Politia Locala Bucuresti se lauda ca a inceput razboiul impotriva taximetristilor care refuza curse, insa cifrele arata o amenda la doua zile, ceea ce este foarte putin la cati taximetristi sunt in Capitala.
Pe de alta parte, taximetriștii ar trebui să se gândească de două ori înainte să refuze o cursă pe motiv ”că e prea scurtă” sau că respectivul client nu merge în direcția care îi avantajează.
Poliția Locală a Municipiului București e cu ochii pe ei, iar amenzile sunt mari și pot merge până la retragerea certificatelor de pregătire profesională.
De la începutul acestui an au fost deja aplicate 581 de sancţiuni contravenţionale în baza legilor taximetriei, în cuantum de 671.110 lei.

<

”Între acestea, aproximativ 50 de amenzi au vizat, strict, încălcarea prevederilor legale referitoare la relaţia cu clienţii, din punct de vedere al conduitei şoferilor de taxi.” au transmis reprezentanții PLMB către Mediafax.

Transparenta face diferenta