Aplicarea noii legi a salarizării, care urmează să producă primele efecte peste doar câteva zile, a scos astăzi în stradă câteva zeci de cadre medicale de la Institutului pentru Boli Cardiovasculare C. C. Iliescu din cadrul Spitalului Fundeni din Capitală. Medicii și asistenții medicali care au organizat protestul spontan în curtea instituției sanitare susțin că noua lege a salarizării și noul regulament al sporurilor le va diminua veniturile nete și astfel vor lua mai puțin bani la salariu.
Angajații din sistemul sanitar urmează să primească, pe 15 aprilie, primele salarii după intrarea în vigoare a noii legi a salarizării și a noului regulament al sporurilor. Calculele pe care protestatarii, citați News.ro, și le-au făcut le arată că veniturile nete pe care le vor obține lunar vor fi diminuate. Din acest motiv, câțiva zeci de de salariați ai Institutului pentru Boli Cardiovasculare C. C. Iliescu din cadrul Spitalului Fundeni din Capitală au întrerupt lucrul și au organizat un protest spontan. Medicii şi cadrele medicale care au ieşit joi în curtea unităţii medicale, protestează faţă de regulamentul de sporuri. Ei țin în mâni coli A4 pe care scrie „protest spontan”, dar nu scandează lozinci.
Si personalul medical de la Spitalul ”Marius Nasta din Capitală a protestat zile în șir din aceleași motiv: scăderea veniturilor ca urmare a aplicării noii legislații în domeniu. Angajații Institutului “Marius Nasta” au protestat și marți, dar și săptămâna trecută, înainte de Paște.

<

Pierderile sunt calculate chiar și la 1.400 de lei din salariul actual

Noul regulament-cadru al sporurilor din sistemul sanitar, adoptat în urmă cu două săptămâni de Guvern, stârnește mari nemulțumiri printre angajații din sănătate consultați de HotNews.ro. Cei mai afectați par să fie asistenții și infirmierii, care, potrivit estimărilor lor, ar urma să aibă scăderi salariale între 1.000 și 1.400 de lei în urma aplicării noii legi a salarizării și a noului regulament al sporurilor.
În ceea ce îi privește pe medici, “oamenii sunt nemulțumiți, vor fi categorii care probabil vor pierde la venituri”, iar “la unele spitale, va fi o creștere salarială de doar 50 de lei pentru următorii 4 ani”, a declarat pentru HotNews.ro Iulian Pope, prim-vicepreședintele Sanitas. Liderul sindical acuză că aplicarea noii legi și a noilor sporuri creează “un întreg haos” în sistem.

Transparenta face diferenta