Politica
Primarul Sectorului 3, Robert Negoita, DAT IN JUDECATA pentru ca-si face campanie din bani publici!

PNL sector 3 anunţă că îl va acţiona în judecată pe primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, pentru că îşi face campanie din bani publici, promovându-se sub imaginea si sloganul Primăriei – ”I love Sector 3”.
”Primarul în funcţie, Robert Negoiţă, încalcă legea flagrant şi sfidează cu cinism locuitorii Sectorului 3. Robert Negoiţă se promovează sub imaginea si sloganul Primăriei ‘I love Sector 3’ şi are mare grijă să nu fie asociat cu niciun însemn sau cu vreo acţiune a PSD, partidul care îl susţine în funcţie, condus de un condamnat penal – Liviu Dragnea. PNL Sector 3 va acţiona în justiţie candidatul PSD la Primăria Sectorului 3, pentru încălcări repetate ale legii şi utilizarea ilegală a banilor publici”, a declarat candidatul PNL la Primăria Sectorului 3, Cristina Pocora.
Potrivit unui comunicat al liberalilor, aceştia ”denunţă manipularea neruşinată cu care actualul primar, Robert Negoiţă, încearcă să îi înşele pe cetăţeni, prin utilizarea activităţilor realizate de instituţia Primăriei Sectorului 3 şi a campaniei de promovare ‘I love Sector 3’, plătite din bani publici, în scopul promovări sale electorale”.
PNL arată că atât în perioada de precampanie electorală, cât şi în campania electorală oficială care a început pe 6 mai, primarul PSD Robert Negoiţă participă la evenimente ale Primăriei ca şi când acestea ar fi evenimente electorale.
”Pentru ca manipularea să fie şi mai eficientă, pesedistul Robert Negoiţă nu foloseşte în comunicarea publică niciun însemn (siglă, slogan, culoare) şi nicio referire verbal la Partidul Social Democrat (PSD), din partea căruia candidează. Astfel Robert Negoiţă doreşte să se identifice 100% cu instituţia publică a Primăriei Sectorului3, ceea ce reprezintă o încălcare flagrantă a legii. Pe siteul său personal, http://www.robertnegoita.ro/, Robert Negoiţă foloseşte identitatea vizuală a Primăriei şi Campania ”I love Sector 3”. Pe pagina sa profesională https://www.linkedin.com/in/robertnegoita, prezintă site-ul ‘I love Sector 3’ ca şi când ar fi al său, iar pe canalul său https://www.youtube.com/user/robertnegoitapsd/videos prezintă activităţi ale Primăriei şi foloseşte identitatea vizuală şi activităţile campaniei ‘I love Sector 3’.
Pe profilul oficial al Primăriei https://www.facebook.com/ilovesector3/ – sunt distribuite postări de la Robert Negoita cu hashtag iloves3. În perioada de precampanie electorală, în Sectorul 3 au fost amplasate corturi care promovau realizările Primăriei sub sloganul ‘I love Sector 3’. Cu ocazia aniversării partcului IOR, Primăria Sectorului 3, a organizat un eveniment din bani publici, la care, în faţa unui public numeros, a luat cuvântul candidatul Robert Negoiţă, chiar dacă totul a avut loc pe data de 7 mai, adică în perioada legală de campanie electorală”, argumentează liberalii, citati de Mediafax.
Potrivit Legii nr. 334 din 17 iulie 2006, privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, art. 14, alin. (1) şi art 36, alin. (2) şi alin. 7, coroborată cu Normele de aplicare ale acestei lei, art. 3, alin. (1), lit. c), precum şi Ghidul Autorităţii Electorale Permanente (AEP), este interzisă implicarea resurselor instituţiilor publice în campania electorală
Politica
Vergil Chiţac rămâne favorit la Primăria Constanța

Primarul Constanței Vergil Chiţac (PNL) rămâne favorit pentru a continua în scaunul de edil cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3% / Alianţa PNL-PSD, cotă de 64,4% la europarlamentare.
Actualul primar al municipiului Constanţa Vergil Chiţac (PNL) conduce în topul intenţiilor de vot pentru Primărie, cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3%, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda PNL Constanţa. În ceea ce priveşte votul pentru Consiliul Local, pe primul loc se situează PNL – 36,3%, urmat de PSD – 29,5% şi de AUR – 13%. Clasamentul pentru Consiliul Judeţean este deschis tot de PNL – 37,8%, urmat de PSD – 29,7% şi AUR – 13,3%. Cele mai mari şase la preşedinţia CJ Constanţa le are candidatul PNL Florin Mitroi, cu 39,2% din intenţiile de vot, relevă sondajul. La alegerile europarlamentare, Alianţa PNL-PSD este creditată în Constanţa cu 64,4% din voturi.
Vergil Chiţac se situează pe primul loc cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3%, Stelian Ion (Alianţa Dreapta Unită) – 13,4%, Sorin Ovidiu Cupăa (AUR) – 9,8%, scorurile celorlalţi candidaţi situându-se fiecare sub 3,3%.
Opţiuni pentru Consiliul Local

