Politica
PSD a pus mana pe banii din Portul Constanta prin interpusii vicepremierului Viorel Stefan!

Conform propriului CV, vicepremierul Ștefan și-a început activitatea în anul 1980 ca economist în cadrul Navrom Galați. În perioada 1991 – 1997, Viorel Ștefan a fost director al Navrom Galați, iar din 1997 până în 2002 a fost președintele companiei. Între timp Navrom Galați. Conform declarației de avere, vicepremierul Viorel Ștefan deține acțiuni la Navrom Bac, Navrom Reparații și TTS SA societăți care fac parte din grupul Navrom Galați. Grupul de firme Navrom Galați din care face parte și TTS SA este unul dintre cei mai mari jucători de pe piața transportului fluvial, dar și un operator important ce deține facilități portuare (dane de operare) în Portul Constanța, închiriate de la CN APMC SA.
Proiect pe bani europeni compromis de managementul defectuos
„Protect – Infrastructură pentru operaţiuni sigure şi pentru protecţia mediului în Portul Constanţa” este un proiect derulat de CN APMC SA și cofinanţat de Uniunea Europeană prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (Connecting Europe Facility – CEF). Valoarea totală a proiectului este de 12,5 milioane de euro. Perioada de implementare a proiectului: 01.07.2016 – 31.07.2019.
La licitație s-au înscris următoarele firme: SC Citadina 98 SA, SC Tancrad SRL, SC Utilnavorep SA, SC Ave Tebia SRL, SC Saga Energy SRL, ACSA Obras E Infraestructuras SAU.
Câștigătoare a fost declarată S.C. Ave Tebia SRL. De fapt este vorba despre un consorțiu format din Ave Tebia SRL, Consal Trade SRL și Aduro Impex SRL. Cele trei companii trebuiau să se ocupe de întocmirea proiectului, construirea unei platforme betonate, construirea unei stații de epurare, și extinderea cheului DA2 cu 130 m.
Stația de epurare va prelua și trata apele uzate rezultate de la navele aflate în tranzit în Portul Constanța. Cu toate că mai sunt aproximativ cinci luni până la finalizarea proiectului, nici măcar proiectul nu este finalizat.
De foarte mulți ani în porturile maritime românești preluarea apelor uzate de santină de la navele aflate în tranzit se face cu nave vechi, depășite fizic și moral. Stocarea și neutralizarea acestor ape reziduale este o problemă acută pentru CN APMC SA. Portul Constanța nu are nave specializate și nici facilități de tratare și epurare a apelor uzate de la navele aflate în tranzit.
Tancul colector, „Canara”, nava specializată în preluarea apelor uzate de la nave ce aparține CN APMC SA are peste 40 de ani vechime și din punct de vedere tehnic nu mai îndeplinește condițiile de navigație. De câțiva ani nava este legată la chei și este folosită doar ca tanc colector. În această situație se impunea achiziționarea unei nave moderne care să poată prelua în condiții de siguranță apele uzate de la vapoarele aflate în tranzit. Soluția a fost tot proiectul Protect care include proiectarea, construirea și livrarea unei nave tanc de 500tdw.
La procedura de achiziție publică pentru nava-tanc au participat: SC Navrom Shipyard SRL și SC Tehnorex International SA.
Citește mai multe pe evz.ro …
Politica
Vergil Chiţac rămâne favorit la Primăria Constanța

Primarul Constanței Vergil Chiţac (PNL) rămâne favorit pentru a continua în scaunul de edil cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3% / Alianţa PNL-PSD, cotă de 64,4% la europarlamentare.
Actualul primar al municipiului Constanţa Vergil Chiţac (PNL) conduce în topul intenţiilor de vot pentru Primărie, cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3%, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda PNL Constanţa. În ceea ce priveşte votul pentru Consiliul Local, pe primul loc se situează PNL – 36,3%, urmat de PSD – 29,5% şi de AUR – 13%. Clasamentul pentru Consiliul Judeţean este deschis tot de PNL – 37,8%, urmat de PSD – 29,7% şi AUR – 13,3%. Cele mai mari şase la preşedinţia CJ Constanţa le are candidatul PNL Florin Mitroi, cu 39,2% din intenţiile de vot, relevă sondajul. La alegerile europarlamentare, Alianţa PNL-PSD este creditată în Constanţa cu 64,4% din voturi.
Vergil Chiţac se situează pe primul loc cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3%, Stelian Ion (Alianţa Dreapta Unită) – 13,4%, Sorin Ovidiu Cupăa (AUR) – 9,8%, scorurile celorlalţi candidaţi situându-se fiecare sub 3,3%.
Opţiuni pentru Consiliul Local

