Bucuresti
Polițist condamnat la închisoare pentru că i-a spus unui cunoscut unde sunt radare pe Autostrada Soarelui

Un polițist a fost condamnat, luni, pentru că i-ar fi dezvăluit unui amic unde sunt amplasate radarele pe Autostrada Soarelui. Omul legii a primit o pedeapsă la închisoare cu amânare a executării, însă sentința nu este însă definitivă.
Tribunalul Constanța a stabilit luni, 4 septembrie, pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de divulgarea de informaţii secrete de serviciu sau nepublice, în formă continuată (4 acte materiale comise la 09.01.2022, 16.01.2022, 20.01.2022 şi 17.02.2022), potrivit Ziua de Constanța. Decizia nu
Este prima pedeapsă în cazul unui polițist din cadrul Brigăzii Autostrăzi acuzat că ar fi dezvăluit unde sunt radarele pe Autostrada A2, București – Constanța!
Instanța a amânat aplicarea pedepsei, stabilind un termen de supraveghere de 2 (doi) ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul este obligat să se prezinte, periodic, la Serviciul de Probaţiune Constanţa, să primească vizitele consilierului de probaţiune, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi o eventuală schimbare a locului de muncă.
Bucuresti
Accident sau atac mafiot în București? Doi interlopi spulberați de o mașină pe Șoseaua Fundeni

Doi bărbați au ajuns, joi seară, la spital, după ce au fost accidentați de un șofer care se deplasa pe Șoseaua Fundeni din Capitală, anunță Brigada Rutieră a Capitalei.
Cele două victime fac parte, potrivit unor surse judiciare, din clanul Chira.
„La data de 30 Noiembrie a.c., în jurul orei 17.20, Brigadă Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulație. Conducătorul unui autovehicul care se deplasa pe Șos. Fundeni, dinspre Șos. Colentina către Șos. Pantelimon, când a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 161, a surprins și accidentat doi pietoni”, anunță Brigada Rutieră.
Polițiștii precizează că cei doi pietoni, doi bărbați în vârstă de 38, respectiv 20 de ani, au fost răniți și duși la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
„Conducătorul autovehicului a fost testat cu aparatele etilotest și DrugTest, rezultatele indicate fiind pentru consumul de băuturi alcoolice și pentru consumul de substanțe interzise. ~În continuare, polițiștii Brigăzii Rutiere efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și condițiilor producerii accidentului de circulație”, se arată în finalul comunicatului.
Bucuresti
Firea: „Parcarea de aproape 20 milioane de euro din Pantelimon este ținută în mizerie, vandalizată, pe jumătate goală și plină de mașini abandonate”

Parcarea de aproape 20 milioane de euro din Pantelimon este ținută în mizerie, vandalizată, pe jumătate goală și plină de mașini abandonate. Doi primari nu sunt în stare să administreze unica parcare supraetajată construită de Primăria Capitalei, tot în mandatul meu ca primar general, acuză Gabriela Firea, într-o postare pe Facebook.
„Parcarea de aproape 20 milioane de euro din Pantelimon este ținută în mizerie, vandalizată, pe jumătate goală și plină de mașini abandonate. Doi primari nu sunt în stare să administreze unica parcare supraetajată construită de Primăria Capitalei, tot în mandatul meu ca primar general.
Zilele trecute, am văzut cu toții în presă cum a ajuns să arate singura construcție de tip Park&Ride realizată de Municipalitate, în zona Pantelimon. Coșurile de gunoi erau pline până la refuz, semn că nimeni nu le mai curățase de săptămâni întregi. Multe dintre instalații sunt vandalizate, pereții mâzgâliți cu tot felul de desene, iar locurile de parcare ocupate de mașini abandonate, cu praful pe ele de luni întregi.
Primăria Capitalei și Primăria Sectorului 2 nu fac nimic pentru a-i încuraja pe șoferii care intră în București dintre Cernica sau Pantelimon să-și lase mașinile în parcare, cât timp sunt la serviciu sau în oraș cu alte treburi. Au luat o singură măsură, zero taxe, dar care nu este suficientă. În plus, cele două primării nu se înțeleg nici măcar să țină funcțională parcarea care a costat aproape 13 milioane de euro.
Chiar dacă în urma articolelor din presă au dispărut mormanele vizibile de gunoaie, restul problemelor au rămas.
În 2016 am găsit aici, la intersecția șoselelor Pantelimon și Vergului, o mare groapă și atât. În septembrie 2020, lucrările erau aproape gata. Dar au venit alegerile, s-a schimbat primarul și lucrările s-au oprit la 99%. Abia în iulie 2021, după opt luni, Primăria Capitalei a reușit să termine și acel rest de 1% și să deschidă parcarea. De atunci, vedem cu toții ce s-a întâmplat…”, scrie Gabriela Firea.
Bucuresti
Cum se lucrează în București? Nicușor Dan: ”Proprietarul a modificat cu pixul pe panou data expirării autorizaţiei şi a continuat să lucreze”

