Intra in contact cu noi

Bucuresti

Rasturnare de situatie in cazul politistului care a omorat o fetita pe trecerea de pietoni! Avocat: ” aparut un martor nou”

Publicat cu

pe

Avocatul familiei fetiţei moarte în accidentul provocat de un poliţist solicită audierea celei de-a doua fete lovite de maşina Poliţiei. El spune că cea mică ”e bine şi vrea să ajute la aflarea adevărului”, propunând audierea acesteia la domiciliu.

Avocatul Adrian Cuculis, care reprezintă familia Raisei, fetiţa moartă în accidentul provocat de un poliţist pe o stradă din sectorul 1 al Capitalei, solicită audierea celei de-a doua fetiţe, care a supravieţuit accidentului şi a cărei stare de sănătate este bună, el propunând procurorului de caz să discute cu copila la domiciliul acesteia.
Cuculis susţine, de asemenea, că este importantă audierea unui alt poliţist, care este coleg cu cel aflat la volanul autospecialei implicate în accident.

”Mai este încă un martor, cred eu, foarte important, pe care l-am identificat în urma audierii pe care am avut-o săptămâna trecută cu inculpatul Popescu, respectiv acel coleg care l-a dezbrăcat pe Popescu şi a schimbat geaca cu el. Acest coleg este de la Secţia 5, martorul respectiv, şi trebuie să vină să dea declaraţii de ce a făcut gestul acesta”, a declarat, joi, avocatul Adrian Cuculis.
Acesta a precizat că Marina, cea de-a doua fetiţă care se afla împreună cu Raisa atunci când a avut loc accidentul, ”e bine şi vrea să ajute la aflarea adevărului”, copila fiind dispusă, conform avocatului, să discute cu procurorul despre ce s-a întâmplat atunci.
Cuculis a precizat că a solicitat procurorului de caz audierea copilei la domiciliul acesteia, pentru ca ea să nu fie supusă unor noi traume.
”Nu putem să o audiem în Parchet. Mi se parte o chestiune mult prea intruzivă în viaţa ei şi, mai ales că este tulburată în urma accidentului, cererea a fost de audiere a domiciliul fetei şi aşteptăm să se pronunţe doamna procuror inclusiv pe această cerere”, a mai spus avocatul.

Bucuresti

Caz socant in Bucuresti: Bătrâni sechestrați în condiții mizere pentru a li se lua casele!

Publicat cu

pe

Poliţiştii şi procurorii fac, miercuri, percheziţii în Bucueşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar lipsire de libertate în mod ilegal şi înşelăciune. Mai mulţi vârstnici, cu dizabilităţi fizice sau psihice, fără moştenitori, au fost găsiţi într-un imobil, în condiţii improprii. Mai multe persoane sunt suspectate că i-ar fi ţinut sub supraveghere permanentă, încă din 2017, i-au ameninţat şi lovit pentru a le prelua bunurile. 

”În această dimineaţă, 6 decembrie 2023, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 11 Poliţie pun în executare 4 mandate de percheziţie domiciliară şi 10 mandate de aducere, în Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, într-un dosar penal de lipsire de libertate în mod ilegal şi înşelăciune”, a transmis, miercuri, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că, în perioada 2017 – prezent, mai multe persoane ar fi identificat femei şi bărbaţi, având vârste înaintate şi fără moştenitori legali, cu dizabilităţi fizice şi/sau psihice, după care le-ar fi plasat într-un imobil, în condiţii improprii, sub supraveghere permanentă, împrejurare în care le-ar fi agresat fizic şi le-ar fi proferat jigniri şi ameninţări, pentru intimidarea acestora.

Reclama

”Din cercetări, s-a stabilit că, inoculându-le persoanelor vătămate false impresii de apartenenţă ori afecţiune, cinci dintre bănuiţi s-au căsătorit cu persoanele vătămate, deşi diferenţele de vârstă sunt foarte mari, după care le-ar fi deposedat, fie prin efectul legii (în urma decesului unei persoane vătămate), fie prin acte juridice subsecvente căsătoriilor, de bunurile imobile, în scopul valorificării acestora”, a mai transmis Poliţia.

De asemenea, două persoane cu pregătire juridică ar fi oferit celorlalţi bănuiţi consultanţă, pentru încheierea sau, după caz, obţinerea de la autorităţile competente a unor înscrisuri necesare demersului infracţional, legăturile maritale dintre bănuiţi şi persoanele vătămate fiind oficializate în baza unor înscrisuri medicale ori alte documente puse la dispoziţia oficiilor de stare civilă.

