Intra in contact cu noi

Sanatate

Premiera: Facultatea de Medicina din Bucuresti organizeaza admiterea pe Arena Nationala

Publicat cu

pe

Pandemia schimbă regulile după care se fac înscrierile și admiterile la facultate. Examene se vor ține online sau pe stadion. Depunerea dosarului se va face în format electronic, iar actele în original vor fi aduse abia când situația o va permite. 

Arena Națională ar putea deveni amfiteatru pentru o zi. În 26 iulie, viitorii doctori sunt așteptați să susțină examenul de admitere la Facultatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, din Capitală.

Viorel Jinga – rector UMF Carol Davila: „Deși situația epidemiologică este dificilă, noi încercăm să păstrăm tradiția de a da examenul cu prezența absolvenților și a candidaților la această admitere. Totul este imprevizibil. Noi trebuie să fim flexibili pentru a ne adapta la condițiile respective”.

Reclama

Anul acesta, la Universitatea de Medicină și Farmacie din București sunt scoase 1.450 de locuri: Facultatea de Medicină – 700 de locuri buget și 150 de locuri taxă,
Facultatea de Medicină Dentară – 190 de locuri buget și 100 de locuri taxă, Facultatea de Moașe și Asistență Medicală – 170 de locuri și Facultatea de Farmacie – 140 de locuri

Majoritatea facultăților vor organiza admiterea de anul acesta online. La Academia de Studii Economice din Capitală s-a stabilit deja calendarul înscrierilor.

Nicolae Istudor – rector ASE: „La licență începem cu 13 iulie, în perioada 13-17, după care urmează programele de masterat 22-24 iulie și în 9-11 iulie începem admiterea la doctorat”. 

Reclama

Nu doar regulile după care se fac înscrierile și examenele de admitere la facultăți se vor schimba din cauza pandemiei de COVID-19. Reprezentanții universităților anunță că vor lua măsuri și în privința cazării studenților la cămine.

Nicolae Istudor – rector ASE: „Am aprobat o reducere a numărului de locuri în cameră, dar suntem în discuție cu reprezentanții studenților să putem să mai facem și încă o reducere. Adică ne gândim să nu mai existe paturi suprapuse, să fie maximum 3 paturi în cameră acolo unde avem și să respectăm condițiile de autorizare. E o problemă și vă spun de ce e o problemă – noi avem foarte multe cereri de cazare. Nu satisfacem toate cererile de cazare”.

Dar până la examenele de admitere la facultate, elevii de clasa a XII-a au de susținut examenul de bacalaureat, care va începe pe 22 iunie. Notele obținute vor conta și în acest an la admiterea de la facultăți.

Reclama

Sanatate

Medic: În Bucureşti sunt 8.000 de consumatori de droguri injectabile, în special heroină

Publicat cu

pe

Bogdan Gheorghe, medic la Agenţia Naţională Antidrog a declarat marţi în emisiunea Proiect de Ţară: România, de la Prima News că în Bucureşti sunt 8.000 de consumatori de droguri injectabile, în special heroină. El a atras atenţia că este greu să lupţi cu anumite reţele de socializare, influenceri, care susţinut consumul de anumite substanţe, iar numărul de centre de tratament este destul de mic, la nivelul ţării, anunță news.ro.

Întrebat care sunt difrele la nivelul Bucureştiului privind consumul de droguri, medicul a arătat că ”sunt în jur de 8.000 de consumatori, o estimare a consumatorilor de droguri injectabile, în special heroină.

Reprezentantul Agenţiei Naţionale Antidrog a arătat că ”consumul de drgorui asupra tinerilor mult mai nociv, pentru că sunt în perioada de creştere, de dezvoltare psihică şi fizică şi când îşi administrează astfel de substanţe această dezvoltare poate fi afectată şi pot apărea de multe ori efecte psihice ireversibile”.

„Este cool să consume şi pentru ei este ceva ieşit din tipar”
”Consumul de droguri pare să fie acum la modă, pe timpul meu nu prea erau astfel de substanţe disponibile, sunt multe filme, melodii care deduc. Este cool să consume şi pentru ei este ceva ieşit din tipar. Tinerii se infomează pe internet, ce combinaţii să facă cu alcool şi dealerii ajung aproape de ei, sunt o populaţie vulnerabilă”, a explicat medicul.

Despre fenomen, Bogdan Gheorghe a arătat că ”este puţin mai amplu, pentru că aceste substanţe au devenit mai disponibile”. ”Am avut episodul cu etnobotanicele, promovate de dealer ca substanţe naturale, acele magazine, s-a reuşit să se pună sub control, dar internetul a rămas.

”Este greu să lupţi cu anumite reţele de socializare, influenceri, care susţinut consumul de anumite substanţe, iar numărul de centre de tratament este destul de mic, la nivelul ţării”, a mai spus el, precizând că ”etnobotanicele din punctul lui de vedere sunt mult mai grave decât drogurile traditionale, pentru că nici nu pot să identifice ce tip de substanţe conţin.

