Monden
”Sa vada toata tara cat de prost sunt!” Boureanu a povestit magistratilor Judecatoriei Sectorului 1 varianta lui din noaptea scandalului!
Cristian Boureanu a fost plasat la domiciliu după decizia Judecătoriei Sectorului 1 de luni în dosarul în care este cercetat pentru ultraj după ce s-a bătut cu polițiștii care l-au oprit în trafic în timp ce era beat.
Anterior, Boureanu a stat aproape o lună în arest preventiv, iar în sala de judecată a lansat acuzații dure la adresa polițiștilor afirmând că a fost provocat și amenințat de polițiști, anunță B1.ro.
„Precizez că regret o parte din acţiunile mele de seara trecută şi în continuare arăt că în desfăşurarea faptelor au fost două momente diferite, un prim moment în care am plecat de la restaurantul Grill împreună cu martora Dincă Laura şi cu un angajat al restaurantului pe post de şofer, acesta din urmă conducând autoturismul întrucât eu consumasem alcool când pe distanţa parcul Hersătrău spre Charles de Gaulle un filtru de poliţie aflat în apropierea ambasadei Chinei a oprit autoturismul proprietatea mea şi a solicitat documentele şoferului. Şoferul a prezentat documentele şi totodată eu am înmânat documentele autoturismului, după aceasta mi s-a permis să continuăm drumul astfel că am plecat în direcţia pieţei Charles de Gaulle.
În momentul în care am ajuns în rondul pieţei am fost opriţi de o maşină de poliţie care a venit din spate şi ne-a tăiat calea neputând preciza dacă este vorba de acelaşi echipaj care ne-a oprit iniţial având în vedere că la prima oprire erau dou echipaje de poliţie. Poliţistul cu care am avut altercaţia îmi bătuse în geam după care eu am deschis geamul portierei iar poliţistul mi-a spus primul lucru: „Să te văd Bourene cât de şmecher eşti!”
Eu l-am întrebat de ce trebuie să mă dau jos din maşină iar acesta fără o justificare mi-a spus că „o să văd eu”, am deschis portiera şi atunci poliţistul cu care am avut discuţia şi un coleg m-au tras din maşină, în continuare am întrebat ce vor de la mine iar poliţiştii mi-au răspuns că o să văd în conţinutul procesului verbal.
Precizez că poliţistul în cauză mi-a precizat tot timpul fiind de faţă şi alte organe de poliţie şi alte persoane „m-ai lovit, o să te duci la puşcărie” şi mi-a arătat un deget care avea o pată ânge, spunându-mi că eu l-am lovit.
După acest moment eu am rămas cu martora Dincă Laura la autoturismul meu iar organele de poliţie au fost la o distanţă de aproximativ 3-4 metri şi au început să scrie un proces-verbal.
În aceste condiţii nu înţeleg cum pot fi acuzat că am fost recalcitrant şi că lovisem poliţistul, dacă aş fi avut un atare comportament cum organele de poliţie au stat fără să mă imobilizeze, mai ales că eu consumasem alcool. În timp ce eu stăteam în autoturismul meu şi organele de poliţie completau documente poliţistul persoana vătămată mi-a spus continuu că o să dea caseta la presă „să vadă toată ţara cât de prost sunt”.
Monden
Cunoscut cantaret din Bucuresti, retinut de Politie pentru ca si-a batut iubita
Un cunoscut trapper a fost reținut de polițiștii din București după ce, marți, în jkurul prânzului, și-ar fi agresat concubina.
Potrivit surselor STIRIPESURSE.RO, marți, în jurul orei 11.50, Secția 2 Poliție, a fost sesizată, prin 112, cu privire la faptul că la adresa din str. Drumul Nisipoasa, nr 46 -52, bl. A3, se aud țipete de femeie pe casa scării.
Polițiștii s-au deplasat cu operativitate la fața locului și au luat legătura cu numita Bâgu Anne Mary, aceasta declarând verbal faptul că a avut un conflict între ea și concubinul său, Duțoniu Mihai Denis, în urma căruia acesta a agresat-o fizic.
A fost si identificat autorul Duțoniu Mihai Denis ( zis și Yakki – cunoscut pe youtube ca fiind trapper), ambele persoane fiind conduse la sediul subunității, după acordarea îngrijirilor medicale.
În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că la data de 19.12.2023, pe fondul geloziei, persoana vătămată Bâgu Anne Mary, a avut un conflict cu Duțoniu Mihai Denis, în urma căruia acesta a lovit-o cu palmele peste față, distrugând totodată mai multe bunuri din locuință.
În continuare, persoana vătămată a fugit la o vecină din incinta blocului în care locuiește și s-a refugiat în dormitorul acesteia.
