Transport
Primarul Nicusor Dan vrea un acord de parteneriat cu primăriile de sector, în vederea modernizării staţiilor STB

Primăria Capitalei vrea să încheie un acord de parteneriat cu primăriile de sector pentru a solicita finanţare PNRR în vederea dotării a 1.272 de staţii de transport în comun cu sisteme de informare.
Astfel, staţiile de pe raza administrativă a celor 6 sectoare ar putea fi dotate cu echipamente care să afişeze informaţii în timp real privind organizarea şi funcţionarea programului de circulaţie al vehiculelor, atât vizual, cât şi audio, potrivit Agerpres.
Consiliul Local al Sectorului 6 a aprobat în şedinţa de joi încheierea acordului de parteneriat cu PMB şi cu celelalte primării de sector. Totodată, a fost aprobată depunerea cererii de finanţare cu titlul „Sistem ITS integrat Smart&Green Mobility pentru regiunea Bucureşti-Ilfov – Informarea călătorilor în staţiile de transport public” în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C10.
Conform raportului de specialitate, transportul public din Municipiul Bucureşti „nu reuşeşte să ofere dotări de bază” precum: sisteme de informare a călătorilor în staţiile de transport în timp real, supraveghere video.
În cadrul acordului, Municipiul Bucureşti va fi lider de parteneriat. PMB va derula procedurile de achiziţie pentru studiul de fezabilitate, proiectul tehnic, furnizarea echipamentelor, lucrările de execuţie şi mentenanţă, având o contribuţie de până la 683.472 de euro şi suportând 67.402 pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile. Primăriile de sector vor aloca sume maxime cuprinse între 1,5 – 3,1 milioane euro.
„În această etapă se doreşte finanţarea componentelor ITS integrate în vederea informării dinamice a călătorilor în staţiile existente la nivelul subdiviziunilor administrativ teritoriale partenere în proiect, respectiv un număr de cca 1.272 staţii din cele 2.271 existente la nivelul Municipiului Bucureşti, prin PNRR. Investiţiile vor consta în echipamente (panouri digitale) cu sisteme de susţinere (stâlp/totem), respectiv software de management al panourilor digitale şi componente de software pentru conectarea sistemului finanţat la bazele de date existente”, prevede documentaţia ataşată proiectului.
Transport
Primul tren produs de Alstom în Polonia pentru Român ajunge săptămâna viitoare la București

Primul tren produs de Alstom în Polonia pentru a fi livrat României ajunge sâmbătă seară la Curtici, fiind aşteptat în 5 noiembrie la Bucureşti, transmite Autoritatea pentru Reformă Feroviară potrivit news.ro
Primul tren produs de către Alstom pentru a fi livrat României, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), în cadrul contractului privind achiziţia a 37 de rame electrice pentru servicii de transport feroviar de călători de mediu şi lung parcurs a trecut testele şi inspecţia finală de fabrică şia fost expediat în 29 noiembrie către Bucureşti.
”Trenul este programat să ajungă de la Katowice (Polonia) la Curtici, pentru a face procedurile de intrare în ţară, în seară de 2 decembrie 2023. La Bucureşti este programat să ajungă pe 5 decembrie 2023 şi să înceapă pregătirile din partea furnizorului în vederea livrării oficiale către ARF”, a transmis instituţia.
În prima etapă, după testele statice, trenul va efectua o serie de teste dinamice, pe Inelul de la Făurei al AFER şi pe reţeaua feroviară publică.
După finalizarea tuturor acestor etape şi atingerea momentului în care ARF poate prelua trenul, inclusiv pentru circulaţia cu călători în siguranţă, trenul va fi pus în circulaţie de către CFR Călători, câştigătorul licitaţiei pentru primul contract de servicii publice de transport feroviar de călători atribuit competitiv.
Transport
Umbrarescu a terminat un lot din autostrada de centura a Bucurestiului cu 7 luni mai devreme. Maine e inaugurarea

