Connect with us

Politica

Răspunsul lui Nicușor Dan după ce Robert Negoiță a declarat că nu are ”mari aşteptări ca Primăria Generală să facă ceva”

Publicat

on

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, l-a criticat marţi pe edilul general, Nicuşor Dan, pentru faptul că „blochează” proiecte ale primăriei de sector, precum cele pentru infrastructură sau privind demolarea Şcolii Neagoe Basarab, anunță Agerpres.

Declaraţiile au fost făcute la finalul unei discuţii între reprezentanţii Primăriei Generale şi cei ai primăriilor de sector, pe tema evaluării preliminare a clădirilor privind riscul seismic. La dezbatere a participat şi primarul general, Nicuşor Dan.

„Am întrebat cât se poate direct pe primarul general de ce nu pune pe ordinea de zi, de anul trecut, un proiect de hotărâre care să ne permită să demolăm o şcoală din Sectorul 3, pe care am luat-o tot anul trecut de la Primăria Generală şi stă să cadă. Iar copiii sunt exilaţi în altă clădire, în altă şcoală, pentru că acolo nu se mai poate intra, iar de anul trecut stă pe masa primarului general şi nici măcar nu a pus-o pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu”, a spus Negoiţă.

Advertisement

Primarul Sectorului 3 a menţionat că proiectul a fost finalizat şi că există şi finanţarea necesară, dar că lucrările nu pot începe în lipsa aprobării PMB.

„Nu am mari aşteptări ca Primăria Generală să facă ceva, dar măcar să nu ne mai blocheze în proiectele noastre, aşa cum se întâmplă cu şcoala asta, aşa cum se întâmplă cu infrastructura mare, în care noi avem proiecte pentru pasaje. Avem inclusiv grinzile turnate şi materiale de prefabricate rezolvate, pregătite. Şi primarul general ne blochează aceste proiecte atât de necesare în Bucureşti referitoare la fluidizarea traficului, care vine după sine şi cu o poluare ridicată”, a spus el.

Pe de altă parte, Negoiţă a salutat împărţirea responsabilităţilor privind consolidarea clădirilor între PMB şi primăriile de sector, evidenţiind că în ultimii 30 de ani PMB a finalizat doar 32 de astfel de şantiere.

Advertisement

„Nu am cum să fiu fericit cu faptul că în ultimii 30 de ani Primăria Generală a consolidat în Bucureşti 32 de clădiri. Iar în ultimii trei ani de zile a fost recepţionată o singură clădire care a fost începută în 2018. De asemenea, să înţeleg că la ora asta se lucrează pe două clădiri”, a spus el.

Totodată, Robert Negoiţă i-a cerut primarului general să organizeze o întâlnire cu primarii de sector şi pe tema traficului, menţionând că 10.000 de bucureşteni mor anual din cauza poluării. El spune însă că Nicuşor Dan nu i-a oferit un răspuns nici la această întrebare.

„Este absolut nefiresc să nu ne preocupe acest domeniu. I-am solicitat, inclusiv acum, să ne dea o dată când ne întâlnim să discutăm problemele de trafic, să vedem cine ce face, în ideea de a rezolva această problemă cât mai repede posibil. Nu mi-a răspuns nimic, în continuare, primarul general. Sperăm că se gândeşte, va analiza, aşa cum analizează şi cu Parcul IOR, iată, de mai bine două luni de zile dacă va face sau nu… Va analiza şi probabil că în următoarea perioadă o să avem o întâlnire cu toţi cei implicaţi în administrarea acestui oraş”, a spus Negoiţă.

Advertisement

Primarul general, Nicuşor Dan, a declarat că există 300-400 de proiecte ale primăriilor de sector pe care PMB le susţine şi a invocat inclusiv cele 15 proiecte adoptate în şedinţa de luni a CGMB.

„Ieri am avut şedinţă de Consiliu General. Cred că au fost vreo 15 proiecte care au venit de la sectoare şi pe care primarul le-a propus şi Consiliul General le-a votat. Şi în fiecare şedinţă de Consiliu General e la fel. Deci, probabil că sunt de ordinul 300-400 de proiecte care vin de la sectoare şi pe care noi le sprijinim. E o falsă problemă”, a spus Nicuşor Dan.

Advertisement

Politica

Vergil Chiţac rămâne favorit la Primăria Constanța

Publicat

on

Primarul Constanței Vergil Chiţac (PNL) rămâne favorit pentru a continua în scaunul de edil cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3% / Alianţa PNL-PSD, cotă de 64,4% la europarlamentare.

