Intra in contact cu noi

Bucuresti

Primarul Bucurestiului pe santierul Prelungirea Ghencea: „Pentru acest tronson II termenul de finalizare este vara aceasta”

Publicat cu

pe

Tronsonul II al lucrărilor la Prelungirea Ghencea, cuprins între str. Braşov şi str. Râul Doamnei, are ca termen de finalizare vara aceasta, iar proiectul în ansamblul său urmează să fie finalizat peste doi ani şi jumătate, transmite primarul general, Nicuşor Dan.

El a vizitat joi stadiul lucărilor care vizează lărgirea străzii Prelungirea Ghencea.

„Pentru acest tronson II termenul este vara aceasta, pentru tronsonul I, termenul este: pentru jumătatea dreapta – sfârşitul anului, pentru jumătatea stângă – jumătatea anului viitor. Ce este important este că sunt patru benzi pe aceste tronsoane. (…) Termenul de finalizare a întregii lucrări este doi ani şi jumătate din momentul acesta, dar mult mai repede o să fie patru benzi provizorii”, a arătat edilul, într-o înregistare video postată pe Facebook.

El a menţionat că în prezent se lucrează la schimbarea reţelelor de utilităţi (electricitate, internet, apă, canalizare), urmând ca apoi să se facă trotuarele. Nicuşor Dan a mai precizat că lucrările se vor finaliza etapizat pe diferite zone, dar că „inclusiv în condiţii de şantier” se asigură traficul rutier pe patru benzi de şosea (câte două pe fiecare sens).

Reclama

https://www.facebook.com/watch/?v=1354149598340950

„Cea mai complexă lucrare la acest tip de investiţii este schimbarea reţelelor. Pentru tronsonul II, toate reţelele – mai puţin apă, canal – s-au schimbat. Acum suntem în faza în care se pun trotuarele. După ce aceste trotuare vor fi integral puse pe această lungime, pe trotuarul existent se vor face săpături pentru reţelele de apă şi canal. E important că în tot acest timp sunt patru benzi pentru circulaţie. Se circulă şi pe tronsonul viitoarei linii de tramvai. În faţa noastră este tronsonul I – cel dintre punctul de întoarcere al liniei de tramvai 41 şi str. Braşov – acolo au început lucrările pe partea dreaptă, înspre oraş. Acolo se schimbă utilităţile, se asfaltează, vor fi două benzi definitive, după care se mută pe partea stângă unde se vor schimba utilităţile, se fac două benzi definitive şi o să rămână locul pentru linia de tramvai”, a explicat el.

Nicuşor Dan a estimat că există „toate perspectivele” pentru ca activitatea de pe şantier să avanseze „în ritm normal”, după ce Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat hotărârea care vizează continuarea exproprierilor. Municipalitatea urmează să vireze banii pentru exproprieri, iar în luna mai se estimează că vor începe demolările pe terenurile dintre strada Râul Doamnei şi Şoseaua de Centură.

Reclama

„Dificultatea începe de la Râul Doamnei către Şoseaua de Centură. Cu oarecare dificultate, CGMB a votat zilele trecute declanşarea procedurii de expropriere. Avem banii, o să punem banii în cont. Sunt nişte termene legale, după care undeva în luna mai vor începe demolările a tot ce înseamnă tronsonul viitor. Odată ce demolările vor fi terminate, cam în două luni, o să putem să asigurăm patru benzi provizorii, ceea ce va rezolva problema de trafic, astfel încât să putem lucra în linişte la tot ce înseamnă utilităţi şi asfaltări definitive”, a mai precizat Nicuşor Dan.

Directorul Trustului de Clădiri Metropolitane, Cristian Jean Michel Hiver, a precizat că utilităţile vor fi amplasate sub trotuare, astfel încât să nu fie necesară spargerea carosabilului în cazul unor avarii.

„În plus faţă de cele patru benzi provizorii vrem să asigurăm şi un trafic pietonal optim. De aceea ne-am concentrat pe terminarea acestor trotuare. Sub aceste trotuare trec toate utilităţile. În caz de avarii, în viitor, nu se mai sparge strada şi se poate lucra pe trotuar. Lângă trotuar va veni şi pista de biciclete şi vom încerca să asigurăm în permanenţă pe tot şantierul un anumit confort şi siguranţă atât pentru pietoni, cât şi pentru participanţii la trafic”, a spus el. 

