Intra in contact cu noi

Bani

Reactia Lidl la valul de amenzi de la Protectia Consumatorului: Sunt prea multe controale dintr-o dată

Publicat cu

pe

Lidl România a reacționat la controalele desfășurate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. ANPC a anunțat că a controlat 265 de magazine Lidl, depistând mai multe nereguli. Astfel, inspectorii ANPC au aplicat 347 amenzi contravenționale, în valoare totală de 3,5 milioane de lei, au oprit temporar, până la remedierea deficiențelor, 24 de unități și au închis 5 magazine, 4 dintre ele pentru o perioadă de până la 6 luni, respectiv unul pentru o perioadă cuprinsă între 6-12 luni.

În replică, Lidl reclamă un „număr neobișnuit de mare” de controale ale ANPC în luna august. Totodată, lanțul de magazine îți asigură clienții că va remedia toate problemele în cel mai scurt timp posibil.

„Controalele ANPC din luna curentă, într-un număr neobișnuit de mare, au vizat 85% din magazinele Lidl România. Aceste acțiuni au avut ca rezultat identificarea anumitor abateri în anumite magazine din rețea. Am făcut toate demersurile pentru a remedia în cel mai scurt timp posibil aceste situații având în vedere că, în relația cu autoritățile, noi dăm permanent dovadă de totală deschidere și pentru că ne asigurăm în tot ceea ce facem că ne îmbunătățim constant pentru a ne păstra locul în inima clienților noștri.

Reclama

Încă de la intrarea noastră pe piață, obiectivul nostru cel mai important a fost acela de a oferi clienților noștri cea mai bună experiență de cumpărături. Echipa Lidl România mulțumește milioanelor de clienți care ne trec pragul datorită calității produselor noastre, dar și pentru că știu că sănătatea și siguranța lor sunt prioritare pentru noi. Îi așteptăm în continuare cu produsele pe care le cunosc și le apreciază și garantăm efortul nostru zilnic pentru a le oferi la cel mai bun raport calitate-preț”, a transmis Lidl, pentru Bugetul.ro.

Ce a comunicat ANPC:

În cursul lunii august 2022, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a realizat o serie de controale, pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare, în domeniu, în magazinele lanțului de supermarketuri Lidl, la nivelul întregii țări.

Reclama

„Nu știu suficientă germană pentru a traduce ce spuneam și în trecut: NU SUNTEM PELICANII EUROPEI!

Consumatorul român, cel care vă asigură veniturile, TREBUIE RESPECTAT!

Renovați, curățați, aduceți produse de calitate, nu mai căutați variante să ne determinați să “o luăm mai ușor”!

Reclama

Dacă la voi acasă este ordine și curățenie, considerați și această țară și pe cetățenii ei, ca parte din Europa!
 
Merităm să fim tratați onorabil! Ce părere aveți?”, a afirmat Horia Constantinescu, președintele ANPC.

Au fost controlate 265 de magazine, iar, pentru neregulile constatate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancțiuni:

347 amenzi contravenționale, în valoare totală de 3,5 milioane de lei
144 avertismente
oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valore de aproximativ 75.000 lei
oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru 24 de unități
închiderea unității pentru o perioadă de până la 6 luni, pentru 4 magazine
închiderea unității pentru o perioadă cuprinsă între 6-12 luni, pentru o unitate.

Reclama

Abaterile de la legislație constatate de comisarii ANPC, în timpul controalelor s-au referit la:

comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită
comercializarea unor produse de patiserie care prezentau, pe suprafață, insecte
comercializarea unor băuturi alcoolice cu deficiențe de etichetare (lipsa unor ingredient de pe etichetă)
neconcordanțe între valoarea prețului înscrisă pe etichetă și cea afișată pe produs, precum și între prețul de la raft comparative cu cel de la casa de marcat
comercializarea unor legume și fructe necurățate corespunzător, depreciate calitativ, cu mucegai, modificate organoleptic, de calibre diferite
comercializarea unor ouă neigienizate
comercializarea unor produse de brutărie-patiserie cu informare incompletă privind mențiunea “produse din produse congelate”, cu ambalaj deteriorat, fără a exista mănuși de unică folosință la servire
utilizarea unor vitrine de expunere la comercializare, a produselor de panificație-patiserie, insalubre
utilizarea unor cuptoare, la raioanele de panificație-patiserie, neigienizate corespunzător și a unor tăvi arse
existența unor insecte vii în spațiul de preparare și coacere
folosirea unor condiții de păstrare a produselor alimentare necorespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar
deficiențe de etichetare a produselor alimentare (lipsa unor mențiuni obligatorii, conform legii, lipsa traducerii în limba română)
utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate corespunzător, cu chedere murdare, strat de praf, mâzgă, cu scurgeri de lichide și rugină și a unor lăzi frigorifice cu acumulări masive, excesive de gheață, praf, impurități, resturi alimentare și păr
comercializarea unor băuturi răcoritoare cu ambalajul deformat, deteriorate
comercializarea unor produse alimentare cu ambalajele deteriorate
nerespectarea regimului promoțiilor (neafișarea perioadei de desfășurare a promoției, neafișarea prețului nou și a prețului vechi de comercializare a produsului aflat în promoție, calcul eronat al procentului de reducere)
folosirea unui spațiu de depozitare neigienizat corespunzător, cu pavement deteriorate
existența pavimentului neigienizat și a unor rafturi murdare, în zona de comercializare
comercializarea unor produse cosmetice fără eticheta tradusă în limba română
utilizarea unor cântare care înregistrau erori
nerespectarea regimului de temperature de păstrare a produselor alimentare recomandat de producători
existența unor neconcordante între denumirea dată de producător produsului și cea de pe eticheta de la raft.

Reclama

Bani

Record de capturi de țigări de contrabandă în județele Dolj și Giurgiu în 2024!

Publicat cu

pe

În primele 3 luni ale anului 2024, autoritățile au capturat peste 14 milioane de țigarete, în valoare de peste 15 milioane de lei pe piața neagră. Circa 85% dintre capturi (12 milioane de țigarete de contrabandă) au fost înregistrate în zona de sud a țării, ceea ce reflectă tendința de creștere a traficului ilicit de produse din tutun din statele din sud (Bulgaria, Turcia), unde prețul țigaretelor este semnificativ mai mic., potrivit datelor centralizate pe platforma StopContrabanda.ro.

În primele 3 luni ale anului 2024, volumul total al capturilor țigaretelor de contrabandă la nivel național se situează la aproape 50% față de aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, față de peste 31 milioane de țigarete capturate în T1 2023, în primele 3 luni din 2024 au fost capturate aproape 14,5 milioane de țigarete, ceea ce indică o descurajare a fenomenului infracțional, pe fondul eforturilor extinse ale autorităților de monitorizare și control al traficului ilicit. Totuși, la nivel național, media consumului de țigări ilicite a crescut anul trecut cu peste un punct procentual, la 8,2%, după un minim istoric înregistrat în anul anterior.

Un fenomen grav, care periclitează siguranța economică și socială a comunității, contrabanda a fost declarată o amenințare la adresa securității naționale, data de 21 aprilie fiind declarată oficial Ziua Națională împotriva Traficului Ilicit de Produse. 

Reclama

“Contrabanda, contrafacerea și cea mai nouă ecuație cu multiple necunoscute  – comerțul ilicit online – implică riscuri majore pentru societate și consumatori, mai ales că rețelele ilicite se adresează tuturor categoriilor sociale, inclusiv celor vulnerabile. De aceea, lupta împotriva traficului ilicit trebuie purtată continuu și pe multiple fronturi, pentru a asigura prevenția accesului consumatorilor la acest tip de produse și a frâna impactul negativ al contrabandei asupra societății și economiei. Salutăm eforturile autorităților de întărire a granițelor, inclusiv prin dotările recente cu noi scannere vamale, care sunt vizibile în rezultatele înregistrate la început de an, și ne angajăm să rămânem un partener de încredere autorităților cu atribuții în domeniu”, a declarat Ileana Dumitru, Director Relații Externe al Ariei Europa de Sud – Est în cadrul BAT.

Dolj și Giurgiu: record de capturi de țigarete de contrabandă în 2024

Circa 85% din totalul capturilor țigaretelor de contrabandă în primele 3 luni ale anului 2024 au fost înregistrate în județele Dolj și Giurgiu, potrivit datelor centralizate pe StopContrabanda.ro.  Astfel, în cele două județe de la granița cu Bulgaria au fost capturate aproape 12 milioane de țigarete de contrabandă de la începutul anului până în prezent.

Una dintre cele mai mari capturi ale anului a fost înregistrată în luna februarie la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Bechet, în județul Dolj, unde au fost descoperite peste 4,7 milioane de țigarete de contrabandă aflate în posesia unui cetățean bulgar care transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, produse de patiserie refrigerate din Grecia în România.Totodată, poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu au reținut la început de an aproape 4 milioane de țigarete de contrabandă, asupra unui ansamblu rutier condus de un cetăţean turc. 

Reclama

Cea mai mare acțiune DIICOT din ultimii ani. Contrafacerea, în creștere

Pe 26 martie, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IGPR  și ai Serviciului  de Investigare a Criminalității Economice din IPJ Arad au pus în aplicare 79 de mandate de percheziție pe raza mai multor județe, vizând destructurarea a două grupuri infracţionale organizate autohtone, dar cu ramificaţii transfrontaliere  în Cehia, Bulgaria și  Ucraina, constituite în scopul săvârșirii infracțiunilor de  contrabandă cu ţigarete, produse accizabile (tutun) ș.a[3].