Lotul 2 al Autostrăzii București Nord ar urma să fie deschis miercuri ora 14 00 sau 15 00, potrivit surselor Economedia.
Deși UMB a terminat lucrarea cu 7 luni înainte de termen, din cei 19 kilometri al lotului dintre DN 1 și DN 2 se va putea circula doar pe 10 kilometri între DN 1 (zona Corbeanca) și Autostrada A 3 București-Ploiești pentru că nu se asigură descărcarea în DN 2, nodul rutier fiind pe lotul 3 Afumați-Pantelimon, deocamdată în etapa de proiectare în cadrul contractului semnat cu un constructor din China. Oficialii din Transporturi au promis că de la sfârșitul anului viitor se va realiza conexiunea și cu DN 2, chinezii urmând să înceapă la primăvară lucrările pentru tronsonul de 2 kilometri lipsă.
Vineri, 24 noiembrie, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a dat asigurări că lotul UMB va fi deschis săptămâna aceasta, dar nu joi, 30 noiembrie sau vineri, 1 decembrie, Ziua Națională când sunt zile libere și festivități specifice.
Transport
UTIL: Linia de autobuz 783 devine linia 100 şi va asigura o legătură directă între centrul Bucureştiului şi Aeroportul Internaţional Otopeni

Linia de autobuz 783 devine linia 100 şi va asigura o legătură directă între centrul Bucureştiului şi Aeroportul Internaţional Otopeni, din 2 decembrie 2023, informează Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI).
Linia 100 va avea o frecvenţă de 15 minute pe timpul zilei, va opera pe acelaşi traseu, având mai puţine staţii.
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov a dispus înfiinţarea acestei linii ca urmare a numeroaselor sugestii primite din partea publicului, dar şi a datelor culese în teren. Autobuzele liniei 100 vor opri în doar nouă staţii, unde sunt principalele puncte de legătură cu alte linii importante: Piaţa Unirii, Universitate, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Piaţa Presei, Aeroport Băneasa, Primăria Otopeni, Aeroport Henri Coandă (Plecări), Aeroport Henri Coandă (Sosiri).
Pe sensul spre Piaţa Unirii vor fi efectuate opriri în staţiile: Aeroport Henri Coandă, Primăria Otopeni, Aeroport Băneasa, Piaţa Presei, Piaţa Victoriei, Piaţa Romană, Piaţa 21 Decembrie 1989, Piaţa Unirii.
Linia 100 va funcţiona 24 de ore din 24, iar intervalul de succedare între vehicule va fi de 15 minute pe timp de zi şi 30 de minute pe timp de noapte.
Totodată, pentru a le oferi tuturor călătorilor mai multe posibilităţi de transport, TPBI a decis ca, tot din data de 2 decembrie, traseul liniei de autobuz 442 să fie modificat, cu trecere pe la Aeroportul „Henri Coandă”.
Aşadar, autobuzele liniei 442 vor circula pe traseul: terminal „Therme Bucureşti”, DN1, Centrul comercial Baloteşti, DN1, Otopeni, Bd. Aeroportului, staţia „Aeroport Henri Coandă Sosiri”, Bd. Aeroportului, DN1, Sos. Bucureşti-Ploieşti, Bd. Mărăşti, terminal „Piaţa Presei”, cu întoarcere pe Bd. Mărăşti, Sos. Bucureşti-Ploieşti, DN1, Otopeni, staţia „Aeroport Henri Coandă Plecări”, Bd. Aeroportului, DN1, Baloteşti, terminal „Therme Bucureşti”.
În plus, parcul de vehicule al liniei 442 va fi suplimentat, acestea fiind programate să circule la un interval de succedare de 20 de minute la orele de vârf.
- Sectorul 6o săptămână in urma
Achizitiile din primaria lui Ciprian Ciucu sub lupa DNA! De ce-l sustine Ciucu pe Gadiuta, exclus din USR, fara atributii?
- Imobiliare2 săptămâni in urma
ANALIZĂ: Piața imobiliară a Bucureștiului se prăbușește. Efectele economice sunt mai grave decât se bănuia
- Mondeno săptămână in urma
Cine moștenește averea actriței Rona Hartner?
- Bucuresti2 săptămâni in urma
Cutremur in Jandarmeria Romana dupa ce o angajată a fost prinsă cu droguri în poșetă
- Bucuresti2 săptămâni in urma
Clanul interlop care a speriat Bucurestiul saltat de mascati. A fost luat pe sus și Nuredin Beinur, cunoscut drept „Spaima Litoralului”
- Politica2 săptămâni in urma
Nicușor Dan nu se trezește nici în ultima clipă: Decât să muncească mai bine dă Primăria Capitalei PSD-ului și Gabrielei Firea
- Stiri Bucuresti actualitate2 săptămâni in urma
Lucrurile au scăpat de sub control în București: Un șofer beat a vrut treacă cu mașina peste polițiști
- Timp liber2 săptămâni in urma
Premieră: Muzeul Antipa propune publicului o nouă experiență de vizitare interactivă