Intra in contact cu noi

Politica

Presedintele Iohannis si-a lansat campania de strangere de semnaturi pentru alegerile prezidentiale

Publicat cu

pe

PNL a început sâmbătă campania de strângere de semnături pentru candidatura lui Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale

Preşedintele Klaus Iohannis a mers, sâmbătă, în Piaţa Universităţii la campania de strângere de semnături pentru susţinerea candidaturii sale la alegerile prezidenţiale.
Campania a fost lansată de Partidul Naţional Liberal.
“Am început împreună cu PNL campania de strângere de semnături. Foarte multă lume şi sunt bucuros că începem cu dreptul această acţiune. Sper să vină cât mai mulţi români şi să semneze pentru candidatura mea. Am nevoie de acest semnal din partea românilor, vreau să continuăm împreună. Este important în acest moment să subliniez ‘împreună’, fiindcă împreună trebuie să reconfigurăm statul român. PSD a dus România aproape de eşec. Este clar: aşa nu se mai poate, trebuie să reconstruim aproape tot. Suntem dispuşi, sunt dispus, ştiu cum trebuie să facem şi sunt convins că după alegerile parlamentare, fie la termen sau poate chiar anticipate, voi coagula o echipă puternică din PNL, din alte partide de Opoziţie, cu care să începem să facem România normală, să facem România bine”, a susţinut Iohannis în mijlocul susţinătorilor.
În Piaţa Universităţii se află liderul PNL, Ludovic Orban, europarlamentarul Rareş Bogdan, preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, preşedinţii organizaţiilor de sector din Capitală, alţi lideri ai partidului, dar şi voluntari.

Sunt peste o sută de persoane în zonă, cu bannere pe care sunt inscripţionate mesajele “Pentru o Românie normală” şi “Iohannis, preşedintele meu”.
Campania de strângere de semnături pentru candidatura lui Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale începe sâmbătă, la ora 11.00, în Piaţa Universităţii.
La lansare vor fi prezenţi şi vor susţine declaraţii de presă preşedintele PNL, Ludovic Orban, prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, secretarul general, Robert Sighiartău, preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, precum şi preşedinţii filialelor de sector ale PNL.
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi, la Consiliul Naţional al PNL, unde a susţinut un discurs în care a atacat dur PSD şi a susţinut că va construi o nouă majoritate în urma votului dat de oameni la alegerile parlamentare, fie la termen, fie anticipate, spunând că „PSD trebuie să plece” şi că el îşi asumă ca obiectiv naţional viziunea unei Românii funcţionale, normale.
Conform legii, candidaţii la alegerile prezidenţiale trebuie să depună la Biroul Electoral şi listele cu semnăturile a cel puţin 200.000 de persoane.
Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat că liberalii îşi propun să strângă cel puţin 2 milioane de semnături pentru candidatura lui Klaus Iohannis.

Sursa: News.ro
Reclama

Politica

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Publicat cu

pe

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR!

Astfel, după reușita Alternativei Drepte de a se înscrie cu liste complete în competiția pentru europarlamentare s-a produs o nouă mutare politică în cadrul partidului condus de Adela Marza (Președinte) și Mircea Andrei (Secretar General). Astfel, senatorul Adrian Costea, care reprezintă județul Ialomița, a părăsit formațiunea AUR și s-a înscris in Partidul Alternativa Dreapta.

”Voi rămâne mereu constant liniei politice conservatoare, de promovare a identității naționale și a valorilor fundamentale ale poporului român. Opțiunea mea este pentru Partidul Alternativa Dreaptă deoarece acesta este un Autentic partid conservator și de dreapta.”
Deputatul AUR Enachi Raisa şi-a anunţat în plenul Camerei Deputaţilor demisia din partid, ea precizând că va activa ca independent. „Vă anunţ că de astăzi îmi dau demisia şi nu mai fac parte din grupul AUR. Voi activa ca deputat independent”, a spus deputatul în şedinţa plenului Camerei Deputaţilor.

Reclama
Continua sa citesti

Politica

Președintele PMP Cristian Diaconescu sprijină candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1

Publicat cu

pe

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, și Rizia Tudorache, secretar general al PMP, au anunțat, în cadrul evenimentului de lansare a candidaților Partidului Alternativa Dreaptă pentru alegerile din 2024, că PMP susține candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1.

În fața sutelor de simpatizanți și membrii AD, prezenți la eveniment, avocatul Mircea Florin-Andrei și-a lansat programul de candidatură la Primăria sectorului 1 și a dat un mesaj clar:

,,Inima Sectorului 1 a încetat să bată astăzi! Am vorbit în ultimul an cu mii de oameni, care sunt disperați să scape de Clotilde Armand. Voi intra în această competiție electorală cu bucurie, sunt pregătit să mă lupt pentru a scăpa Sectorul 1 de umilința la care ne-a supus Clotilde Armand. Și cu ocazia acestui eveniment public, vreau să-i spun doamnei primar un singur lucru: orice candidat e mai bun decât dumneavoastră!’’

Tot astăzi, Partidul Alternativa Dreaptă a anunțat și lista candidaților pentru alegerile europarlamentare, listă deschisă de Adela Mârza, președintele partidului.

Partidul Alternativa Dreaptă este singurul partid din România afiliat Grupului European al Conservatorilor și Reformiștilor- ECR- condus, în calitate de președinte, de Giorgia Meloni, premierul Italiei.

Continua sa citesti

Politica

Văzând că nu au candidat la primăria Capitalei, liberalii insistă cu oferta pentru Nicușor Dan

Publicat cu

pe

PNL îşi păstrează oferta pentru Nicuşor Dan să vină în partid, pentru o susţinere a unui nou mandat la Primăria Capitalei, au precizat surse politice.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a discutat în ultima vreme cu primarul Capitalei, reiterând propunerea PNL ca acesta să se înscrie în PNL pentru a fi susţinut la alegerile locale din 2024. Potrivit surselor, primarul a transmis că se gândeşte.

PNL vrea să aibă propriul candidat la alegerile locale pentru Primăria Generală şi nu să susţină un candidat independent.

Liberalii îşi fac calcule privind alegerile locale pe Bucureşti, considerând că au şanse mari să câştige trei primării de sector, respectiv sectorul 6, sectorul 1 şi sectorul 2.

Continua sa citesti
Reclama
Bani5 zile in urma

Fără țigări minorilor! BAT și ANPC promovează comerțul responsabil cu țigări!

BAT in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), demareaza luna aceasta campania anuala „Alege Asumat un Comportament Comercial...

Bucuresti5 zile in urma

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa...

Politicao săptămână in urma

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR! Astfel, după reușita Alternativei Drepte...

Bucurestio săptămână in urma

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut...

Bucuresti2 săptămâni in urma

Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!

Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Nici pentru profesori, nici pentru elevi sau părinții lor. Poliția...

Bucuresti3 săptămâni in urma

Salarii mărite la Primăria Capitalei! Cine sunt fericiții câștigători?

Consilierii generali au adoptat, astăzi, un proiect de hotărâre privind majorarea salariilor angajaților Primăriei Capitalei și ai instituțiilor subordonate acesteia....

Reclama

La mare cautare