Autorul a urmărit-o, a pătruns în apartamentul vecinei, identificată ca fiind numita Otelea Diana, a lovit cu picioarele în ușa dormitorului până când a cedat, distrugând-o și ulterior a agresat din nou persoana vătămată, lovind-o cu piciorul.
De asemenea, s-a mai stabilit faptul că, în urmă cu o zi, la data de 18.12.2023, persoana vătămata Bâgu Anne Mary, a mai fost agresată fizic de către autor, fiindu-i smulsă unghia de la degetul inelar al mâinii stângi.
Cu ocazia examinării medico-legale a persoanei vătămate, de către specialiștii din cadrul INML Mina Minovici, s-a constatat că femeia prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu un corp dur și necesită pentru vindecare un număr de 7-8 zile îngrijiri medicale.
Împotriva autorului a fost emis ordin de protecție provizoriu de către polițiștii Secției 2, pentru o perioadă de 5 zile.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii, a două infracțiuni de violență în familie și două infracțiuni de distrugere, cu autorul în stare de reținere, pentru 24 de ore , urmând sa fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 cu propunere legală.
Monden
Cine sunt noii jurați ai show-ului ”Chefi la cuțite”
Antena 1 a decis cine vor fi jurații noului sezon al emisiunii Chefi la cuțite. Până acum, producătorii au vrut să amâne emisiunea pentru că nu găseau bucătari pe măsură, dar totul s-a rezolvat.
Cei patru jurați care vor apărea în noul sezon sunt: Ștefan Popescu, Orlando Zaharia, Richard Abou Zaki și Alexandru Sautner. Mona Segall i-a alespe aceștia după ce Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu au refuzat să mai vină la filmări.
„În avans și în exclusivitate pentru urmăritorii paginii de instagram Viperele Vesele, vă anunțăm numele celor patru noi jurați ai emisiunii Chefi la Cuțite. Așadar, cei patru jurați pe care Mona Segall mizează sunt: Alexandru Sautner, Orlando Zaharia, Richard Abou Zaki și Ștefan Popescu! Antena 1 ne iubește!”, s-a scris pe pagina de Instagram „Viperele Vesele”.
Chiar dacă a găsit noi jurați, Antena 1 continuă războiul cu Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea. Antena Group a înregistrat pe 23 noiembrie câte un proces fiecăruia dintre chefi, la Tribunalul Bucureşti.
Monden
Detalii socante – Redactorul sef adjunct de la GSP, rănit într-un accident grav, ar fi vrut să se SINUCIDĂ – El urma să fie dat afară
Controverse după accidentului în care a fost implicat redactorul șef-adjunct de la GSP. Anchetatorii iau în calcul și varianta sinuciderii.
Potrivit unor surse, bărbatul ar fi fost anunțat că va fi dat afară, iar pentru a amâna acest lucru și-a luat concediu medical. Bogdan Stamatoiu este acum internat în stare gravă în spital, după accidentul teribil în care a fost implicat.
Bogdan Stamatoiu, redactorul-șef adjunct al GSP, ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse Realitatea PLUS.
Bogdan Stamatoiu ar fi intrat cu mașina într-un stâlp, miercuri, având o viteză foarte mare. Acul kilometrajului s-ar fi oprit la peste 100 km/h.
În acest moment, medicii se luptă să îi salveze viața. Stamatoiu se deplasa cu mașina din direcția județului Călărași spre comuna Cernica. Brusc, a părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu un stâlp de înaltă tensiune. Jurnalistul în vârstă de 55 de ani a fost dus de urgență la spital, pentru îngrijiri medicale.
- Sectorul 14 săptămâni in urma
Surpriză majoră la Sectorul 1! Andrei Florin-Mircea de la Alternativa Dreaptă are 21% în sondaje
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Vine vara bine-mi pare! Locurile de joacă din Sectorul 1 se închid! Clotilde Armand nu își asumă…
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Salarii mărite la Primăria Capitalei! Cine sunt fericiții câștigători?
- Bani4 săptămâni in urma
Guvernul iar face manevre pe spatele contribuabililor la buget! Marii producători din industria tutunului, susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor cu nicotină!
- Politica2 săptămâni in urma
Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!
- Bucuresti3 săptămâni in urma
Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!
- Bucuresti2 săptămâni in urma
Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore
- Bucuresti2 săptămâni in urma
Salonul Bicicletei revine în Capitală
Notice: Undefined variable: user_ID in /home/bucuresti/public_html/wp-content/themes/zox-news/comments.php on line 49
Trebuie să fii autentificat pentru a posta un comentariu Conecteaza-te