Politica
Protest anuntat in fata bisericii unde ar trebui sa se casatoreasca fiul lui Dragnea

Sute de politicieni au fost invitați, duminică, la nunta lui Valentin, fiul lui Liviu Dragnea și, pe de altă parte, mii de oameni și-au exprimat dorința pe Facebook de a participa la un protest în fața bisericii unde va avea loc cununia,însă liderul PSD a spus că refuză să amâne nunta copilului său, scrie Mediafax.
Încă de când au apărut toate detaliile nunții fiului liderului PSD, protestatarii s-au mobilizat și au creat un eveniment pe Facebook prin care invită cetățenii să manifesteze în fața Bisericii Sfântul Elefterie din Capitală, unde va avea loc cununia religioasă. Aproape aproape 5.000 de oameni și-au exprimat interesul, pe pagina evenimentului, de a participa la acest protest.
Aceste mii de oameni intenționează să scandeze mesaje împotriva liderilor PSD-ALDE prezenți la eveniment, iar din lista invitaților nu vor lipsi: fostul ministru al Educației, Liviu Pop, președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu, Codrin Ștefănescu, Daniel Chițoiu, miniștrii, primarii municipiilor reședință de județ, liderii organizațiilor din județe.
Invitația de nuntă trimisă invitaților arată că duminică, la ora 17:30, va avea loc cununia religioasă la Biserica Sfântul Elefterie, iar petrecerea va începe mai târziu, la 19:30, la Palatul Snagov.
Mesajul organizatorilor protestului este foarte clar: se vor scanda lozinci împotriva coaliției de guvernare atât în fața bisericii, cât și în fața Palatului Snagov. Comunitatea online „Luptăm pentru România”, care susține protestele împotriva corupției, a organizat pe Facebook evenimentul „Mergem la nunta lui Dragnea Jr.”, în care a chemat internauții la biserică să-i ureze mirelui și socrului mare „ cu executare!”.
„Mergem la nunta lui Dragnea Jr., să îi urăm „La mulți ani!”, cu executare! Atât lui, cât si lui „Daddy” Liviu Dragnea! Ne întâlnim cu totii la ora 17:30 la Biserica Sfântul Elefterie. După cununia religioasă, stabilim dacă mergem și la Snagov, unde are loc nunta, la care vor participa toți greii din PSD și ALDE!”, se arată în descrierea evenimentului.
Însă, pentru familia Dragnea, dar și pentru nuntași, protestul anunțat nu reprezintă sub nicio formă un motiv de îngrijorare, chiar dacă violențele de la protestul din 10 august încă mai au ecou. Mai mult, liderul PSD, Liviu Dragnea a spus că refuză să ia în calcul o eventuală amânare sau modificare a detaliilor nunții în contextul mitingului anunțat.
„Cum să mă gândesc să amân nunta copilului meu? Nici vorbă. Acolo vrea să ducă Iohannis țara. (…) Unii să vrea să distrugă evenimentul și să fiu tot eu acuzat? (…) Vreau să văd cât de departe vor ajunge niște indivizi în frunte cu Iohannis, pentru că vor primi răspuns pe măsură de la mine. Dacă au impresia că pot lua țara cu japca, se înșeală amarnic, PSD nu va lăsa ca România să fie condusă prin violență”, a spus Liviu Dragnea, la Antena3.
Fiul președintelui PSD a ales să-și organizeze nunta într-un decor pitoresc, pe malul lacului Snagov, la 40 de km de București, în apropiere de Mănăstirea Snagov. Invitații la nuntă vor dispune de numeroase săli de evenimente, o pajiște generoasă, bărcuțe de agrement, un ponton și un hotel de lux.
Aleasa lui Valentin Ștefan Dragnea, Gina Alexandra Tătulescu, este fiică de preot, au declarat surse din PSD, iar nașii de cununie, Doina și Sorin Paul Stănescu, sunt prieteni vechi cu liderul PSD Liviu Dragnea. Sorin Paul Stănescu este afacerist și îl cunoaște pe șeful PSD de peste douăzeci de ani, potrivit surselor citate.
„Palatul Snagov este un palat cu arhitectură brancovenească, mobilat în stil baroc. Birourile sunt sobre, dar luxoase, mesele din lemn de cireș se află între pereții tapetați cu mătăsuri, iar sub lustrele de cristal se găsesc dormitoarele amenajate după imagini burgheze”, se arată în prezentarea palatului.
Complexul construit pentru Prințul Nicolae al României a fost locuit de mareșalul Ion Antonescu și de Gheorghe Gheorghiu-Dej, după care Nicolae Ceaușescu l-a folosit ca reședință pentru întâlniri politice.
La nunta lui Valentin Ștefan Dragnea au fost invitați toți membrii Guvernului, de la miniștri, secretari de stat și subsecretari de stat, până la numeroși directori și funcționari din ministere, dar și directori de agenții și instituții deconcentrate aflate în subordinea sau sub coordonarea ministerelor, au spus surse din PSD.
Senatorii și deputații PSD și ALDE au primit și ei invitații la nunta lui Dragnea jr., la fel ca majoritatea aleșii locali importanți ai PSD, precum primari, președinți de Consilii Județene, consilieri municipali și județeni.
Potrivit surselor citate, o „delegație importantă” de nuntași este așteptată să vină din Teleorman, județul natal al socrului mare Liviu Dragnea, dar și locul de unde provin ministrul de Interne, Carmen Dan, și premierul Viorica Dăncilă.
Printre participanții la nuntă se vor afla numeroși lideri de instituții precum președintele Curții de Conturi, Mihai Busuioc. Pe lângă oficialități, la nuntă au fost invitați oameni de afaceri și personalități din domeniul culturii și al sportului, au spus surse din PSD.
Pe 25 septembrie 2016, PSD-iștii au mai chefuit la Palatul Snagov la botezul fiului secretarului general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu.
În 4 iulie 2015, PSD-iștii au petrecut, tot la Palatul Snagov, la nunta fostul președinte PSD al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.
Fiica fostului președinte Traian Băsescu, Elena Băsescu și-a organizat și ea nunta, în septembrie 2012, tot la Palatul Snagov. Fostul ministru al Economiei, Codruț Sereș, s-a căsătorit și el, în 2006, tot la Palatul Snagov.
Politica
Vergil Chiţac rămâne favorit la Primăria Constanța

Primarul Constanței Vergil Chiţac (PNL) rămâne favorit pentru a continua în scaunul de edil cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3% / Alianţa PNL-PSD, cotă de 64,4% la europarlamentare.
Actualul primar al municipiului Constanţa Vergil Chiţac (PNL) conduce în topul intenţiilor de vot pentru Primărie, cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3%, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda PNL Constanţa. În ceea ce priveşte votul pentru Consiliul Local, pe primul loc se situează PNL – 36,3%, urmat de PSD – 29,5% şi de AUR – 13%. Clasamentul pentru Consiliul Judeţean este deschis tot de PNL – 37,8%, urmat de PSD – 29,7% şi AUR – 13,3%. Cele mai mari şase la preşedinţia CJ Constanţa le are candidatul PNL Florin Mitroi, cu 39,2% din intenţiile de vot, relevă sondajul. La alegerile europarlamentare, Alianţa PNL-PSD este creditată în Constanţa cu 64,4% din voturi.
Vergil Chiţac se situează pe primul loc cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3%, Stelian Ion (Alianţa Dreapta Unită) – 13,4%, Sorin Ovidiu Cupăa (AUR) – 9,8%, scorurile celorlalţi candidaţi situându-se fiecare sub 3,3%.
Opţiuni pentru Consiliul Local

PNL – 36,3%, PSD – 29,5%, AUR – 13%, Alianţa Dreapta Unită – 12,8%.
Alegeri preşedintele Consiliului Judeţean
Pe primul loc este candidatul PNL Florin Mitroi – 39,2%, urmat de Cătălin Grasa (PSD) – 25,5%, Mohamad Murad (AUR) – 14,1%, Claudiu Iorga Palaz (Alianţa Dreapta Unită) – 12,3%.
Intenţia de vot pentru Consiliul Judeţean

PNL – 37,8%, PSD – 29,7%, AUR – 13,3%, Alianţa Dreapta Unită – 11,4%. Restul competitorilor electorali au sub 4% fiecare.
Alegeri europarlamentare
Alianţa PSD-PNL se situează pe primul loc cu 64,4% din intenţiile de vot. Pe poziţia a doua este Alianţa Dreapta Unită – 14,8%, AUR – 12,2%, SOS România – 4%, REPER – 3,2%.
Sondajul a fost realizat de INSCOP, la comanda PNL Constanţa, în perioada 9 – 19 mai, pe un eşantion de 1,100 de persoane, reprezentând populaţia rezidentă şi neinstituţionalizată din municipiul Constanţa. Datele au fost colecate pe bază de chestionar, prin interviuri faţă în faţă. Eroarea maximă tolerată este de +/-3%, intervalul de încredere fiind de 95%.
Politica
Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR!
Astfel, după reușita Alternativei Drepte de a se înscrie cu liste complete în competiția pentru europarlamentare s-a produs o nouă mutare politică în cadrul partidului condus de Adela Marza (Președinte) și Mircea Andrei (Secretar General). Astfel, senatorul Adrian Costea, care reprezintă județul Ialomița, a părăsit formațiunea AUR și s-a înscris in Partidul Alternativa Dreapta.
”Voi rămâne mereu constant liniei politice conservatoare, de promovare a identității naționale și a valorilor fundamentale ale poporului român. Opțiunea mea este pentru Partidul Alternativa Dreaptă deoarece acesta este un Autentic partid conservator și de dreapta.”
Deputatul AUR Enachi Raisa şi-a anunţat în plenul Camerei Deputaţilor demisia din partid, ea precizând că va activa ca independent. „Vă anunţ că de astăzi îmi dau demisia şi nu mai fac parte din grupul AUR. Voi activa ca deputat independent”, a spus deputatul în şedinţa plenului Camerei Deputaţilor.
Politica
Președintele PMP Cristian Diaconescu sprijină candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, și Rizia Tudorache, secretar general al PMP, au anunțat, în cadrul evenimentului de lansare a candidaților Partidului Alternativa Dreaptă pentru alegerile din 2024, că PMP susține candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1.
În fața sutelor de simpatizanți și membrii AD, prezenți la eveniment, avocatul Mircea Florin-Andrei și-a lansat programul de candidatură la Primăria sectorului 1 și a dat un mesaj clar:
,,Inima Sectorului 1 a încetat să bată astăzi! Am vorbit în ultimul an cu mii de oameni, care sunt disperați să scape de Clotilde Armand. Voi intra în această competiție electorală cu bucurie, sunt pregătit să mă lupt pentru a scăpa Sectorul 1 de umilința la care ne-a supus Clotilde Armand. Și cu ocazia acestui eveniment public, vreau să-i spun doamnei primar un singur lucru: orice candidat e mai bun decât dumneavoastră!’’
Tot astăzi, Partidul Alternativa Dreaptă a anunțat și lista candidaților pentru alegerile europarlamentare, listă deschisă de Adela Mârza, președintele partidului.
Partidul Alternativa Dreaptă este singurul partid din România afiliat Grupului European al Conservatorilor și Reformiștilor- ECR- condus, în calitate de președinte, de Giorgia Meloni, premierul Italiei.