer condiţionat funcţionale. Potrivit însă surselor G4Media, lucrurile stau cu totul altfel. Spre exemplu, din cele 170 de autobuze ale autobazei Militari, doar 100 au aparate de aer condiţionat funcţioanale. Celelalte nu funcţionează din cauza freonilor neîncărcaţi sau a altor piese defecte.
*Până la această oră, reprezentanţii STB nu au fost de găsit pentru a ne oferi un punct de vedere.
Cu alte ocazii, aceştia au afirmat că „Ținând cont de schimbarea condițiilor climatice preconizate, de cerința expresă a publicului călător, precum și de perspectiva îmbunătățirii condițiilor de transport, pe viitor, toate vehiculele ce vor fi achiziționate (autobuze, troleibuze, tramvaie) vor fi dotate cu instalații de climatizare.”
Transport
Contract semnat pentru reabilitarea a 18 kilometri de linii de tramvai in Capitala

Reabilitarea liniilor de tramvai 40, 27, 19, 36 și 23 din Capitală, are trec pe Bd. Theodor Pallady, Bd. 1 Decembrie, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, inclusiv Bucla Complex Titan, poate începe.
Nicușor Dan a anunțat că a fost atribuit contractul pentru refacerea tronsonului de 18 kilometri cu cale dublă de rulare.
Inițiativa face parte din proiectul amplu de reabilitare a aproximativ 50 km de infrastructură de tramvai din Capitală, potrivit primarului general.
Porr Construct este firma căreia i-a fost atribuit contractul de reabilitare al liniilor de tramvai, conform reprezentanților Municipalității, citați de Club Feroviar.
Subcontractanți declarați sunt firmele IMSAT, Elektra Invest, Rotermit, Compania Municipală Iluminat Public București.
Săptămâna trecută, proiectul modernizării liniei 40 a fost votat în Consiliul General și are o valoare de aproape 19 milioane de euro.
Transport
Primele troleibuze solaris au început să circule în București

Cincisprezece troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti au fost puse în circulaţie pe străzile Capitalei, anunţă sâmbătă primarul general, Nicuşor Dan. ”15 troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti sunt de azi în circulaţie pe străzile Capitalei.
Până la 1 martie vor fi 30 de troleibuze în circulaţie.
Totodată, aceste troleibuze au o autonomie de 20 kilometri, având funcţia de autobuz pe trasee neelectrificate, iar conectarea/deconectarea la/de la reţeaua electrificată se face autonom, din cabina şoferului, arată Nicuşor Dan pe Facebook.
Pentru achiziţia celor 100 de troleibuze, Primăria Municipiului Bucureşti a obţinut fonduri nerambursabile de la Administraţia Fondului pentru Mediu.
Transport
Tentativă de sinucidere la stația de metrou Orizont

Tentativă de sinucidere, luni dimineață, la stația de metrou Orizont din Drumul Taberei. Persoana a fost salvată de angajații Metrorex, este conștientă și va fi transportată la spital pentru investigații.
Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată în condiţii normale, transmite Metrorex.
„În jurul orei 08:15, în stația de metrou Orizont, pe direcția Valea Ialomiței a avut loc o tentativă de suicid. În acest moment circulația trenurilor a fost reorganizată și se circula alternativ între stațiile Eroilor – Orizont pe linia 1”, a transmis anterior compania.
„Personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru intervenție. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Vom reveni cu detalii referitoare la circulația trenurilor”, a adăugat sursa citată.
Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, au precizat reprezentanții companiei.
Din primele informații, se pare că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 47 de ani.
”În această dimineață, 5 februarie 2024, în jurul orei 08.30, polițiștii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-o stație de metrou, din Sectorul 6, o persoană s-ar fi aruncat în fața trenului, în timp ce acesta intra în stație.
La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Serviciului Metrou, fiind identificată persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 46 de ani.
De asemenea, un echipaj de prim ajutor i-a acordat bărbatului primele îngrijiri medicale, acesta fiind transportat la un spital pentru îngrijiri de specialitate.
Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, anunță DGPMB.