El a mai arătat că ”şi părinţii poate sunt o parte a problemei”. ”Şi noi ne confruntăm cu această problemă a părinţilor care nu vor să fie informaţi, e clar că dacă nu sunt informaţi nu vor comunica cu copiii şi vor ascunde această problemă”, a mai spus medicul.

Bogdan Gheorghe a menţionat că şi noi ca ţară ne confruntăm cu lipsa specialiştilor în acest domeniu.

Continua sa citesti

Sanatate

Bucurestenii care vor sa doneze sange pot apela incepand de astazi la Unitatea Mobila de Transport Sange

Publicat cu

pe

Cresterea numarului de donatori de sange din Romania, dar si scaderea timpilor de asteptare pentru pacientii aflati in stare grava in spitalele din tara, sunt principalele beneficii ale celui mai nou proiect al asociatiei Donorium si Centrului de Transfuzie Bucuresti, cu sprijinul OMV Petrom.

Unitatea Mobila de Transport Sange (UMTS) este un vehicul special dotat, care se poate deplasa, pe baza de solicitare, oriunde pe teritoriul Romaniei, pentru a ajuta la prelevarea sangelui si transportarea acestuia in centrele de transfuzii sau acolo unde exista o urgenta majora sau o nevoie rapida de sange. Concret, masina se deplaseaza oriunde exista nevoie de sange, preluat de la centrele de transfuzie, in limita stocului.

„Unitatea Mobila de Transport Sange (UMTS) este o premiera pentru Romania. Masina ne va oferi posibilitatea sa fim mult mai mobili, sa transportam sange acolo unde este nevoie, in conditii de siguranta. Toate acestea vor contribui la cresterea numarului de donatori de sange din Romania, dar si la scaderea timpilor de transport catre spitale, pentru situatii de urgenta. Speram ca intr-un an de zile sa crestem cu aproximativ 10% numarul de donatori de sange fata de cati sunt acum”, declara dr. Doina Gosa, sefa Centrului de Transfuzie Sanguina Bucuresti.

„Sunt foarte multi pacientii care asteapta ca spitalele sa procure necesarul de sange. Toate acestea au ca scop eficientizarea sistemului de transfuzie si redistribuirea sangelui acolo unde este nevoie. Nu este suficient sa mergem sa donam o singura data, pentru ca nevoia de sange este constanta, astfel ca Romania are nevoie permanent de donatori”, declara Dragos Mutascu, presedinte Donorium.

Vara mai putini romani doneaza sange decat de obicei, din cauza vacantelor

In fiecare an, perioada de vara si vacantele duc la scaderea numarului de donatori, iar prin proiecte de genul acesta se incearca si stimularea donarilor de sange in lunile iulie si august. De exemplu la Centrul de Transfuzie Sanguina din Bucuresti, care alimenteaza cu sange toate marile spitale din Capitala, numarul de donatori a scazut cu aproximativ 30% vara trecuta. Ca atare spitalele din tara sunt nevoite sa amane operatii din cauza lipsei de sange. La Iasi de exemplu, la cel mai mare spital din Moldova, se amana aproape zilnic cate doua interventii.

1 din 10 pacienti din spitalele din Romania are nevoie urgenta de sange. Dintr-o singura donare, medicii fac 2 sau 3 unitati de componente de sange.

Romania, pe ultimele locuri din Europa la donare de sange, Austria pe primul loc

Romania se afla pe ultimele locuri in Europa, cu un procent de aproximativ 2% oameni care doneaza periodic, comparativ media europeana de 10%. 37% dintre europeni sunt donatori voluntari de sange. Desi se constata o crestere a acestei tendinte in ultimii ani, statisticile arata ca, in comparatie cu generatiile mai in varsta, tinerii nu sunt atat de interesati de acest lucru. Cei mai multi donatori de sange provin din Austria. Aici, 66% dintre cetateni participa la astfel de actiuni. Printre statele membre cu un procent ridicat de donatori se numara Franta, Grecia si Cipru. La polul opus se pozitioneaza Portugalia (22%), Italia, Polonia, Malta si Suedia.

Ce conditii trebuie sa indeplinesti ca sa poti dona?

varsta cuprinsa in intervalul 18-60 ani
greutate peste 50Kg
puls regulat, 60 -100 batai/minut.
tensiune arteriala sistolica intre 100 si 180 mmHg
sa nu fi suferit in ultimele 6 luni interventii chirurgicale
femeile sa nu fie: insarcinate, in perioada de lauzie, in perioada menstruala
sa nu fi consumat grasimi sau bauturi alcoolice cu cel putin 48 de ore inaintea donarii
sa nu fi sub tratament pentru diferite afectiuni: hipertensiune,boli de inima,boli renale,boli psihice,boli hepatice,boli endocrine

In plus trebuie sa fii cetatean roman cu domiciliul in Romania sau orice cetatean al Uniunii Europene care are resedinta in Romania, in deplina stare de sanatate.