Reclama

Bucuresti

Vine vara bine-mi pare! Locurile de joacă din Sectorul 1 se închid! Clotilde Armand nu își asumă…

Publicat cu

pe

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, susține că de luni locurile de joacă din sectorul pe care îl administrează ar putea să se închidă. Decizia vine în urma fondurilor insuficiente pentru mentenanță. Primarul Clotilde Armand a explicat că lipsa banilor este rezultatul tăierilor masive operate de consilierii PSD și PNL în cadrul amendamentelor bugetare. Potrivit lui Clotilde Armand.

Potrivit lui Clotilde Armand, fondurile alocate pentru întreținerea spațiilor verzi și implicit a locurilor de joacă au fost reduse drastic, rămânând doar 20 de milioane de lei dintr-un total inițial de 200-250 milioane de lei.

Această sumă insuficientă a fost deja folosită pentru a plăti facturile restante din decembrie, lăsând bugetul în incapacitatea de a susține serviciile esențiale precum mentenanța locurilor de joacă pentru lunile următoare.

„Locurile de joacă au niște mecanisme, care sunt verificate constant și în momentul în care se desface ceva sau s-a rupt o piesă, vine imediat o echipă care repară, dar cu piesele care aparțin de firma care ne-a pus echipamentul. Adică nu se fac improvizații cu locurile de joacă. Și aceste servicii care sunt nu numai non-stop, dar și cu niște piese de schimb care sunt certificate, adică totul este profesionist.

Dacă nu putem să asigurăm un serviciu profesionist, eu ca primar nu-mi voi asuma că o să am noroc și nu se va rupe jocul respectiv”, a spus edilul.

Primarul a subliniat că, în lipsa unei finanțări adecvate, este imposibil să se asigure o mentenanță profesionistă a locurilor de joacă, subliniind importanța utilizării pieselor de schimb certificate și a serviciilor specializate pentru repararea echipamentelor. În caz contrar, riscul de accidente și deteriorare a structurilor crește, determinând primăria să ia decizia de a închide locurile de joacă începând cu 1 aprilie.

Întrebată despre posibilele soluții, Clotilde Armand a menționat că a propus de mai multe ori o rectificare bugetară pentru a corecta situația, dar consilierii din opoziție au refuzat să voteze în favoarea ei.

Primăria se confruntă deja cu probleme precum lipsa lifturilor, a serviciilor de curățenie și a pazei, iar situația devine din ce în ce mai critică, potrivit hotnews.ro.

sursa: News Bucuresti

Continua sa citesti

Bucuresti

Cât va costa reabilitarea fântânii arteziene „Charles de Gaulle”

Publicat cu

pe

Primăria Capitalei va reabilita fântâna arteziană “Charles de Gaulle”. Un proiect în acest sens a trecut în ședința CGMB, din 31 ianuarie, cu 27 voturi, pentru, scrie Buletin de Bucuresti. Potrivit proiectului de hotărâre, finanțarea va fi făcută din bugetul propriu al Municipiului București prin Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement si se ridică la 7.4 milioane.

Potrivit proiectului de hotărâre, finanțarea va fi făcută din bugetul propriu al Municipiului București prin Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement si se ridică la 7.4 milioane de lei. Durata estimată de execuție este de 24 luni, iar contractul intră în vigoare la data semnării.

Potrivit notei de fundamentare, bazinul fântânii este degradat puternic, iar placările laterale sunt degradate aproape în totalitate. Mozaicul de pe fundul bazinului este stricat, iar instalaţia de pompare a apei este uzată.
Lucrarea de reabilitare presupune, consolidarea cuvei de beton armat; desfacerea straturilor cuvei; placarea pereţilor cuvei cu piatră şi remontarea mozaicului existent restaurat; demolarea integrală a spaţiilor tehnice şi construirea unui spaţiu tehnic complet îngropat, refacerea instalaţiilor aferente obiectivului, inclusiv a sistemului de iluminat. Fântâna face parte din peisagistica Parcului Herăstrău și se află în spatele statuii lui Charles de Gaulle. Bazinul are formă dreptunghiulară, iar pe centru este dispus un mozaic decorat cu forme variate.