PNL – 36,3%, PSD – 29,5%, AUR – 13%, Alianţa Dreapta Unită – 12,8%.
Alegeri preşedintele Consiliului Judeţean
Pe primul loc este candidatul PNL Florin Mitroi – 39,2%, urmat de Cătălin Grasa (PSD) – 25,5%, Mohamad Murad (AUR) – 14,1%, Claudiu Iorga Palaz (Alianţa Dreapta Unită) – 12,3%.
Intenţia de vot pentru Consiliul Judeţean

PNL – 37,8%, PSD – 29,7%, AUR – 13,3%, Alianţa Dreapta Unită – 11,4%. Restul competitorilor electorali au sub 4% fiecare.
Alegeri europarlamentare
Alianţa PSD-PNL se situează pe primul loc cu 64,4% din intenţiile de vot. Pe poziţia a doua este Alianţa Dreapta Unită – 14,8%, AUR – 12,2%, SOS România – 4%, REPER – 3,2%.
Sondajul a fost realizat de INSCOP, la comanda PNL Constanţa, în perioada 9 – 19 mai, pe un eşantion de 1,100 de persoane, reprezentând populaţia rezidentă şi neinstituţionalizată din municipiul Constanţa. Datele au fost colecate pe bază de chestionar, prin interviuri faţă în faţă. Eroarea maximă tolerată este de +/-3%, intervalul de încredere fiind de 95%.
Politica
Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR!
Astfel, după reușita Alternativei Drepte de a se înscrie cu liste complete în competiția pentru europarlamentare s-a produs o nouă mutare politică în cadrul partidului condus de Adela Marza (Președinte) și Mircea Andrei (Secretar General). Astfel, senatorul Adrian Costea, care reprezintă județul Ialomița, a părăsit formațiunea AUR și s-a înscris in Partidul Alternativa Dreapta.
”Voi rămâne mereu constant liniei politice conservatoare, de promovare a identității naționale și a valorilor fundamentale ale poporului român. Opțiunea mea este pentru Partidul Alternativa Dreaptă deoarece acesta este un Autentic partid conservator și de dreapta.”
Deputatul AUR Enachi Raisa şi-a anunţat în plenul Camerei Deputaţilor demisia din partid, ea precizând că va activa ca independent. „Vă anunţ că de astăzi îmi dau demisia şi nu mai fac parte din grupul AUR. Voi activa ca deputat independent”, a spus deputatul în şedinţa plenului Camerei Deputaţilor.
Politica
Președintele PMP Cristian Diaconescu sprijină candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, și Rizia Tudorache, secretar general al PMP, au anunțat, în cadrul evenimentului de lansare a candidaților Partidului Alternativa Dreaptă pentru alegerile din 2024, că PMP susține candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1.
În fața sutelor de simpatizanți și membrii AD, prezenți la eveniment, avocatul Mircea Florin-Andrei și-a lansat programul de candidatură la Primăria sectorului 1 și a dat un mesaj clar:
,,Inima Sectorului 1 a încetat să bată astăzi! Am vorbit în ultimul an cu mii de oameni, care sunt disperați să scape de Clotilde Armand. Voi intra în această competiție electorală cu bucurie, sunt pregătit să mă lupt pentru a scăpa Sectorul 1 de umilința la care ne-a supus Clotilde Armand. Și cu ocazia acestui eveniment public, vreau să-i spun doamnei primar un singur lucru: orice candidat e mai bun decât dumneavoastră!’’
Tot astăzi, Partidul Alternativa Dreaptă a anunțat și lista candidaților pentru alegerile europarlamentare, listă deschisă de Adela Mârza, președintele partidului.
Partidul Alternativa Dreaptă este singurul partid din România afiliat Grupului European al Conservatorilor și Reformiștilor- ECR- condus, în calitate de președinte, de Giorgia Meloni, premierul Italiei.