Intra in contact cu noi

Bucuresti

Primarul Nicuşor Dan: PMB a plătit exproprierile pentru lărgirea la trei benzi pe sens a străzii Iuliu Haţieganu

Publicat cu

pe

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că a plătit exproprierile pentru continuarea lucrărilor la Străpungerea B-dul Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu – Intersecţie Calea Vitan Bârzeşti, etapa a II-a.

Astfel, 10,3 milioane lei vor ajunge în contul de afectaţiune specială, la dispoziţia celor 16 proprietari ai imobilelor situate pe strada Iuliu Haţieganu, acolo unde au fost fost necesare exproprierile, potrivit Agerpres.

„Execuţia proiectului presupune lărgirea la trei benzi pe sens a străzii Iuliu Haţieganu, între pasajul peste Dâmboviţa şi Calea Vitan, pe o lungime de 1,3 kilometri. Această arteră va crea o legătură între sudul şi estul Capitalei, fluidizând traficul între cartierele din sectoarele 3 şi 4. De asemenea, vor fi amenajate trotuarele, se va moderniza şi extinde sistemul de iluminat public, se vor devia/reloca reţelele de utilităţi existente şi se vor face lucrări de semaforizare”, scrie Nicuşor Dan, pe Facebook.

Reclama

El menţionează că toate aceste lucrări vor contribui la „creşterea siguranţei traficului auto şi pietonal şi a vitezei medii de deplasare, la diminuarea efectelor poluării aerului, precum şi la reducerea timpului de staţionare” în trafic.

Proiectul este realizat în parteneriat cu Primăria Sectorului 3 şi Primăria Sectorului 4. Primăria Capitalei finanţează exproprierile, iar primăriile celor două sectoare asigură execuţia lucrărilor, precizează Nicuşor Dan.

Reclama

Bucuresti

Statele Unite ale Americii deschid la București o Unitate de Investigaţii Criminale Transfrontaliere: Va monitoriza toata Europa de sud-est

Publicat cu

pe

Guvernul a supus aprobării un memorandum pentru iniţierea negocierilor în vederea înfiinţării în România a unei Unităţi de Investigaţii Criminale Transfrontaliere (TCIU).

Unitatea – ce va lua fiinţă după crearea cadrului juridic necesar – va constitui un hub în cadrul căruia va putea fi monitorizată întreaga regiune sud-est europeană, cu scopul de a diminua fenomenul infracţional care se manifestă în zonă.

Obiectivul TCIU îl reprezintă destructurarea organizaţiilor criminale, pe baza eforturilor comune ale echipelor operative care acţionează în vederea arestării şi incriminării infractorilor şi prin facilitarea schimbului de informaţii şi derularea investigaţiilor bilaterale pentru infracţiuni care au legătură cu România, cu SUA şi şi cu alte state din regiunea sud-est europeană.

Reclama

„Activitatea care se va derula în Centru va contribui foarte mult la consolidarea cooperării în domeniul combaterii traficului de droguri, traficului de persoane, fraudelor financiare, criminalităţii economice, precum şi la intensificarea schimbului de date cu autorităţile americane privind migraţia ilegală. Sunt convins că acest Centru va contribui la soluţionarea unui număr mult mai mare de cazuri de criminalitate transfrontalieră şi va fi un adevărat HUB pentru cooperarea cu statele vecine’, a declarat ministrul afacerilor interne, Lucian Bode.

Continua sa citesti

Bucuresti

VIDEO-Explozie intr-o benzinarie din Pantelimon: Un mort si un ranit grav, dupa ce o masina alimentata cu GPL a sarit in aer

Publicat cu

pe

Accident teribil într-o benzinărie. O mașină a explodat în timp ce era alimentată cu GPL, în județul Ilfov, duminică dimineață. Din păcate, sunt două victime, una dintre ele a murit. 
 
O explozie neurmată de incendiu s-a produs duminică dimineață în orașul Pantelimon, la stația de alimentare CNG din Bulevardul Biruinței 89.
Potrivit primelor informații, o butelie CNG a unui autoturism a explodat în momentul alimentării.
Circulația este blocată în zonă.
Zeci de mașini de mașini de poliție, SMURD și pompieri intervin la fața locului.
Din păcate, o persoană a murit și o alta este rănită și a fost transportată la spital.
Șoferul autoturismului este în viață, s-a ales cu răni ușoare.
Angajatul stației de alimentare a murit. Acesta avea 26 de ani.
Totul s-a petrecut duminică dimineață, în jurul orei 05:35 am fost solicitați să intervenim la o stație CNG din localitatea Pantelimon, jud. Ilfov, a anunțat ISU Ilfov.