Astfel, pe parcursul investigațiilor au fost indisponibilizate peste 38 de milioane de țigarete de contrabandă, 64 tone tutun pentru fumat, 8,3 tone de materiale pirotehnice şi au fost desfiiinţate 3 fabrici clandestine de ţigarete de contrabandă, două aflate pe teritoriul României şi una în Cehia. Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului prin activitatea infracţională a celor două grupuri se ridică la peste 12 milioane de euro.

Reclama

Totodată, pe fondul acțiunilor consistente ale autorităților de a limita fenomenul contrabandei la granițele țării, contrafacerea și comerțul de tutun vrac continuă să ia amploare. La finalul lunii martie, poliţiştii de frontieră din cadrul  PTF Calafat au capturat 1.340 kg de tutun vrac neprelucrat, transportat de 3 cetățeni bulgari. Cantitatea este estimată la o valoare de aproximativ 135.000 lei.

În primele 3 luni ale anului curent, potrivit datelor oficiale, autoritățile române au capturat bunuri contrafăcute în valoare de peste 56 milioane de lei (11 milioane de euro). Între bunurile cel mai frecvent contrafăcute și reținute la granițele României se numără produsele din tutun, obiectele de încălțăminte și îmbrăcăminte sau cele cosmetice. Cele mai mari volume de bunuri contrafăcute reținute la început de an se numără tot la frontierele de sud ale țării, în județele Dolj, Giurgiu sau Constanța.

România are cel mai ridicat nivel al taxării produselor cu tutun dintre țările Europei de Sud – Est, ceea ce se reflectă în mod direct în volumul contrabandei, care este de asemenea cel mai ridicat din regiune. Nivelul prejudiciului adus bugetului de stat se ridică la circa 2 miliarde de lei  anual pierduți de bugetul statului român ca impact al contrabandei cu țigări.

Reclama

Datele despre evoluția capturilor de țigarete de pe teritoriul României sunt centralizate în timp real pe platforma www.stopcontrabanda.ro, o inițiativă BAT care are scopul de a susține eforturile autorităților, prin centralizarea capturilor din intreaga țară, dar și de a informa consumatorii cu privire la efectele contrabandei cu țigări asupra societății. Campania este desfășurată în parteneriat cu Poliția Română, Poliția de Frontieră Română, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Autoritatea Vamală Română. Campania „Stop contrabanda” a fost lansată de BAT în 2017, pentru a crea un punct unic de informare cu privire la contrabanda cu țigări.

Continua sa citesti

Bani

Fără țigări minorilor! BAT și ANPC promovează comerțul responsabil cu țigări!

Publicat cu

pe

BAT in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), demareaza luna aceasta campania anuala „Alege Asumat un Comportament Comercial Curat”. Aceasta initiativa urmareste sa informeze si sa sensibilizeze opinia publica cu privire la importanta respectarii legislatiei pentru prevenirea accesului minorilor la  produsele din tutun si nicotina. Anul acesta, legislatia in domeniu a suferit modificari importante, concepute pentru a reduce riscul ca minorii sa aiba acces la astfel de produse. Printre aceste modificari se numara extinderea interdictiei de comercializare catre minori a tigaretelor electronice, indiferent daca acestea contin nicotina sau nu, si interdictia de a comercializa produsele din tutun si nicotina prin automate.

Initiativa BAT care isi propune sa promoveze modificarile legislative si sa sublinieze importanta tolerantei zero fata de vanzarea produselor cu nicotina catre minori se desfasoara la nivel national in aproximativ 32.000 de magazine partenere, precum si in zonele publice dedicate afisajului stradal din centrul Bucurestiului.

Reclama

„BAT investeste in mod constant in campanii care promoveaza standarde si principii comerciale responsabile, atat in cadrul propriei activitati, cat si in colaborarea cu partenerii comerciali. Consideram ca o legislatie menita sa reduca la minim riscul ca minorii sa aiba acces la toate categoriile de produse din tutun si nicotina, precum si la tigari electronice cu si fara nicotina reprezinta un semn de normalitate si responsabilitate. BAT se angajeaza sa continue sa deruleze programe de informare in acest sens, si ne dorim sa avem sprijinul tuturor autoritatilor competente in domeniu pentru a asigura implementarea si respectarea riguroasa a acestor reglementari”, a declarat Ileana Dumitru, Director Relatii Externe al Ariei Europa de Sud-Est, BAT.

Romania se numara printre primele tari din Uniunea Europeana care implementeaza o interdictie asupra vanzarii catre minori a tuturor formelor de produse care contin tutun si nicotina, inclusiv a tigaretelor electronice fara nicotina.

