Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a dispus continuarea proiectului “Copiii noștri, în siguranță”, prin care elevii din clasele I-IV primesc ceasuri de monitorizare a locației, care au sistem integrat în dispeceratul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 5. Proiectul a încetat în toamna lui 2020, odată cu încetarea perioadei contractuale cu operatorul de telefonie mobilă.

<

Dispozitivele mobile (smartwatch-uri), pe lângă funcțiile de localizare GPS și apelare/ recepționare covorbiri telefonice în sistem GSM, sunt dotate cu un buton de panică SOS care poate fi acționat de către copii, în cazul în care aceștia se află într-o stare de pericol iminent. În momentul acționării butonului SOS, se inițiază un apel telefonic către numărul de telefon (părinte 1) setat ca fiind prima opțiune de contactare în caz de pericol. Odată cu inițierea apelului telefonic, în Dispeceratul Operativ Integrat al Poliției Locale, care monitorizează în permanență datele transmise, se declanșează o primă alarmă care indică faptul că un utilizator a acționat butonul de panică precum și locația exactă unde se află acesta. Dacă părintele confirmă prin intermediul aplicației că minorul se află într-o stare de pericol iminent, dispeceratul de serviciu dispune deplasarea de urgență a celui mai apropiat echipaj de Poliție Locală de locul unde este localizat copilul.

La nivel de sector au fost achiziționate 5.622 de smartwatch-uri, în valoare de 316 lei bucata, fără TVA, pentru elevii ai căror părinți au solicitat aceste dispozitive. Dintre acestea, 1.870 au fost returnate către unitățile de învățământ pe perioada stării de urgență/ alertă.

Transparenta face diferenta