Acasă Bucuresti Primarul Nicusor Dan: ”O să depunem un proiect de 50 de milioane...

Primarul Nicusor Dan: ”O să depunem un proiect de 50 de milioane de lei pentru înlocuirea a 28.000 de becuri”

80

Municipalitatea va depune un proiect la Administraţia Fondului de Mediu, pentru a obţine finanţare în vederea înlocuirii a 28.000 de becuri şi a implementării unui sistem de telegestiune pentru scăderea consumului de energie electrică, a informat, luni, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, potrivit Agerpres.

El a mai precizat, într-o conferinţă de presă, că în Capitală urmează să fie montate 40 de staţii de încărcare pentru maşinile electrice şi se va solicita finanţare pentru alte 40.

„Pe zona de energie, o să fie un apel de proiecte luna viitoare la Administraţia Fondului de Mediu, o să depunem un proiect de 50 de milioane de lei pentru înlocuirea a 28.000 de becuri, ceea ce va însemna înlocuirea cu LED şi cu un sistem de telegestiune, ceea ce va însemna ulterior o reducere a facturii şi a consumului de energie electrică. Pentru maşinile electrice avem toate procedurile parcurse şi vom monta 40 de staţii de încărcare. Pentru alte 40 de staţii de încărcare aşteptăm lansarea proiectului de la Administraţia Fondului de Mediu pentru a obţine bani pentru acestea”, a anunţat edilul general.

Pe de altă parte, Nicuşor Dan a menţionat că, pentru proiectul de epurare a apelor uzate, incineratorul de la Glina este realizat în proporţie de 98%. Pentru cea de-a doua staţie de epurare, stadiul de realizare a lucrărilor este 60%.

„Fiecare din acestea o să fie finalizate până la sfârşitul anului 2023, când trebuie să le finalizăm. Stăm mai prost la caseta de sub Dâmboviţa, care are patru tronsoane. Pentru prima jumătate, de la Lacul Morii până la Vitan, avem proiectarea terminată, am putea începe execuţia, sunt probleme contractuale, aşa cum am spus, din cauza diferenţei între preţul contractului, aşa cum a fost acordat în urmă cu mulţi ani şi situaţia reală a preţurilor materialelor. Este o discuţie în curs cu executantul. Pe sfertul de la Vitan la Popeşti, contractul a fost denunţat, avem o procedură de achiziţie care a fost desfăşurată, un ofertant şi suntem în procedură de evaluare. Pe sfertul de la Popeşti la Glina, lucrările sunt în execuţie. În afară de casete, mai avem colectoare care sunt de-o parte şi de alta a Dâmboviţei. Aici stăm mult mai bine, aceste colectoare au fost împărţite în 21 de tronsoane şi avem executate 19 din cele 21”, a completat primarul general.

<