Actualul primar al municipiului Constanţa Vergil Chiţac (PNL) conduce în topul intenţiilor de vot pentru Primărie, cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3%, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda PNL Constanţa. În ceea ce priveşte votul pentru Consiliul Local, pe primul loc se situează PNL – 36,3%, urmat de PSD – 29,5% şi de AUR – 13%. Clasamentul pentru Consiliul Judeţean este deschis tot de PNL – 37,8%, urmat de PSD – 29,7% şi AUR – 13,3%. Cele mai mari şase la preşedinţia CJ Constanţa le are candidatul PNL Florin Mitroi, cu 39,2% din intenţiile de vot, relevă sondajul. La alegerile europarlamentare, Alianţa PNL-PSD este creditată în Constanţa cu 64,4% din voturi.

Vergil Chiţac se situează pe primul loc cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3%, Stelian Ion (Alianţa Dreapta Unită) – 13,4%, Sorin Ovidiu Cupăa (AUR) – 9,8%, scorurile celorlalţi candidaţi situându-se fiecare sub 3,3%.

Opţiuni pentru Consiliul Local

Advertisement


PNL – 36,3%, PSD – 29,5%, AUR – 13%, Alianţa Dreapta Unită – 12,8%.

Alegeri preşedintele Consiliului Judeţean


Pe primul loc este candidatul PNL Florin Mitroi – 39,2%, urmat de Cătălin Grasa (PSD) – 25,5%, Mohamad Murad (AUR) – 14,1%, Claudiu Iorga Palaz (Alianţa Dreapta Unită) – 12,3%.

Intenţia de vot pentru Consiliul Judeţean

Advertisement


PNL – 37,8%, PSD – 29,7%, AUR – 13,3%, Alianţa Dreapta Unită – 11,4%. Restul competitorilor electorali au sub 4% fiecare.

Alegeri europarlamentare


Alianţa PSD-PNL se situează pe primul loc cu 64,4% din intenţiile de vot. Pe poziţia a doua este Alianţa Dreapta Unită – 14,8%, AUR – 12,2%, SOS România – 4%, REPER – 3,2%.

Sondajul a fost realizat de INSCOP, la comanda PNL Constanţa, în perioada 9 – 19 mai, pe un eşantion de 1,100 de persoane, reprezentând populaţia rezidentă şi neinstituţionalizată din municipiul Constanţa. Datele au fost colecate pe bază de chestionar, prin interviuri faţă în faţă. Eroarea maximă tolerată este de +/-3%, intervalul de încredere fiind de 95%.

Advertisement
Continue Reading

Politica

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Publicat

on

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR!

Astfel, după reușita Alternativei Drepte de a se înscrie cu liste complete în competiția pentru europarlamentare s-a produs o nouă mutare politică în cadrul partidului condus de Adela Marza (Președinte) și Mircea Andrei (Secretar General). Astfel, senatorul Adrian Costea, care reprezintă județul Ialomița, a părăsit formațiunea AUR și s-a înscris in Partidul Alternativa Dreapta.

”Voi rămâne mereu constant liniei politice conservatoare, de promovare a identității naționale și a valorilor fundamentale ale poporului român. Opțiunea mea este pentru Partidul Alternativa Dreaptă deoarece acesta este un Autentic partid conservator și de dreapta.”
Deputatul AUR Enachi Raisa şi-a anunţat în plenul Camerei Deputaţilor demisia din partid, ea precizând că va activa ca independent. „Vă anunţ că de astăzi îmi dau demisia şi nu mai fac parte din grupul AUR. Voi activa ca deputat independent”, a spus deputatul în şedinţa plenului Camerei Deputaţilor.

Advertisement
Continue Reading

Politica

Președintele PMP Cristian Diaconescu sprijină candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1

Publicat

on

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, și Rizia Tudorache, secretar general al PMP, au anunțat, în cadrul evenimentului de lansare a candidaților Partidului Alternativa Dreaptă pentru alegerile din 2024, că PMP susține candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1.

În fața sutelor de simpatizanți și membrii AD, prezenți la eveniment, avocatul Mircea Florin-Andrei și-a lansat programul de candidatură la Primăria sectorului 1 și a dat un mesaj clar:

,,Inima Sectorului 1 a încetat să bată astăzi! Am vorbit în ultimul an cu mii de oameni, care sunt disperați să scape de Clotilde Armand. Voi intra în această competiție electorală cu bucurie, sunt pregătit să mă lupt pentru a scăpa Sectorul 1 de umilința la care ne-a supus Clotilde Armand. Și cu ocazia acestui eveniment public, vreau să-i spun doamnei primar un singur lucru: orice candidat e mai bun decât dumneavoastră!’’

Tot astăzi, Partidul Alternativa Dreaptă a anunțat și lista candidaților pentru alegerile europarlamentare, listă deschisă de Adela Mârza, președintele partidului.

Partidul Alternativa Dreaptă este singurul partid din România afiliat Grupului European al Conservatorilor și Reformiștilor- ECR- condus, în calitate de președinte, de Giorgia Meloni, premierul Italiei.

Continue Reading

La mare cautare

Copyright © 2012 Bucurestiul.ro