Intra in contact cu noi

Transport

Primaria Capitalei cumpara 200 de troleibuze noi, din fonduri nerambursabile

Publicat cu

pe

Un studiu de oportunitate privind achiziţionarea a 200 de troleibuze noi, cu o autonomie de minim 20 de kilometri, cu aproape 130 de milioane de euro fără TVA, se regăseşte pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General a Municipiului Bucureşti (CGMB) de joi, transmite Agerpres.

Studiul de oportunitate propune achiziţionarea a 200 de troleibuze noi, cu autonomie de minim 20 de kilometri. Este vorba despre 100 de troleibuze cu lungimea de 12 metri şi 100 de astfel de vehicule de 18 metri, pentru a putea asigura funcţionalitatea la capacitate de 100% a liniilor existente de troleibuz şi a unei rezerve, în cazul unor defecte pe traseu sau a unei necesităţi de suplimentare, în caz de forţă majoră/evenimente speciale, prevede proiectul de hotărâre.

Valoarea estimată de achiziţie a unui troleibuz de 12 metri este de 590.000 de euro fără TVA, iar a unuia de 18 metri – 680.000 de euro fără TVA.

Proiectul de hotărâre menţionează drept posibile surse de finanţare nerambursabilă pentru achiziţia vehiculelor noi Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi Programul Operaţional Regional Bucureşti-Ilfov 2021-2027.

Reclama

Proiectul e separat de contractul semnat în decembrie 2018 pentru alte 100 de troleibuze, cumpărate cu fonduri europene prin Administraţia Fondului pentru Mediu,

Transport

Cum arata cel mai murdar autobuz care circula prin Bucuresti

Publicat cu

pe

„Așa arata un autobuz de pe linia 222 cu care am circulat astăzi”, scrie Ema Epure Oprea și publică, pe grupul de Facebook „Reclamații STB (fost RATB) București”, imagini care descriu foarte, foarte bine exact ce vrea să spună doamna, informează b365.ro.

Acest autobuz de pe linia STB 222 inspiră faptul că interiorul său n-a mai văzut lumina zilei de câteva anotimpuri. N-a văzut lumina zilei, deși e dotat cu geamuri.

Teoretic, mijloacele de transport în comun ale STB trebuie să iasă pe trasee, din garaje, spălate, aranjate, dichisite, adică perfect pregătite pentru călătorii plătitori de bilete și abonamente. Practic, se poate întâmpla și așa ceva: praf și noroi uscat din cap până-n picioare.

În final, doza de comentarii amuzate și amuzante ale bucureștenilonu a întârziat să apară: “Ăsta merge pe cărbuni?!?

Reclama
Continua sa citesti

Transport

Treaba de mantuiala inaugurata cu mare fast: Pasajul Domnești are deja crăpături. ”Au receptionat niste rebuturi!”

Publicat cu

pe

Pasajul Domnești are deja crăpături în structură deși a fost inaugurat de puțin timp. Anca Alexandrescu a arătat, în emisiunea Culisele Statului Paralel, la Realitatea PLUS, imagini în care se pot vedea fisurile apărute la pasaj.
 

„Pasajul Domnești. Panourile laterale sunt pline de crăpături. Vă aduceți aminte de cum s-au împăunat, ce s-au lăudat… au pus garduri de metal și le chituiesc să acopere crăpăturile, având în vedere că lucrarea abia a fost dată în folosință. Să iasă CNAIR să explice ce e cu ele.

Văd că au încercat să le “cârpească”. Abia l-au inaugurat și deja sunt crăpături. Aud ca vor să le vopsească, să nu se mai vadă. Păi, domnule Grindeanu, poate luați modelul de la prietenul Arsene de la Lutca. Le îmbrăcați în polistiren și le vopsiți. Și poate îi chemați să facă lucrarea pe prietenii de la Cluj, ăia din gașca lui Ioan Rus, DP Consult! Domnul acela care a fost la CNAIR, a făcut “centura de diamant” de la Cluj cu 150 de milioane de euro, care s-a surpat de câteva ori”, a spus Anca Alexandrescu.

Mihai Belu: „Au recepționat niște rebuturi. Noi am plătit unele de calitate, dar ei au luat unele la 2 cenți din China”.

Dorin Iacob: E vizunea artistului. Doamne ferește. Sunt niște panouri de zidărie aparent. Țara lucrului bine făcut”.

Reclama
Continua sa citesti

Transport

Bucurestiul se modernizeaza: Noile tramavaie au fost omologate și sunt gata să iasă pe traseu

Publicat cu

pe

Tramvaiele Astra pentru București sunt omologate, a răspuns Autoritatea Feroviară Română (AFER) la solicitarea în acest sens făcută de Primăria Capitalei. În aceste condiții, recepționarea tramvaielor nu mai are niciun motiv să fie amânată, așa că pe 1 Decembrie bucureștenii vor putea circula cu noile mijloace de transport, anunță newsweek.ro.

La finele săptămânii trecute, Primăria Municipiului București a cerut AFER un răspuns cu „celeritate”, „fără echivoc” privind cele două certificate de omologare ale tramvaielor Astra Imperio Metropolitan.

”În temeiul HG 626/1998, cu modificările și completările ulterioare, AFER efectuează omologarea tehnică a vehiculelor de transport urban pe șine. În cazul , comisia de omologare a decis omologarea tehnică de fabricație, respectiv omologarea tehnică de tip a produsului critic mai sus menționat, încheind Raportul nr. 3002/182/05.05.2020, în baza solicitării nr. 3008/128.12.03.2020, pentru reomologarea produsului critic , după expirarea termenului de valabilitate a certificatului de omologare tehnică de fabricație, cu schimbarea denumirii în . În cadrul anexelor la certificatele de omologare tehnică menționate, sunt enumerate modelele de tramvaie care au fost omologate, în funcție de numărul de module solicitat de client, în care se regăsește și tramvaiul cu 4 module (sublin.ns.)”, se arată în răspunsul trimis de AFER către Ion Victor Tărtăcuță, directorul executiv al Direcției Transporturi din cadrul Primăriei Municipiului București, relatează clubferoviar.ro.

Noile garnituri ar trebui să circule pe liniile 1, 10, 21, 25, 32, 40, 41 şi 55. Nicușor Dan a declarat în iunie, la sosirea primei garnituri, că primele trenuri vor circula pe linia 41.

Garniturile Astra Imperio Metropolitan au 36 de metri lungime, podeaua complet coborâtă, cinci uşi duble şi sunt dotate cu aer condiţionat. Capacitatea este de 220 de călători, din care minim 56 pe scaune, plus o platformă rabatabilă sau culisantă cu acţionare manuală pentru persoanele cu dizabilităţi, care folosesc scaun cu rotile.

Continua sa citesti

La mare cautare