Tribunalul Bucureşti a confirmat că lucrările de construire la clădirea de pe strada Visarion nr. 8 au fost ilegale, a anunţat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, citat de Agerpres.
„Autorizaţia a expirat, noi nu am prelungit-o, iar proprietarul a modificat cu pixul pe panou data expirării autorizaţiei şi a continuat să lucreze. Se face un an de când am sesizat Parchetul, singurul organ competent să oprească lucrările, nu am avut niciun răspuns”, a scris Nicuşor Dan, vineri, pe Facebook.
El a atras atenţia că se înregistrează „o disoluţie a autorităţii în urbanism”, care începe cu Parchetul.
„Cathedral Plaza, Visarion 8, Icoanei 2-8 sunt clădiri care vor fi demolate, chiar dacă vom mai pierde ani în procese”, a adăugat Nicuşor Dan.
Primarul Nicuşor Dan a declarat, pe 12 februarie, că a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru oprirea lucrărilor de construcţie la blocul aflat pe strada Visarion nr. 8, pe motiv că „sunt multe ilegalităţi şi falsuri”.
„După ce clădirea a fost demolată bucată cu bucată fără vreo autorizaţie, primarul PSD Firea a dat în 2019 autorizaţie pentru un bloc cu 5 etaje. Sunt multe ilegalităţi, chiar falsuri constatate de Parchet. Ca de obicei, Inspectoratul de Stat în Construcţii nu a găsit nimic ilegal”, afirma Nicuşor Dan.
Pe 7 iunie, edilul general al Capitalei îşi manifesta nemulţumirea că solicitările Municipalităţii de oprire a lucrărilor de pe străzile Visarion şi Icoanei nr. 2-8 nu au fost soluţionate de parchete.
- Sectorul 6o săptămână in urma
Achizitiile din primaria lui Ciprian Ciucu sub lupa DNA! De ce-l sustine Ciucu pe Gadiuta, exclus din USR, fara atributii?
- Imobiliare2 săptămâni in urma
ANALIZĂ: Piața imobiliară a Bucureștiului se prăbușește. Efectele economice sunt mai grave decât se bănuia
- Mondeno săptămână in urma
Cine moștenește averea actriței Rona Hartner?
- Bucuresti2 săptămâni in urma
Cutremur in Jandarmeria Romana dupa ce o angajată a fost prinsă cu droguri în poșetă
- Bucuresti2 săptămâni in urma
Clanul interlop care a speriat Bucurestiul saltat de mascati. A fost luat pe sus și Nuredin Beinur, cunoscut drept „Spaima Litoralului”
- Politica2 săptămâni in urma
Nicușor Dan nu se trezește nici în ultima clipă: Decât să muncească mai bine dă Primăria Capitalei PSD-ului și Gabrielei Firea
- Stiri Bucuresti actualitate2 săptămâni in urma
Lucrurile au scăpat de sub control în București: Un șofer beat a vrut treacă cu mașina peste polițiști
- Timp liber2 săptămâni in urma
Premieră: Muzeul Antipa propune publicului o nouă experiență de vizitare interactivă