Intra in contact cu noi

Bucuresti

Proiect de hotarare: Amenda de 5000 de lei pentru bucurestenii care stau in blocuri nezugravite sau neingrijite!

Publicat cu

pe

Bucureştenii, persoane fizice sau juridice care nu-şi întreţin locuinţele şi nu fac reparaţii la clădirile în care locuiesc sau stau cu chirie, vor fi amendaţi cu până la 5.000 de lei, arată un proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti, programată pentru data de 18 mai 2017.
Proprietarii, persoane fizice sau juridice, au obligaţia să efectueze lucrări de reparaţii curenţe, de întreţinere, consolidare, dar şi de reabilitare termică sau de reparaţie a acoperişului, altfel riscă amenzi mai mari, arată proiectul de hotărâre al CGMB, citat de economica.net.
O altă hotărâre a CGMB din 2003, cu obligaţii similare pentru propritari, avea însă plafonul maxim al amenzilor stabilit la 2.500 de lei. Noul proiect dublează amenzile pe care proprietarii le riscă în caz că nu respectă prevederile.
Astfel, instituţiile publice, agenţii economici şi persoanele juridice trebuie să realizeze următoarele lucrări:
  • să întreţină în stare corespunzătoare imobilele în care îşi desfăşoară activitatea, prin efectuarea de lucrări de reparaţii, amenajări şi a altor lucrări specifice;
  • să asigure reparearea, spălarea geamurilor şi a vitrinelor, înlocuirea celor sparte, întreţinerea firmelor şi a faţadelor imobilelor în care îşi desfăşoară activitatea, inclusiv spălarea, curăţarea, zugrăvirea periodică a acestora;
  • să asigure igiena în imobilele şi incintele deţinute sub orice formă

Bucureştenii au următoarele obligaţii:

  • întreţinerea şi curăţenia locuinţelor pe care le deţin în proprietate sau chirie, a anexelor gospodăreşti, a curţilor şi împrejurimilor acestora;
  • curăţarea faţadelor locuinţelor şi a altor construcţii amplasate la frontul străzii, tencuirea şi zugrăvirea periodică a acestora;
  • finalizarea construcţiilor începute, pe baza autorizaţiilor eliberate de primari, în condiţiile şi termenii stabilite de acestea;
  • repararea şi întreţinerea instalaţiilor aferente imobilelor.

Amenzile pentru nerespectarea acestor prevederi, atât pentru instituţiile publice, firme şi locatari, pornesc de la 1.000 de lei şi pot ajunge la 5.000 de lei.
De asemenea, proprietarii de construcţii şi terenuri pe a căror limită de proprietate se află construcţii de locuinţe sau cu altă destinaţie aflate în proprietatea sau deţinerea altor persoane, vecini cu aceştia, au obligaţia să le permită accesul temporar, dar nu mai mult de 60 de zile, pe proprietate, în vederea realizării de către aceştia a lucrărilor de reparaţii, întreţinere, consolidare, sau după caz reabilitare energetică. Proprietarii care nu respectă această regulă sunt pasibili de amendă cuprinsă între 2.000 şi 5.000 de lei.

Reclama
Continua sa citesti
Reclama
Click pentru comentarii

Notice: Undefined variable: user_ID in /home/bucuresti/public_html/wp-content/themes/zox-news/comments.php on line 49

Trebuie să fii autentificat pentru a posta un comentariu Conecteaza-te

Lasa un raspuns

Bucuresti

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Publicat cu

pe

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa din Capitală.

Pe parcursul celor trei zile se vor găsi, în zona de test, biciclete și trotinete/vehicule electrice și vor avea loc concursuri cu premii.

De asemenea, va fi amenajată o zonă pentru accesorii handmade si va fi oferită o revizie gratuită pentru toți cei care vizitează expoziția.

Reclama

Pe lângă expoziția propriu-zisă, a fost gândită și o zonă de educație rutieră pentru copii.

Pretul unui bilet este de 30 de lei, iar programul de vizitare este între orele 10:00 – 19:00.

Beneficiază de gratuitate copiii sub 7 ani și persoanele care au donat sânge înainte de eveniment.

Reclama
Continua sa citesti

Bucuresti

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Publicat cu

pe

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut legături cu o elevă care era minoră în momentul începerii relaţiei.

Poliţiştii Capitalei, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară şi un mandat de aducere, în Municipiul Bucureşti, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată, scrie Agerpres.

„La data de 9 aprilie, Secţia 9 Poliţie a fost sesizată de către directorul unei instituţii de învăţământ din Sectorul 2 cu privire la faptul că în spaţiul public ar fi apărut imagini în care o elevă, în vârstă de 18 ani, ar fi alături de un cadru didactic, în vârstă de 62 de ani”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Reclama

În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că persoana în vârstă de 62 de ani este profesor în cadrul instituţiei menţionate.

De asemenea, din investigaţii a reieşit faptul că între elevă şi profesor ar fi început o relaţie din luna decembrie 2023, când aceasta avea vârsta de 17 ani.

În vederea administrării materialului probator, vineri a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, bănuitul fiind depistat şi condus la audieri.

Reclama

Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.

„Cercetările sunt continuate de către Secţia 9 Poliţie, sub supravegherea procurorului specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată”, arată sursa citată.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Reclama
Continua sa citesti

Bucuresti

Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!

Publicat cu

pe

Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Nici pentru profesori, nici pentru elevi sau părinții lor. Poliția locală trebuie să revină pe stradă, la intrările în școli, la patrularea prin parcuri și să nu fie nevoită să acționeze drept “bodyguard” pentru primar/primăriță. Auzim, des, în campaniile electorale, că învățământul va deveni modern, inteligent, atractiv, european! Asta ar fi normalitatea.

Reclama

Andrei Florin-Mircea, candidatul Partidului Alternativa Dreaptă:

“Poliția Locală înapoi în stradă! Aceasta este promisiunea mea pentru părinții din Sectorul 1!

Poliția școlilor este proiectul pe care îl voi implementa, cu prioritate, în calitate de Primar al sectorului 1 și are în vedere ca fiecare unitate de învățământ din Sectorul 1 să aibă permanent o patrulă a Poliției Locale în proximitate.

Reclama

Siguranța copiilor și liniștea părinților lor trebuie să devină o prioritate în sectorul nostru.

Polițistul local va fi persoana de contact prin care locuitorii Sectorului 1, de la cel mai mic la cel mai în vârstă, vor fi permanent în relație directă cu Poliția, atât locală, de sector, dar și cu cea națională. Polițistul va avea contact atât cu cetățenii, dar și cu instituțiile publice și private din zona sa.

Nu mai avem timp de pierdut cu promisiuni fantastice și demagogie! Avem nevoie de măsuri simple, ușor de aplicat imediat și cu efecte pe termen lung! Iar eu pot, vreau și știu cum să fac aceste lucruri să devină realitate!”

Reclama
Continua sa citesti
Reclama
Bani2 zile in urma

Record de capturi de țigări de contrabandă în județele Dolj și Giurgiu în 2024!

În primele 3 luni ale anului 2024, autoritățile au capturat peste 14 milioane de țigarete, în valoare de peste 15...

Stirile Zilei2 zile in urma

Municipiul București intră în finala competiției ”Destinația Anului 2024”

Municipiul București intră în finala competiției Destinația Anului 2024, la categoria ”Orașe care inspiră”, iar Proiectul cultural ”Străzi deschise –...

Banio săptămână in urma

Fără țigări minorilor! BAT și ANPC promovează comerțul responsabil cu țigări!

BAT in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), demareaza luna aceasta campania anuala „Alege Asumat un Comportament Comercial...

Bucurestio săptămână in urma

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa...

Politica2 săptămâni in urma

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR! Astfel, după reușita Alternativei Drepte...

Bucuresti2 săptămâni in urma

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut...

Reclama

La mare cautare