Connect with us

Transport

PSD-istul Radoi, amenintare mafiota la adresa bucurestenilor: Oprirea circulatiei la metrou, posibila oricand!

Publicat

on

O nouă acţiune de oprire voluntară a lucrului realizată de angajaţii Metrorex, în afara sindicatului, poate avea loc oricând în cazul în care conducerea metroului va disponibiliza angajaţi sau va tăia din salarii, a declarat, joi, preşedintele „Unitatea” – Sindicatul Liber din Metrou (USLM), Ion Rădoi, într-o conferinţă de presă.

„În acea zi nu a fost grevă, nu a organizat nimeni o grevă, pentru că greva se face, juridic, aşa: se face o negociere cu Administraţia, o conciliere cu Ministerul Muncii, o grevă de avertisment de două ore, după care greva propriu-zisă. Acestea sunt procedurile când faci o grevă. Numai că de data asta nu avem de-a face cu o grevă, sindicatul nu s-a implicat, nu a avut nicio problemă, ci s-a întâmplat altceva: a fost oprire voluntară a lucrului, care se poate întâmpla oricând, şi azi, şi mâine, şi poimâine. Şi aia nu este problema sindicatului”, a afirmat Ion Rădoi, potrivit Agerpres.
Preşedintele USLM a subliniat că sindicatul va demara paşii legali pentru declanşarea grevei în cazul în care Metrorex va tăia salariile angajaţilor sau va face disponibilizări.

„(În cazul în care Metrorex taie salarii sau face disponibilizări, n.r.) sigur facem grevă, adică vom respecta legea, în ordinea menţionată. Dacă vor fi daţi oameni afară sau li se ia din salariu, începem procedurile pe care vi le-am spus mai devreme”, a menţionat Ion Rădoi.

Advertisement

Preşedintele USLM a insistat că nu sindicatul a organizat oprirea lucrului petrecută la finalul lunii martie.

„Oricând (mai pot apărea astfel de acţiuni, n.r.). Dacă se iau măsuri de către Drulă (ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, n.r.) să dea oameni afară, să le ia din salarii, ne aşteptăm oricând (la oprirea lucrului, n.r.), pentru că nu e problema mea, a liderului de sindicat. Când este grevă organizată, atunci o treime (din circulaţia trenurilor, n.r.) trebuie asigurată. Şi greva organizată înseamnă negociere cu administraţia, cu Ministerul Muncii, să faci o grevă de avertisment şi pe urmă greva propriu-zisă. Atunci eşti obligat să asiguri o treime. Dar nu în condiţiile în care oamenii au făcut o oprire voluntară a lucrului. Cine să-i controleze? Că nu sindicatul a organizat acţiunea”, a susţinut Ion Rădoi.

Liderul sindical a mai declarat că niciun sistem de metrou din lume nu este rentabil şi a apreciat că actualele conduceri ale Ministerului Transporturilor şi Metrorex nu vor reuşi să facă rentabil metroul din Bucureşti.

Advertisement

„Dumnealor, în necunoştinţă de cauză, spun că facem disponibilizare de 1.700 de locuri, trebuie să băgăm metroul în insolvenţă. Unde s-a pomenit aşa ceva în toată lumea? Niciun metrou din lume nu este rentabil. Dânşii vor să-l facă rentabil. Succes! Să vedem cum? Noi nu avem cu cine să lucrăm”, a adăugat Ion Rădoi.

În 26 martie, circulaţia trenurilor de metrou a fost blocată de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, aceştia coborând în tunel, pe calea de rulare.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a pus protestul pe seama anunţului privind eliberarea spaţiilor comerciale şi i-a sfătuit pe angajaţii de la metrou să nu se lase amăgiţi.

Advertisement

Transport

Contract semnat pentru reabilitarea a 18 kilometri de linii de tramvai in Capitala

Publicat

on

Reabilitarea liniilor de tramvai 40, 27, 19, 36 și 23 din Capitală, are trec pe Bd. Theodor Pallady, Bd. 1 Decembrie, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, inclusiv Bucla Complex Titan, poate începe.

Nicușor Dan a anunțat că a fost atribuit contractul pentru refacerea tronsonului de 18 kilometri cu cale dublă de rulare.

Inițiativa face parte din proiectul amplu de reabilitare a aproximativ 50 km de infrastructură de tramvai din Capitală, potrivit primarului general.

Advertisement

Porr Construct este firma căreia i-a fost atribuit contractul de reabilitare al liniilor de tramvai, conform reprezentanților Municipalității, citați de Club Feroviar.

Subcontractanți declarați sunt firmele IMSAT, Elektra Invest, Rotermit, Compania Municipală Iluminat Public București.

Săptămâna trecută, proiectul modernizării liniei 40 a fost votat în Consiliul General și are o valoare de aproape 19 milioane de euro.

Advertisement
Continue Reading

Transport

Primele troleibuze solaris au început să circule în București

Publicat

on

Cincisprezece troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti au fost puse în circulaţie pe străzile Capitalei, anunţă sâmbătă primarul general, Nicuşor Dan. ”15 troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti sunt de azi în circulaţie pe străzile Capitalei.

Până la 1 martie vor fi 30 de troleibuze în circulaţie.

Potrivit sursei citate, troleibuzele Solaris au o lungime de 12 metri, aer condiţionat, rampă de acces pentru pasagerii cu mobilitate redusă, podea coborâtă, prize pentru încărcarea dispozitivelor mobile ale călătorilor, computer de gestiune management vehicul cu funcţii GPS şi comunicare online, sistem de informare audio-video şi sisteme de numărare a călătorilor.

Totodată, aceste troleibuze au o autonomie de 20 kilometri, având funcţia de autobuz pe trasee neelectrificate, iar conectarea/deconectarea la/de la reţeaua electrificată se face autonom, din cabina şoferului, arată Nicuşor Dan pe Facebook.

Advertisement

Pentru achiziţia celor 100 de troleibuze, Primăria Municipiului Bucureşti a obţinut fonduri nerambursabile de la Administraţia Fondului pentru Mediu.

Continue Reading

Transport

Tentativă de sinucidere la stația de metrou Orizont

Publicat

on

Tentativă de sinucidere, luni dimineață, la stația de metrou Orizont din Drumul Taberei. Persoana a fost salvată de angajații Metrorex, este conștientă și va fi transportată la spital pentru investigații. 

Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată în condiţii normale, transmite Metrorex.

„În jurul orei 08:15, în stația de metrou Orizont, pe direcția Valea Ialomiței a avut loc o tentativă de suicid. În acest moment circulația trenurilor a fost reorganizată și se circula alternativ între stațiile Eroilor – Orizont pe linia 1”, a transmis anterior compania.

„Personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru intervenție. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Vom reveni cu detalii referitoare la circulația trenurilor”, a adăugat sursa citată.

Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, au precizat reprezentanții companiei.

Din primele informații, se pare că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 47 de ani.

”În această dimineață, 5 februarie 2024, în jurul orei 08.30, polițiștii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-o stație de metrou, din Sectorul 6, o persoană s-ar fi aruncat în fața trenului, în timp ce acesta intra în stație.

La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Serviciului Metrou, fiind identificată persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 46 de ani.

De asemenea, un echipaj de prim ajutor i-a acordat bărbatului primele îngrijiri medicale, acesta fiind transportat la un spital pentru îngrijiri de specialitate.

Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, anunță DGPMB.

Continue Reading

La mare cautare

Copyright © 2012 Bucurestiul.ro