”În cauză, vor fi dispuse măsuri asiguratorii, constând în indisponibilizarea a 6 imobile, valoarea acestora urmând a fi stabilită ulterior. În baza mandatelor de aducere, care vor fi puse în aplicare, persoanele vizate vor fi conduse la audieri, faţă de acestea urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun”, a mai transmis sursa citată.

Reclama

Totodată, vor fi conduse la sediul subunităţii şase persoane vătămate, iar cu sprijinul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului vor fi prezentate unităţilor medicale, pentru evaluarea sănătăţii.

Ulterior, vor fi predate centrelor de primire din subordinea acestei instituţii.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 11 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi înşelăciune.

Reclama
Continua sa citesti

Bucuresti

Peste 900 kilograme de petarde şi artificii descoperite în casa unui bărbat din Sectorul 1 al Capitalei

Publicat cu

pe

Peste 900 kilograme de petarde şi artificii au fost descoperite în urma unei percheziţii la domiciliul unui bărbat din Sectorul 1 al Capitalei.

„În dimineaţa de 5 decembrie, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) – Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, în Municipiul Bucureşti, într-un dosar penal privind operaţiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept”, informează Biroul de presă al DGPMB.

Întrucât existau date şi indicii că un bărbat ar deţine şi comercializa, mai ales în mediul online, cantităţi însemnate de materiale pirotehnice, la data de 5 decembrie a fost pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, în vederea probării activităţii infracţionale a bănuitului.

Reclama

„Bărbatul a fost depistat şi condus la audieri, iar cantitatea de articole pirotehnice a fost sigilată şi ridicată de către poliţişti”, arată sursa citată.

Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive, efectuată fără drept.

Reclama
Continua sa citesti

Bucuresti

Accident sau atac mafiot în București? Doi interlopi spulberați de o mașină pe Șoseaua Fundeni

Publicat cu

pe

Doi bărbați au ajuns, joi seară, la spital, după ce au fost accidentați de un șofer care se deplasa pe Șoseaua Fundeni din Capitală, anunță Brigada Rutieră a Capitalei.

Cele două victime fac parte, potrivit unor surse judiciare, din clanul Chira.

„La data de 30 Noiembrie a.c., în jurul orei 17.20, Brigadă Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulație. Conducătorul unui autovehicul care se deplasa pe Șos. Fundeni, dinspre Șos. Colentina către Șos. Pantelimon, când a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 161, a surprins și accidentat doi pietoni”, anunță Brigada Rutieră.

Reclama

Polițiștii precizează că cei doi pietoni, doi bărbați în vârstă de 38, respectiv 20 de ani, au fost răniți și duși la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

„Conducătorul autovehicului a fost testat cu aparatele etilotest și DrugTest, rezultatele indicate fiind pentru consumul de băuturi alcoolice și pentru consumul de substanțe interzise. ~În continuare, polițiștii Brigăzii Rutiere efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și condițiilor producerii accidentului de circulație”, se arată în finalul comunicatului.

Reclama
Continua sa citesti
Reclama
Bucuresti4 ore in urma

Caz socant in Bucuresti: Bătrâni sechestrați în condiții mizere pentru a li se lua casele!

Poliţiştii şi procurorii fac, miercuri, percheziţii în Bucueşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar lipsire de libertate în mod ilegal...

Stiri Bucuresti actualitate9 ore in urma

O vară întreagă de promisiuni deșarte: Zeci de mii de bucureșteni au rămas fără căldură și apă caldă!

Mai multe zone din sectoarele 2 și 3 ale Capitalei, în care locuiesc zeci de mii de oameni, au rămas,...

Transport9 ore in urma

Începând cu 15 decembrie pe Bulevardul Regele Mihai I va fi dată în circulaţie o bandă nouă dedicată transportului în comun 

O nouă staţie va fi înfiinţată pe traseul liniei 205 pe Bulevardul Aviatorilor între staţiile „Piaţa Victoriei” şi „Piaţa Charles...

Bucuresti9 ore in urma

Peste 900 kilograme de petarde şi artificii descoperite în casa unui bărbat din Sectorul 1 al Capitalei

Peste 900 kilograme de petarde şi artificii au fost descoperite în urma unei percheziţii la domiciliul unui bărbat din Sectorul...

Turisto zi in urma

Bucureștenii sunt șocați de prețurile nesimțite de la târgurile de Crăciun din Capitală. Câteva exemple

Turiștii care vor să mănânce la târgul de Crăciun din Piața Constituției vor trebui să vină pregătiți cu o sumă deloc mică,...

Transporto zi in urma

Efectul autobuzelor si tramvaielor noi: A crescut numarul bucurestenilor care folosesc transportul in comun

Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu anunţă că tot mai mulţi bucureşteni aleg transportul public, dovadă fiind faptul că în primele nouă...

Reclama

La mare cautare

%d