PNL – 36,3%, PSD – 29,5%, AUR – 13%, Alianţa Dreapta Unită – 12,8%.
Alegeri preşedintele Consiliului Judeţean
Pe primul loc este candidatul PNL Florin Mitroi – 39,2%, urmat de Cătălin Grasa (PSD) – 25,5%, Mohamad Murad (AUR) – 14,1%, Claudiu Iorga Palaz (Alianţa Dreapta Unită) – 12,3%.
Intenţia de vot pentru Consiliul Judeţean

PNL – 37,8%, PSD – 29,7%, AUR – 13,3%, Alianţa Dreapta Unită – 11,4%. Restul competitorilor electorali au sub 4% fiecare.
Alegeri europarlamentare
Alianţa PSD-PNL se situează pe primul loc cu 64,4% din intenţiile de vot. Pe poziţia a doua este Alianţa Dreapta Unită – 14,8%, AUR – 12,2%, SOS România – 4%, REPER – 3,2%.
Sondajul a fost realizat de INSCOP, la comanda PNL Constanţa, în perioada 9 – 19 mai, pe un eşantion de 1,100 de persoane, reprezentând populaţia rezidentă şi neinstituţionalizată din municipiul Constanţa. Datele au fost colecate pe bază de chestionar, prin interviuri faţă în faţă. Eroarea maximă tolerată este de +/-3%, intervalul de încredere fiind de 95%.
Politica
Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR!
Astfel, după reușita Alternativei Drepte de a se înscrie cu liste complete în competiția pentru europarlamentare s-a produs o nouă mutare politică în cadrul partidului condus de Adela Marza (Președinte) și Mircea Andrei (Secretar General). Astfel, senatorul Adrian Costea, care reprezintă județul Ialomița, a părăsit formațiunea AUR și s-a înscris in Partidul Alternativa Dreapta.
”Voi rămâne mereu constant liniei politice conservatoare, de promovare a identității naționale și a valorilor fundamentale ale poporului român. Opțiunea mea este pentru Partidul Alternativa Dreaptă deoarece acesta este un Autentic partid conservator și de dreapta.”
Deputatul AUR Enachi Raisa şi-a anunţat în plenul Camerei Deputaţilor demisia din partid, ea precizând că va activa ca independent. „Vă anunţ că de astăzi îmi dau demisia şi nu mai fac parte din grupul AUR. Voi activa ca deputat independent”, a spus deputatul în şedinţa plenului Camerei Deputaţilor.
Politica
Președintele PMP Cristian Diaconescu sprijină candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, și Rizia Tudorache, secretar general al PMP, au anunțat, în cadrul evenimentului de lansare a candidaților Partidului Alternativa Dreaptă pentru alegerile din 2024, că PMP susține candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1.
În fața sutelor de simpatizanți și membrii AD, prezenți la eveniment, avocatul Mircea Florin-Andrei și-a lansat programul de candidatură la Primăria sectorului 1 și a dat un mesaj clar:
,,Inima Sectorului 1 a încetat să bată astăzi! Am vorbit în ultimul an cu mii de oameni, care sunt disperați să scape de Clotilde Armand. Voi intra în această competiție electorală cu bucurie, sunt pregătit să mă lupt pentru a scăpa Sectorul 1 de umilința la care ne-a supus Clotilde Armand. Și cu ocazia acestui eveniment public, vreau să-i spun doamnei primar un singur lucru: orice candidat e mai bun decât dumneavoastră!’’
Tot astăzi, Partidul Alternativa Dreaptă a anunțat și lista candidaților pentru alegerile europarlamentare, listă deschisă de Adela Mârza, președintele partidului.
Partidul Alternativa Dreaptă este singurul partid din România afiliat Grupului European al Conservatorilor și Reformiștilor- ECR- condus, în calitate de președinte, de Giorgia Meloni, premierul Italiei.
You must be logged in to post a comment Login