BAT a desfasurat continuu, in ultimii ani, programe de informare a comerciantilor si consumatorilor cu privire la prevederile legale, dar si la motivele pentru care minorii nu trebuie sa aiba acces la produsele cu nicotina. Incepand din 2019, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor s-a alaturat campaniei BAT si pune la dispozitia consumatorilor numarul de contact 021/9551 – Telefonul consumatorilor, unde oricine poate sesiza incalcarea legii.

Reclama

„In calitate de vicepresedinte ANPC, sunt bucuros sa ne alaturam, si in 2024, acestei campanii care isi propune sa informeze publicul cu privire la reglementarile legale referitoare la comercializarea produselor din tutun si nicotina exclusiv catre persoane adulte. Ne angajam sa monitorizam respectarea legilor si incurajam pe oricine identifica incalcari ale acestora sa le semnaleze, la numarul de telefon pus la dispozitie de catre ANPC.”Sebastian Hotca, Vicepresedinte ANPC.

Continua sa citesti

Bani

Guvernul iar face manevre pe spatele contribuabililor la buget! Marii producători din industria tutunului, susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor cu nicotină!

Publicat cu

pe

BAT și Philip Morris România, mari producători din industria tutunului, susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor cu nicotină și solicită Guvernului accizarea pliculețelor cu nicotină, recent introduse pe piața din România.

Cei doi mari jucători de pe piața tutunului din România solicită Guvernului să taxeze echitabil toate categoriile de produse cu nicotină, inclusiv pliculețele cu nicotină, recent introduse pe piața din România.

În prezent, în Romania, toate categoriile de produse cu nicotină sunt accizate corespunzător, singura excepție fiind pliculețele cu nicotină pentru uz oral. Deși în fază incipientă, piața acestor produse care nu conțin tutun reprezintă o alternativă cu risc redus* față de fumat pentru consumatorii adulți.

Reclama

„Este esențial ca toate produsele cu nicotină să fie taxate ținându-se seama de profilul lor de risc. Credem că un nivel al accizelor pentru produsele cu nicotină pentru uz oral comparabil cu cel aplicat țigaretelor electronice va avea efecte pozitive atât pentru bugetul de stat cât și pentru consumatori, care vor putea avea o mai mare încredere în produsele ajunse pe piața din România”, au declarat reprezentanții celor două companii.

În prezent, la nivelul Uniunii Europene, pliculețele cu nicotină pentru uz oral sunt supuse accizelor nearmonizate în 6 state membre: Suedia, Italia, Danemarca, Letonia, Estonia și Ungaria.

Ca urmare a investițiilor în cercetarea și dezvoltarea unor produse cu risc redus față de țigarete, au fost lansate mai multe produse alternative menite a reduce rata fumatului. Pliculețele cu nicotină sunt o categorie de produse folosite la scară largă în țările scandinave. Suedia este considerată un model de urmat pentru felul în care produsele din tutun pentru uz oral pot contribui la reducerea fumatului. În 2022, doar 5,6% din populația Suediei mai fuma, cel mai mic procent din Europa. Renunțarea la fumat a suedezilor a coincis cu utilizarea produsului numit „snus”, care se comercializează acolo sub forma unor pliculețe cu nicotină pentru uz oral. În prezent, aproximativ 14% din populația adultă a Suediei folosește în mod regulat pliculețele cu nicotină pentru uz oral, conform Agenției de Sănătate Publică din Suedia. Produsele cu nicotină pentru uz oral au fost recent incluse pe lista produselor care nu pot fi vândute către minori în România, alături de țigaretele electronice, printr-o lege adoptată de către Parlamentul român. Pasul firesc următor este ca aceste produse să fie taxate, astfel încât statul român să aibă o evidență mai bună a produselor introduse pe piața din România.

Reclama
Continua sa citesti
Reclama
Bani2 zile in urma

Record de capturi de țigări de contrabandă în județele Dolj și Giurgiu în 2024!

În primele 3 luni ale anului 2024, autoritățile au capturat peste 14 milioane de țigarete, în valoare de peste 15...

Stirile Zilei2 zile in urma

Municipiul București intră în finala competiției ”Destinația Anului 2024”

Municipiul București intră în finala competiției Destinația Anului 2024, la categoria ”Orașe care inspiră”, iar Proiectul cultural ”Străzi deschise –...

Banio săptămână in urma

Fără țigări minorilor! BAT și ANPC promovează comerțul responsabil cu țigări!

BAT in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), demareaza luna aceasta campania anuala „Alege Asumat un Comportament Comercial...

Bucurestio săptămână in urma

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa...

Politica2 săptămâni in urma

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR! Astfel, după reușita Alternativei Drepte...

Bucuresti2 săptămâni in urma

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut...

Reclama

La mare cautare