Intra in contact cu noi

Cultura

Razbunare: Guvernul trimite control la Teatrul National dupa nemultumirile din ultimele zile

Publicat cu

pe

Ministrul Culturii, Daniel Breaz, a anunțat, duminică, că va dispune un control la Teatrul Național București, pentru a vedea cum sunt cheltuiți banii, precizând că instituția are în 2019 un buget de 57 de milioane lei, iar salariile actorilor au fost aproape triplate.
„Este vorba de o firmă care colaborează cu Teatrul Național, care are un anumit contract de prestări servicii cu Teatrul Național, o firmă care nu știu de ce, cândva, a fost semnat acest contract, când eu cred că Teatrul Național ar fi avut angajați care să desfășoare asemenea activități. În al doilea rând, bugetul Teatrului Național din București este mai mare cu aproape un milion de dolari față de anul trecut. Eu doar atât am cerut, și domnului manager, să cheltuiască cu responsabilitate banii și să se gândească de cinci ori atunci când semnează un contract dacă banii publici merită să fie risipiți”, a declarat ministrul Culturii, la Antena 3, potrivit Mediafax.
Daniel Breaz a spus că nu înțelege de ce, după fiecare spectacol, 10% din încasări trebuie să fie luate de anumite persoane.
„Nu văd de ce Teatrul Național trebuie să vândă biletele la spectacole printr-o firmă privată. Am înțeles că sunt printre cele mai mari prețuri din țară, dacă facem comparație cu alte teatre, cu Opera Națională – care este pe profit -, și nu înțeleg de ce actorii fac grevă, când salariile lor aproape că au fost triplate. Deci pentru mine sunt unele lucruri pe care nu le înțeleg. Eu doar am cerut ca cheltuirea banilor să fie făcută cu responsabilitate. Și sincer, o să fac un control acolo, știu ce înseamnă un buget, știu cum trebuie să cheltuiești banii publici, știu ce înseamnă bunul simț și o să fac un control acolo, să văd cum se cheltuie banii, și toate aceste lucruri o să le fac publice”, a conchis ministrul Culturii.
Potrivit acestuia, anul trecut, Teatrul Național a avut un buget de aproximativ 53 de milioane de lei, iar anul acesta are 57 de milioane lei.
Ion Caramitru, managerul Teatrului Naţional Bucureşti, a explicat joi după calculele sale de artist „liber cugetător”, situaţia culturii româneşti este în faliment la vedere, faliment „care ţine de proasta gospodărire a întregului sistem financiar românesc”.
El a relatat că teatrul pe care îl conduce are în prezent 54 de oameni din afară, deşi a solicitat de ani de zile mai multe posturi, dintre care 39 deservesc scena. Managerul Teatrul Național București a explicat că instituţia de cultură se află în impas financiar, unul dintre motive fiind aprobarea cu întârziere a bugetului de stat pe anul în curs.
Un eveniment „Im-protest în Piața Victoriei (chemăm toți artiștii în stradă)” a fost anunțat pentru duminică, la ora 18.00, în fața Guvernului, de mai mulți artiști, printre care se numără Maria Obretin, Vitalie Bichir, István Téglás, dar și dansatori ca Ioana Marchidan și Cosmin Manolescu.

Cultura

Bucură-te de Zilele Teatrului la Țăndărică

Publicat cu

pe

Luna martie este foarte importantă pentru iubitorii de teatru, deoarece cuprinde trei evenimente importante care celebrează această formă de artă, și anume, „Ziua Mondială a Teatrului pentru Tineret” din 20 martie, „Ziua Mondială a Teatrului pentru Publicul Tânăr” din 21 martie și „Ziua Mondială a Teatrului” din 27 martie. Fiecare dintre aceste zile are o semnificație aparte și oferă o oportunitate unică de a celebra și aprecia teatrul, sub orice formă.

Toate aceste evenimente speciale sunt un prilej de a atrage atenția asupra faptului că teatrul este o formă de artă accesibilă și importantă în dezvoltarea copiilor, tinerilor și adulților.