La data de 21 mai a.c., în jurul orei 5:26, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, într-o stație de alimentare carburant GNC,  din Pantelimon, în timp ce se efectua alimentarea unui autoturism cu GNC, butelia acestuia ar fi explodat. 

Imediat la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție din orașul Pantelimon și Voluntari, pompieri militari și SMURD, pentru efectuarea activităților din competență.

Reclama

Au fost luate măsuri de delimitare și conservare a locului faptei.

În cauză a rezultat rănirea  șoferului autoturismului, un bărbat de 42 de ani,  precum și decesul operatorului stației GNC, un bărbat,  în vârstă de 26 de ani.

La fața locului s-a prezentat un echipaj din cadrul Serviciului de Medicină Legală Ilfov, care a ridicat trupul neînsuflețit.

Reclama

Bărbatul rănit a fost transportat de către echipajul SMURD, la un spital din București, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Continua sa citesti

Bucuresti

Nicusor Dan anunţă că a fost lansată licitaţia pentru proiectarea şi execuţia reabilitării liniei 5 de tramvai

Publicat cu

pe

Primarul Nicuşor Dan invită companiile interesate să participe la acest proiect despre care afirmă că este important pentru transportul public din Bucureşti, informează News.ro.

”Vom reabilita linia 5 de tramvai. Am lansat în SEAP licitaţia pentru proiectarea şi execuţia reabilitării liniei 5, parte a obiectivului de investiţii „Reabilitarea sistemului rutier pe Str. Barbu Văcărescu şi Str. Căpitan Av. Alexandru Şerbănescu de la Şos. Ştefan cel Mare la Pod Băneasa””, a scris pe Facebook primarul Capitalei.

Conform edilului, pentru reabilitare, se vor executa lucrări la calea de rulare, peroane, reţeaua de contact, substaţia de tracţiune Nordului, sistemul de iluminat public.

Totodată, vor fi şi lucrări de relocare semaforizare pe Bdul Barbu Văcărescu şi str. Alexandru Şerbănescu, precum şi lucrări la reţelele edilitare.

Continua sa citesti
Reclama
Stirile Zilei7 ore in urma

Au inceput forajele in zona parcului Cismigiu pentru noua magistrala de metrou M5

Pasionații de infrastructură au postat miercuri imagini cu începerea forajelor pentru studiul geotehnic necesar construirii secțiunii Eroilor – Piața Iancului...

Bucuresti7 ore in urma

Statele Unite ale Americii deschid la București o Unitate de Investigaţii Criminale Transfrontaliere: Va monitoriza toata Europa de sud-est

Guvernul a supus aprobării un memorandum pentru iniţierea negocierilor în vederea înfiinţării în România a unei Unităţi de Investigaţii Criminale...

Politica23 de ore in urma

Ciucu, mesaj pentru Nicușor Dan: Aveți ceva personal cu mine, mă sabotaţi, deşi v-am protejat mandatul când eram preşedintele PNL Bucureşti?

Primarul Sectorului 6 Ciprian Ciucu a lansat miercuri, pe Facebook, la adresa primarului Capitalei, Nicușor Dan, cele mai apăsate critici pe care le-a...

Politica2 zile in urma

Cel mai înalt for academic a eliminat orice suspiciune: Ministrul Bode nu a plagiat!

După ce mai multe luni la rând am văzut pe toate canalele linșaje la adresa ministrului Bode, astăzi cel mai...

Sectorul 63 zile in urma

Primarul Ciprian Ciucu: finanțare de 82 de milioane pentru dotarea tuturor unităților de învățământ din Sectorul 6

Primarul Ciprian Ciucu anunță obținerea unei finanțări din fonduri europene în valoare de aproape 82 de milioane de lei pentru...

Sectorul 43 zile in urma

Pericol public: 139 de vehicule agabaritice oprite sa intre in Pasajul Unirii doar în acest an

Apel public la respectarea regulilor de circulație din zona Pasajului Unirii! 139 de vehicule agabaritice au fost oprite doar în...

Reclama

La mare cautare

%d blogeri au apreciat: