Proiect de lege impotriva parcagiilor din Bucuresti! Cei prinsi pot ajunge la inchisoare!

0
566

Deputatul liberal Ovidiu Raeţchi va depune în aceste zile la Parlament un proiect de lege care îşi propune să combată exploatarea ilicită a locurilor de parcare şi care prevede că „parcagiii” pot fi sancţionaţi fie cu prestarea a 50 de zile de activităţi neremunerate în folosul comunităţii, fie pot fi condamnaţi la închisoare dacă infracţiunea este înfăptuită de mai multe ori.

<

„Am lansat în dezbatere publică un proiect de lege care mi-a fost solicitat în ultima vreme de către societatea civilă şi care îşi propune să combată exploatarea ilicită a locurilor de parcare. Suntem familiarizaţi cu fenomenul «parcagiilor» de serviciu, mai ales în Bucureşti şi marile oraşe, şi care a căpătat amploare în ultima vreme: uneori prin ameninţări, prin folosirea unui limbaj licenţios, diverse persoane care nu au niciun drept asupra locurilor de parcare le blochează şi condiţionează ocuparea acestora. O realitate socială care a scăpat de sub control şi care are nevoie de un răspuns pe măsură”, precizează deputatul, citat de Agerpres.

Ovidiu Raeţchi a subliniat că infracţiuni similare sunt sancţionate cu închisoarea sau amenda, potrivit Codului penal.

„Potrivit proiectului de lege pe care l-am iniţiat, cel care înfăptuieşte această infracţiune pentru prima dată are posibilitatea de a presta un număr de 50 de zile de activităţi neremunerate în folosul comunităţii. În cazul în care repetă infracţiunea, atunci cel care percepe o taxă de parcare fără să aibă autorizare în acest sens sau drept de folosinţă asupra spaţiului respectiv poate fi sancţionat cu închisoare de la 6 luni la 1 an. La ora actuală, Poliţia nu dispune de o legislaţie clară şi eficientă pentru combaterea acestui fenomen. Proiectul de lege va fi depus în aceste zile la Camera Deputaţilor”, arată Raeţchi.