Prin intermediul teatrului, aceștia au oportunitatea de a explora lumea din jurul lor, de a-și dezvolta imaginația, creativitatea și abilitățile de comunicare, dar și de a învăța să colaboreze cu alți oameni și să dezvolte empatia și înțelegerea față de diferitele culturi și moduri de gândire.

Reclama

Cu toate aceste ocazii, toți creatorii de teatru sunt invitați să organizeze activități culturale și educaționale dedicate copiilor, tinerilor și adulților, cu scopul de a promova și de a sprijini dreptul oricui la teatru și la artele spectacolului.

Teatrul Țăndărică va celebra zilele teatrului, organizând următoarele evenimente:

  • Motanul încălțat – miercuri, 20 martie, de la ora 10:00, la Sala Țăndărică
  • Fata babei și fata moșneagului – joi, 21 martie, de la ora 10:00, la Sala Țăndărică
  • Tom Degețel – miercuri, 27 martie, de la ora 10:00, la Sala Țăndărică
Continua sa citesti

Cultura

Ministrul Turcan: Așezămintele „Ion I.C. Brătianu” din București, fostă reședință a familiei Brătianu și bijuterie a arhitecturii interbelice, vor fi restaurate

Publicat cu

pe

Am semnat documentația pentru licitarea fazei D.A.L.I. (Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție) a proiectării lucrărilor de consolidare și restaurare pentru încă un monument istoric aflat într-o stare gravă de degradare și care a deservit Serviciul Colecții Speciale al Bibliotecii Naționale a României.

Astăzi, Unitatea de Management a Proiectului a publicat în SEAP anunțul de participare nr.  CN1058659 pentru contractarea serviciilor de elaborare a D.A.L.I., estimate la o valoare de 969.514 de lei fără TVA, pentru Așezămintele „Ion. I.C. Brătianu” din București.
Așezămintele „Ion I.C. Brătianu”, fostă reședință a familiei Brătianu și bijuterie a arhitecturii interbelice, se află în folosința Bibliotecii Naționale a României, dar au fost funcționale doar până în 2012, moment din care imobilul s-a degradat în ritm accelerat. Respectând dorința fondatorului, clădirea va fi redată publicului ca bibliotecă, unde se vor organiza evenimente culturale, expoziții și conferințe, pentru a evidenția valoarea colecțiilor de carte rară, grafică, periodice vechi, fotografii și documente de arhivă esențiale pentru istoria României și a regiunii sud-est europene.

Investiția este inclusă în Proiectul LD 2097 (2021) privind reabilitarea patrimoniului construit și a clădirilor cu destinație culturală, finanțat de Guvernul României în parteneriat cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului.

Reclama
Continua sa citesti

Cultura

Nicușor Dan anunță că Primăria Bucureștiului susține cu câte 70.000 de lei fiecare proiect culturale incluziv şi social

Publicat cu

pe

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că proiecte culturale incluzive şi sociale sunt eligibile în premieră pentru bugetare participativă printr-un program derulat de Arcub, care pot fi înscrise până pe 21 aprilie, ora 17,00, bugetul disponibil fiind de 4,11 milioane lei.

„Ediţia din acest an, ‘Bucureşti acasă’, are o secţiune nouă care vizează combaterea şi prevenirea bullying-ului, excluderii sociale, consumului de droguri şi conştientizarea bolilor psihice, prin promovarea diversităţii şi a toleranţei şi prin integrarea persoanelor cu dizabilităţi. Ca în fiecare an, programul de finanţare nerambursabilă se adresează tuturor domeniilor culturale – de la teatru, dans şi muzică şi până la artă digitală şi noile media. Bugetul disponibil este de 4.110.000 de lei. Solicitanţii vor putea beneficia de un plafon maxim de finanţare de 70.000 de lei pe proiect”, a scris, duminică, Nicuşor Dan pe Facebook.

Regulamentul, ghidul şi anexele sunt disponibile pe www.arcub.ro, platforma electronică dedicată înscrierii proiectelor fiind https://arcub.submittable.com/submit.

Reclama
Continua sa citesti
Reclama
Reclama

La mare cautare