În anul 2004, conform plăcii din marmură, amplasată pe latura sudică a bazinului, fântâna a fost reabilitată de Primăria Municipiului București.

Reclama




Parcul Herăstrău a fost amenajat după 1933 şi va purta numele Parcul Naţional Carol al II-lea. Situat în partea opusă parcului Carol, în zona de nord a orașului, noul parc avea o suprafaţă de 60 de ha și un lac cu o suprafaţă de 80 de ha, cuprins între Calea Dorobanţilor, Arcul de Triumf și Vila dr. Minovici. După cel de-al doilea război mondial, parcul Carol al II lea va deveni Parcul de Cultură și Odihnă „I. V. Stalin”, până în 1963.

Începând din anul 2018, Parcul Herăstrău a devenit Parcul Regele Mihai | al României, în urma Hotărârii Consiliului General al Muncipiului Bucureşti de la finele anului 2017.

Reclama




Continua sa citesti

Bucuresti

Bucureștenii au cel mai înalt grad de educație. Cine e pe ultimul loc?

Publicat cu

pe

Conform statisticilor publicate de PeCifre, preluate de la rezultatele Recensământului Populației din 2021, București, Ilfov, Cluj, Timiș și Brașov sunt cele 5 județe/zone cu cel mai înalt grad de educație din România, în această ordine, potrivit Monitorul de Cluj. „Bucureşti, Ilfov, Cluj, Timiş, Brașov.

Clasamentul județelor în funcție de procentajul absolvenților de studii universitare:

Bucureşti 35.14%
Ilfov 25.13%
Cluj 24.60%
Timiş 22.01%
Braşov 20.70%
Constanţa 18.23%
Sibiu 18.02%
Bihor 16.56%
Iaşi 16.12%
Argeş 15.99%
Dolj 15.99%
Hunedoara 15.75%
Arad 15.63%
Prahova 14.82%
Alba 14.43%
Gorj 14.24%
Vâlcea 13.50%
Mureş 13.04%
Maramureş 12.42%
Caraş-Severin 12.39%
Galaţi 12.24%
Sălaj 11.83%
Satu Mare 11.74%
Brăila 11.68%
Mehedinţi 11.26%
Dâmboviţa 11.14%
Harghita 10.86%
Bistriţa-Năsăud 10.81%
Covasna 10.52%
Buzău 10.38%
Neamţ 10.31%
Olt 10.27%
Bacău 10.04%
Suceava 9.96%
Tulcea 9.88%
Vrancea 9.49%
Ialomiţa 8.80%
Teleorman 8.66%
Giurgiu 8.54%
Botoşani 7.90%
Călăraşi 7.35%
Vaslui 7.20%

Continua sa citesti
Reclama
Banio zi in urma

Guvernul iar face manevre pe spatele contribuabililor la buget! Marii producători din industria tutunului, susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor cu nicotină!

BAT și Philip Morris România, mari producători din industria tutunului, susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor cu nicotină și solicită...

Sectorul 1o zi in urma

Surpriză majoră la Sectorul 1! Andrei Florin-Mircea de la Alternativa Dreaptă are 21% în sondaje

Potrivit unui sondaj, dacă duminca viitoare ar avea loc alegeri locale Clotilde Armand (USR PMP FD) ar lua cele mai...

Bucurestio zi in urma

Vine vara bine-mi pare! Locurile de joacă din Sectorul 1 se închid! Clotilde Armand nu își asumă…

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, susține că de luni locurile de joacă din sectorul pe care îl administrează ar putea...

Culturao săptămână in urma

Bucură-te de Zilele Teatrului la Țăndărică

Luna martie este foarte importantă pentru iubitorii de teatru, deoarece cuprinde trei evenimente importante care celebrează această formă de artă,...

Banio săptămână in urma

BAT construiește o companie a viitorului, in care sustenabilitatea are un rol principal!

BAT construiește o companie a viitorului,in care sustenabilitatea are un rol principal iar obiectivele BAT in domeniul sustenabilitatii sunt clare:...

Timp libero săptămână in urma

Avertizări meteo de vreme rea in Bucuresti

ANM a emis, marţi, o informare de vreme rea, cu precipitaţii slabe, dar şi ninsori la munte, însoţite de rafale...

Reclama

La mare cautare