Continua sa citesti

Sanatate

Nicuşor Dan: Vom investi alte 2 milioane de euro anul acesta pentru extinderea programului de digitalizare a procedurilor medicale, la alte 6 unităţi medicale

Publicat cu

pe

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan afirmă vineri că a asistat împreună cu viceprimarul Capitalei, Horia Tomescu, la o demonstraţie a modului în care funcţionează procesul de digitalizare a procedurilor medicale la Spitalul de Boli Cronice „Sf. Luca”, unul din spitalele administrate de Primăria Capitalei.

Primarul anunţă că până în prezent acest sistem s-a implementat în 4 din cele 19 unităţi medicale, iar suma alocată, prin ASSMB, a fost de 1,5 milioane de euro, şi vor investi alte 2 milioane de euro anul acesta pentru extinderea programului la alte 6 unităţi medicale.

”Am asistat împreună cu viceprimarul Capitalei, Horia Tomescu, la o demonstraţie a modului în care funcţionează procesul de digitalizare a procedurilor medicale la Spitalul de Boli Cronice „Sf. Luca”, unul din spitalele administrate de Primăria Capitalei. Până în prezent acest sistem s-a implementat în 4 din cele 19 unităţi medicale, iar suma alocată, prin ASSMB, a fost de 1,5 milioane de euro.

Vom investi alte 2 milioane de euro anul acesta pentru extinderea programului la alte 6 unităţi medicale”, afirmă Nicuşor Dan.

Primarul capitalei arată că spitalele unde s-a finalizat digitalizarea procedurilor intraspitalicesti sunt: „Sf. Luca”, Colţea, „Prof. Dr. Alexandru Obregia” si „Prof. Dr. Theodor Burghele” .

”În aceste unităţi medicale a fost implementat un sistem care asigură identificarea şi traseul medical al pacientului internat, precum si gestionarea eficientă a resurselor medicale. Pacienţii vor purta brăţări de identificare cu datele personale codificate, iar medicii pot lua decizii de diagnostic şi tratament folosind informaţii rapide şi complete care includ rezultatele analizelor de laborator, precum şi cele ale investigaţiilor şi manevrelor medicale. Datele sunt primite de medici în timp real, pe telefonul mobil, fiind accesibile oriunde şi oricând într-un mod securizat. Mai mult, aceştia pot configura în sistem generarea de alerte pentru pacienţii aflaţi în stare critică, urmărind astfel mai uşor valorile pe care le consideră vitale în decizia terapeutică”, precizează Nicuşor Dan.

Primarul afirmă că ”în urma implementării sistemului în aceste spitale, anual, mai mult de 100.000 de pacienţi vor beneficia de servicii medicale mai sigure, bazate pe date primite şi procesate în timp real”.

”Dincolo de beneficiile evidente pentru siguranţa şi starea de sănătate a pacienţilor, procesul de digitalizare derulat în spitalele administrate de PMB prin ASSMB permite contorizarea mult mai exactă a costurilor operaţionale per pacient, ceea ce asigură o eficienţă superioară activităţii medicale şi o mai buna gestionare a fondurilor alocate spitalelor de la bugetul local”, mai precizează Nicuşor Dan.

Continua sa citesti
Reclama
Bani3 ore in urma

Polițist din București, prins în flagrant de DNA când primea 10.000 de euro mită

Fostul agent de Poliţie judiciară din Bucureşti prins în flagrant când primea 10.000 de euro de la o femeie căreia...

Timp liber9 ore in urma

Târg de adopţii pentru căţei al ASPA, organizat sâmbătă în Parcul Circului

Primăria Municipiului București, prin Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), organizează sâmbătă, 25 martie, între orele 11:00 și 17:00, primul târg de...

Transport9 ore in urma

Atac cibernetic împotriva aeroportului Otopeni: Amenintare cu bomba la bordul unui avion Tarom

În cursul nopții a fost declanșat un atac cibernetic împotriva aeroportului Otopeni, ceea ce a întârziat cursele TAROM pe direcțiile Cairo, Tel Aviv...

Bucurestio zi in urma

Directorul Sălii Polivalente din București, trimis în judecată de către DNA

Procurorii DNA au decis trimiterea în judecată a primarului comunei Bălușeni, județul Botoșani, și a directorului Complexului Sportiv Național (CSN)...

Transporto zi in urma

Stelian Bujduveanu, viceprimarul Bucureștiului: 2.3 miliarde de lei pentru modernizarea șinelor de tramvai și a flotei de transport

Stelian Bujduveanu, viceprimarul municipiului București, anunță două proiecte pentru dezvoltarea transportului public. Un proiect în valoare de 2 miliarde de...

Transport2 zile in urma

Primaria Capitalei a primit 11 oferte pentru reabilitarea a 50 de kilometri de linii de tramvai

S-a încheiat etapa de depunere a ofertelor în cadrul licitaţiei pentru reabilitarea a 50 de kilometri de linii de tramvai...

Reclama

La mare cautare

%d blogeri au apreciat: