Stiri Bucuresti actualitate
Politia Capitalei a rascolit tot orasul dupa trei evazionisti! Prejudiciu URIAS!

Poliţiştii bucureşteni au efectuat 23 de percheziţii în Bucureşti, Argeş şi Ilfov, în urma cărora au reţinut trei suspecţi, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălarea banilor, în domeniul „fabricării articolelor din material plastic pentru construcţii”.
„Prejudiciul cauzat bugetului de stat estimat la acest moment este de aproximativ 11.000.000 lei, iar suma ce formează obiectul procesului de spălare a banilor este în cuantum de aproximativ 16.540.000 lei”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).
Din probele administrate rezultă că, în perioada 2014 – 2016, reprezentanţii unei societăţi comerciale având ca obiect de activitate „fabricarea articolelor din material plastic pentru construcţii” au înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii şi au declarat organelor fiscale, în mod repetat, achiziţii fictive de bunuri, de aproximativ 34.708.000 lei de la societăţi cu comportament de tip „fantomă” (înfiinţate şi administrate statutar/scriptic în numele unor persoane cu situaţie materială precară), în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi cauzând bugetului de stat un prejudiciu de aproximativ 11.000.000 lei.
„În scopul disimulării provenienţei ilicite a sumelor provenind din săvârşirea faptelor de evaziune fiscală, reprezentanţii societăţii comerciale având ca obiect de activitate ‘fabricarea articolelor din material plastic pentru construcţii’ au transferat în mod succesiv suma totală de aproximativ 16.540.000 lei, reprezentând ‘contravaloarea’ achiziţiilor fictive sus-menţionate, în conturile societăţilor comerciale cu comportament de tip ‘fantomă’, de unde sumele au fost ulterior divizate şi retransferate în alte conturi ale acestor din urmă societăţi, fiind retrase, în final, în numerar, cu ajutorul cardurilor bancare, în vederea restituirii dispunătorilor plăţilor”, se arată în comunicat.
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au reţinuţi trei dintre suspecţi, ce vor fi propuşi pentru arestare preventivă, vineri, la Tribunalul Bucureşti.
Investigaţiile şi activităţile cu caracter operativ au beneficiat de sprijinul de specialitate al Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Operaţiuni Speciale, ANAF – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală şi Inspectoratului General al Poliţiei Române – Unitatea Teritorială de Analiză a Informaţiilor.
Sursa: Agerpres
Stiri Bucuresti actualitate
Au început lucrările de refacere a trotuarelor pe B-dul Alexandru Ioan Cuza și Șos. Pantelimon din Capitală

Stelian Bujduveanu, viceprimarul municipiului București, a anunțat începutul lucrările de refacere a trotuarelor pe B-dul Alexandru Ioan Cuza și Șos. Pantelimon din Capitală.
Lucrările de reabilitare constau în turnarea unui strat de asfalt nou, înlocuirea bordurilor deteriorate, delimitarea spațiilor verzi, dar și protejarea zonei pietonale prin amplasarea de stâlpi antiparcare, a precizat liberalul.
„În același timp, Administrația Străzilor București continuă reparația trotuarelor și pe străzile: Nicolae Titulescu, Calea Vitan, Strada Eforie, Str. Ilfov., Piața Unirii, Splaiul Unirii”, a adăugat Stelian Bujduveanu.
Viceprimarul municipiului București a anunțat de curând și finalizarea lucrărilor de reabilitare a trotuarelor de pe strada Polonă a Capitalei. Infrastructura pietonală a fost modernizată și au fost amplasați stâlpi antiparcare.
Stiri Bucuresti actualitate
Primăria Capitalei vrea să amendeze șoferii care stau pe loc și nu opresc motorul mașinii

Primăria Capitalei ar putea adopta un proiect de hotărâre prin care se urmăreşte descurajarea staţionării maşinilor cu motorul pornit în proximitatea spitalelor, unităţilor de învăţământ, a căminelor de bătrâni şi a locurilor de joacă, scrie Agerpres.
Proiectul extinde şi dezvoltă o măsură adoptată de Consiliul Local Sector 6, care prevede amplasarea unor indicatoare în proximitatea unităţilor de învăţământ preuniversitar cu mesajul: „Pentru sănătatea copiilor opreşte motorul când staţionezi”.
„Şi motorul pornit în staţionare (nu în trafic) contribuie la poluarea Bucureştiului. Mă bucur că ieri Consiliul Local al Sectorului 6 a votat amplasarea de semne informative în vecinătatea şcolilor la propunerea campaniei ‘Opreşte Motorul!’ care deja are un program de conştientizare în mai multe şcoli. Împreună cu ‘Părinţi de Cireşari – Piaţa Domenii’ şi Ecopolis, eu şi Anamaria Gram am pus la punct un proiect de hotărâre CGMB care să dezvolte această iniţiativă la nivelul întregului Bucureşti. Proiectul va fi depus zilele următoare şi am speranţa că va fi susţinut şi de colegi din alte partide având în vedere efectul benefic asupra tuturor, dar mai ales asupra copiilor. Este păcat să decontăm confortul nostru în sănătatea lor”, a scris consilierul municipal USR Andrei Rigu, pe Facebook.
Ideea aparţine ONG-ului „Părinţi de Cireşari”, care are deja o colaborare cu PMB, în cadrul campaniei „Opreşte Motorul”. Este vorba despre un program de conştientizare desfăşurat la şcoli unde au fost amplasaţi senzori de măsurare a poluării.
Intervale maxime
Andrei Rigu a menţionat că prevederile ar urma să intre în vigoare peste şase luni, iar proiectul prevede şi amenzi. El a subliniat că valoarea acestora este mică, deoarece scopul nu este sancţionarea şoferilor, ci descurajarea staţionării cu motorul pornit. Vor fi prevăzute intervale maxime de timp în care motorul poate fi pornit, iar aceste intervale vor fi diferite pentru sezonul cald şi sezonul rece. De asemenea, vor exista excepţii pentru anumite categorii de autovehicule.
„Nu intenţionăm să implementăm proiectul acum, în perioada rece, ci probabil în vreo şase luni de la adoptare. Pe la jumătatea primăverii, începutul verii va intra efectiv în vigoare. (…) Vrem să se înţeleagă sensul proiectului, faptul că trebuie să avem puţin mai multă grijă, mai ales în anumite zone”, a explicat Andrei Rigu.
Trei pași ai primarului Ciucu
Primăria Sectorului 6 a atras atenţia, într-o postare pe Facebook, asupra faptului că gazele de eşapament sunt „otrăvitoare şi sunt considerate extrem de periculoase”, fiind catalogate în anul 2012 drept unul dintre factorii cancerigeni de către Agenţia Internaţională pentru Cercetarea Cancerului. Primarul Ciprian Ciucu a anunţat că vrea să susţină implementarea proiectului aprobat în Sectorul 6 la nivelul întregii Capitale.
„După ce am publicat acel mesaj, ca de la părinte la părinte, cu oprirea motorului, atunci când ne aşteptăm copiii de la şcoală, am fost contactat de iniţiatoarele Campaniei ‘Opreşte Motorul’ să facem un pas înainte. Mai exact, să amplasăm astfel de semne informative în vecinătatea şcolilor. Le-am propus sa facem trei paşi: adică, să ducem proiectul şi în Consiliul General (unde este blocat şi îl vom debloca cu ajutorul consilierului general Andrei Badiu) şi să amendăm legislaţia naţională pentru a se putea da amenzi (ca şi în Austria, Germania, unele state din SUA). La acest lucru s-a înhămat colegul meu deputatul Cristian Băcanu”, a scris Ciprian Ciucu, pe aceeaşi reţea de socializare.
Stiri Bucuresti actualitate
Bucurestiul rural – Porc taiat in mijlocul strazii, in plina zi, pe strada din zona centrala

Un porc a fost sacrificat, în plină zi, pe o stradă din centrul Capitalei. Operațiuna de sacrificare a animalului a durat aproximativ 7 ore.
Mai mulți bărbați scot un porc dintr-o dubă, apoi încep să-l taie și îl pârlesc în mijlocul străzii.
Revoltați de situație, vecinii au sunat la poliție.
Oamenii legii au dat doar un avertisment verbal și au sesizat inspectorii sanitar-veterinari, potrivit Digi 24.
Întrebați de ce au tăiat porcul în stradă în centrul Capitalei, în plină zi, oamenii ar fi spus că locuiesc la casă, nu la bloc, și nu s-au gândit că cineva va fi deranjat.
- Sectorul 62 săptămâni in urma
Achizitiile din primaria lui Ciprian Ciucu sub lupa DNA! De ce-l sustine Ciucu pe Gadiuta, exclus din USR, fara atributii?
- Imobiliare2 săptămâni in urma
ANALIZĂ: Piața imobiliară a Bucureștiului se prăbușește. Efectele economice sunt mai grave decât se bănuia
- Monden2 săptămâni in urma
Cine moștenește averea actriței Rona Hartner?
- Bucuresti2 săptămâni in urma
Cutremur in Jandarmeria Romana dupa ce o angajată a fost prinsă cu droguri în poșetă
- Bucuresti2 săptămâni in urma
Clanul interlop care a speriat Bucurestiul saltat de mascati. A fost luat pe sus și Nuredin Beinur, cunoscut drept „Spaima Litoralului”
- Sectorul 6o săptămână in urma
Inca un scandal de corputie in primaria lui Ciprian Ciucu! Sef la Serviciul impozite si taxe pe mana cu rechinii imobiliari!
- Stiri Bucuresti actualitate2 săptămâni in urma
Lucrurile au scăpat de sub control în București: Un șofer beat a vrut treacă cu mașina peste polițiști
- Politica2 săptămâni in urma
Nicușor Dan nu se trezește nici în ultima clipă: Decât să muncească mai bine dă Primăria Capitalei PSD-ului și Gabrielei Firea
Notice: Undefined variable: user_ID in /home/bucuresti/public_html/wp-content/themes/zox-news/comments.php on line 49
Trebuie să fii autentificat pentru a posta un comentariu Conecteaza-te