RATB-ul introduce spectacole gratuite in autobuze! Circ ambulant si scene GROTESTI!

0
636

În ciuda declaratiilor Politiei Locale si conducerii Primăriei Capitalei, care spun încearcă să readucă un climat de siguranță în mijloacele de transport public, autobuzele, tramvaiele și troleibuzele din București rămân adevărat circ ambulant.
Cu cât se apropie Paștele, cu atât mai mult schilozii, ologii, orbii, orfanii și alte asemenea personaje invadează mijloacele de transport RATB, anunta bucurestifm.ro. Unii își expun beteșugurile, alții își spun poveștile „triste”. În fine, sunt și cei care ating direct coarda sensibilă a sentimentului religios, cu câte un „Tatăl Nostru”, stâlcit, pe care abia dacă îl recunoști, combinat cu un „Mamelor din lumea-ntreagă, Eu vă dau un singur sfat, Nu lăsați copil pe stradă, Din cauza lui bărbat…”
Desigur, să asculți aceste „recitaluri” și să suporți duhoare ale celor care apelează la mila publică sau, mai pe românește cerșesc, este varianta fericită. Pentru că, în mijloacele de transport ale RATB, poți avea șansa să fi furat sau chiar jefuit ori bătut, așa cum au pățit controlorii RATB, in statia de la Brâncoveanu, cu două săptămâni în urmă.
Acest climat de nesiguranță din autobuze, troleibuze, tramvaie și chiar din metrou te face să te întrebi ce păzesc forțele de ordine din București? Pentru că, numai cu patru polițiști locali, nu poți să aduci siguranță în transportul public din Capitală. Oare Politia Națională, Jandarmeria, nu sunt interesate ca aceste locuri cu un aflux mare de călători, și cu un potential criminogen ridicat, care sunt mijloacele de transport public, să fie sigure? Oare nu pot colabora cu Politia Locală a Municipalității, in acest scop?

<